Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 22 mai 2009 00:00
Steve şi Mark Făinaru, ziarişti americani de prestigiu, vorbesc despre jurnalism, pasiune, sport şi viitorul presei
STEVE. E fratele mai mare. Anul trecut, a cîştigat Premiul Pullitzer la categoria "International Reporting", după ce în 2006 fusese finalist. Angajat al Washington Post din 2000, a acoperit războiul din Irak începînd cu 2004, înainte ocupîndu-se de libertăţile civile, lupta contra terorismului şi jurnalismul sportiv de investigaţie. Anterior a lucrat timp de 11 ani pentru Boston Globe, acoperind, între altele, tot ce era legat de echipa de baseball Boston Red Sox.
MARK. Fratele mai mic. În 2004, el şi colegul său de la San Francisco Chronicle, Lance Williams, au dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sportului: laboratoarele BALCO şi consumul ilegal de steroizi. Au căzut capete grele: Marion Jones, Tim Montgomery, mulţi jucători de baseball. Ca într-un teribil alt Watergate, cei doi au fost somaţi de tribunal să-şi dezvăluie sursele, dar au refuzat. În prezent, lucrează pentru ESPN.
DE CE FĂINARU? Bunicul lor, Harry, era român. S-a stabilit în anii '30 în State şi a editat, la Detroit, un ziar, Românul american. Ei sînt însă zilele acestea pentru prima dată la Bucureşti, la invitaţia Săptămînii financiare. Şi le place. "Lumea se miră cînd ne aude numele. Toţi întreabă cum se scrie, cum se pronunţă. Aici n-am avut această problemă", spune Mark, amuzat.
- Amîndoi aţi început ca ziarişti sportivi. De ce nu altceva?
Steve: (zîmbeşte) Cred că amîndoi am fost nişte sportivi rataţi. Cînd eram mici, ne plăcea să jucăm orice, iar tatălui nostru îi plăcea mult sportul. Cît despre jurnalism, probabil l-am moştenit pe bunicul. Oricum, eu m-am decis să fac gazetărie sportivă în liceu, pe la 15-16 ani.
Mark: Eu am fost mezinul care a urmat paşii fratelui mai mare. Cum îmi plăcea sportul şi îmi plăcea să scriu, am găsit combinaţia perfectă. Ciudat e că nici unul dintre părinţii noştri n-a avut pasiune pentru scris, în schimb, ziarele erau mereu pe masă. Iar celălalt bunic, din partea mamei, era compozitor.
- Aţi practicat ceva în copilărie?
Steve: Baseball şi fotbal american, ocazional am jucat softball şi baschet în liceu. Sportul a fost mereu parte din viaţa mea.
Mark: Eu am făcut baseball şi baschet.
- Sînteţi adepţii ideii că o seară ideală se petrece cu o bere, în faţa televizorului, urmărind un meci?
Steve: (rîde) Doar cînd ne lasă soţiile! Ele nu prea agreează sportul. Sincer, mi se pare genul de distracţie între bărbaţi. E ceva ce mi-ar plăcea să fac împreună cu fiul meu.
Mark: Steve a devenit fan acum, eu trebuie să urmăresc transmisiile sportive pentru că încă sînt în domeniu.
Fără ziar de sport
- În State nu există în acest moment un cotidian naţional de sport. Nu e necesar?
Mark: În anii '90 s-a făcut un efort şi s-a editat un asemenea ziar. Noi însă nu avem o pasiune exclusivă pentru o disciplină, aşa cum se întîmplă aici cu fotbalul. Au fost probleme economice, cert e că nu a mers. S-a cheltuit într-un an şi jumătate bugetul pe cinci ani. A fost, probabil, un plan prost de marketing.
- Uneori, aici, în România, ziariştii sportivi sînt trataţi ca o categorie inferioară. Se întîmplă asta şi în alte părţi?
(Rîd amîndoi)
Steve: Uite, vorbind serios, eu am acoperit multă vreme şi echipa de baseball Boston Red Sox, şi războiul din Irak. În multe aspecte ale problemei, pot să spun că baseball-ul a fost mai greu de gestionat. De ce? Din cauza deadline-urilor, a călătoriilor nebuneşti de la un meci la altul, a intensităţii neobosite a jocului şi a atenţiei cu care oamenii îl urmăreau.
Mark: E dificil, dar eu cred că am învăţat mai multe scriind despre baseball decît despre orice altceva. În primul rînd, sînt 162 de meciuri într-un sezon!
Steve: A trebuit să fac două meciuri pentru ziarul meu săptămîna trecută. Mi-am regăsit coşmarurile!
- Mark, ai avut senzaţia că te afli în mijlocul unui Watergate sportiv?
Mark: Nu, deloc. Mi s-a părut o poveste fantastică de investigat şi de scris. Probabil, cea mai tare poveste pe care o voi putea face vreodată. Dar nu cred că se pot face comparaţii. În cazul Watergate au fost alte implicaţii, cele politice, mult mai adînci pentru ţara noastră.
- Nu ţi-a fost milă deloc de Marion Jones?
Mark: De alţi sportivi, poate. Dar de ea nu, din simplul motiv că a strigat din fundul plămînilor că nu a luat niciodată steroizi, a dat oameni în judecată pentru asta. Şi nici cînd a recunoscut, nu a făcut-o deplin, a dat vina pe antrenor. Pe alţii îi pot înţelege, pot găsi explicaţia pentru care s-au dopat. Mai ales cînd e vorba de Major Baseball League şi ligile minore. Sînt milioane de dolari diferenţă. Pot înţelege, dar asta nu înseamnă că sînt de acord cu ei.
"Da, există percepţia că jurnalismul sportiv e ceva nu foarte serios. Era chiar o glumă în redacţie: secţia de sport era numită
Mark Făinaru
Doar baschet, hochei, baseball şi fotbal
- Publicul american urmăreşte constant şi altceva decît NBA, NFL, MLB şi NHL? Să spunem tenis, gimnastică, atletism?
Mark: Gimnastica nu contează decît dacă sînt Jocuri Olimpice sau un Campionat Mondial găzduit de State. Tenisul doar la turneele de Mare Şlem. Sigur, există grupuri mari de fani, dar supremaţia o au fotbalul, baseball-ul, baschetul şi hocheiul.
- Pete Sampras s-a plîns la un moment dat de acoperirea modestă a tenisului.
Steve: Nu e vina publicului că nu e interesat de toate sporturile. Eu spun aşa: Nu-ţi place ce se întîmplă şi cum sînt reflectate lucrurile, schimbă. Fă alt sport!
Mark: Am acoperit o dată US Open-ul şi o dată Wimbledon-ul. Pot să înţeleg de ce tenisul e frumos de urmărit şi de scris despre el. Cînd rivalitatea Sampras-Agassi era la vîrf, totul arăta diferit. Dar nu e neapărat o părere generală. Înţeleg şi de ce televiziunile preferă NFL-ul. E o industrie de miliarde de dolari!
"Oamenii se uită la ce le place. Nu stau să analizeze şi să despice firul în patru de ce un sport li se pare mai atrăgător decît altul"
Steve Făinaru
- Ce află publicul american de la televizor şi ce mai poate citi în plus în ziare?
Steve: Asta e problema tuturor ziarelor, de oriunde, pentru că la tv se vede totul în timp real. Cred însă că genul de investigaţie realizată de Mark, cea legată de steroizi, nu putea fi făcută decît pe print.
Mark: Ziarelor le rămîn mereu analizele, anchetele, poveştile. Un story precum cel făcut de mine şi de Lance Williams, bazat pe surse anonime, nu ar fi avut loc pe ecran.
"Sper să nu apucăm dispariţia ziarelor!"
- Se spune că ziarele sînt o specie pe cale de dispariţie. Ce părere aveţi?
Mark: Ştiu cazul unui ziar respectabil din Denver, care s-a închis. Altul, din Detroit, a renunţat la print. Şi ziarul la care am lucrat în timpul anchetei despre dopaj, San Francisco Chronicle, se zbate.
Steve: Eu cred că noi nu vom apuca asta. Sînt oraşe mari, Seattle, Denver, Detroit, care mi-e greu să cred că se vor putea lipsi de ziare în viitorul apropiat. Sigur, există media de generaţie nouă, cum e cazul ESPN.
- Vă place România?
Mark: La nebunie! Sîntem fericiţi să ne aflăm aici pentru prima dată. Totul e nou şi interesant!
Steve şi Mark Făinaru, ziarişti americani de prestigiu, vorbesc despre jurnalism, pasiune, sport şi viitorul presei
STEVE. E fratele mai mare. Anul trecut, a cîştigat Premiul Pullitzer la categoria "International Reporting", după ce în 2006 fusese finalist. Angajat al Washington Post din 2000, a acoperit războiul din Irak începînd cu 2004, înainte ocupîndu-se de libertăţile civile, lupta contra terorismului şi jurnalismul sportiv de investigaţie. Anterior a lucrat timp de 11 ani pentru Boston Globe, acoperind, între altele, tot ce era legat de echipa de baseball Boston Red Sox.
MARK. Fratele mai mic. În 2004, el şi colegul său de la San Francisco Chronicle, Lance Williams, au dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sportului: laboratoarele BALCO şi consumul ilegal de steroizi. Au căzut capete grele: Marion Jones, Tim Montgomery, mulţi jucători de baseball. Ca într-un teribil alt Watergate, cei doi au fost somaţi de tribunal să-şi dezvăluie sursele, dar au refuzat. În prezent, lucrează pentru ESPN.
DE CE FĂINARU? Bunicul lor, Harry, era român. S-a stabilit în anii '30 în State şi a editat, la Detroit, un ziar, Românul american. Ei sînt însă zilele acestea pentru prima dată la Bucureşti, la invitaţia Săptămînii financiare. Şi le place. "Lumea se miră cînd ne aude numele. Toţi întreabă cum se scrie, cum se pronunţă. Aici n-am avut această problemă", spune Mark, amuzat.
- Amîndoi aţi început ca ziarişti sportivi. De ce nu altceva?
Steve: (zîmbeşte) Cred că amîndoi am fost nişte sportivi rataţi. Cînd eram mici, ne plăcea să jucăm orice, iar tatălui nostru îi plăcea mult sportul. Cît despre jurnalism, probabil l-am moştenit pe bunicul. Oricum, eu m-am decis să fac gazetărie sportivă în liceu, pe la 15-16 ani.
Mark: Eu am fost mezinul care a urmat paşii fratelui mai mare. Cum îmi plăcea sportul şi îmi plăcea să scriu, am găsit combinaţia perfectă. Ciudat e că nici unul dintre părinţii noştri n-a avut pasiune pentru scris, în schimb, ziarele erau mereu pe masă. Iar celălalt bunic, din partea mamei, era compozitor.
- Aţi practicat ceva în copilărie?
Steve: Baseball şi fotbal american, ocazional am jucat softball şi baschet în liceu. Sportul a fost mereu parte din viaţa mea.
Mark: Eu am făcut baseball şi baschet.
- Sînteţi adepţii ideii că o seară ideală se petrece cu o bere, în faţa televizorului, urmărind un meci?
Steve: (rîde) Doar cînd ne lasă soţiile! Ele nu prea agreează sportul. Sincer, mi se pare genul de distracţie între bărbaţi. E ceva ce mi-ar plăcea să fac împreună cu fiul meu.
Mark: Steve a devenit fan acum, eu trebuie să urmăresc transmisiile sportive pentru că încă sînt în domeniu.
Fără ziar de sport
- În State nu există în acest moment un cotidian naţional de sport. Nu e necesar?
Mark: În anii '90 s-a făcut un efort şi s-a editat un asemenea ziar. Noi însă nu avem o pasiune exclusivă pentru o disciplină, aşa cum se întîmplă aici cu fotbalul. Au fost probleme economice, cert e că nu a mers. S-a cheltuit într-un an şi jumătate bugetul pe cinci ani. A fost, probabil, un plan prost de marketing.
- Uneori, aici, în România, ziariştii sportivi sînt trataţi ca o categorie inferioară. Se întîmplă asta şi în alte părţi?
(Rîd amîndoi)
Steve: Uite, vorbind serios, eu am acoperit multă vreme şi echipa de baseball Boston Red Sox, şi războiul din Irak. În multe aspecte ale problemei, pot să spun că baseball-ul a fost mai greu de gestionat. De ce? Din cauza deadline-urilor, a călătoriilor nebuneşti de la un meci la altul, a intensităţii neobosite a jocului şi a atenţiei cu care oamenii îl urmăreau.
Mark: E dificil, dar eu cred că am învăţat mai multe scriind despre baseball decît despre orice altceva. În primul rînd, sînt 162 de meciuri într-un sezon!
Steve: A trebuit să fac două meciuri pentru ziarul meu săptămîna trecută. Mi-am regăsit coşmarurile!
- Mark, ai avut senzaţia că te afli în mijlocul unui Watergate sportiv?
Mark: Nu, deloc. Mi s-a părut o poveste fantastică de investigat şi de scris. Probabil, cea mai tare poveste pe care o voi putea face vreodată. Dar nu cred că se pot face comparaţii. În cazul Watergate au fost alte implicaţii, cele politice, mult mai adînci pentru ţara noastră.
- Nu ţi-a fost milă deloc de Marion Jones?
Mark: De alţi sportivi, poate. Dar de ea nu, din simplul motiv că a strigat din fundul plămînilor că nu a luat niciodată steroizi, a dat oameni în judecată pentru asta. Şi nici cînd a recunoscut, nu a făcut-o deplin, a dat vina pe antrenor. Pe alţii îi pot înţelege, pot găsi explicaţia pentru care s-au dopat. Mai ales cînd e vorba de Major Baseball League şi ligile minore. Sînt milioane de dolari diferenţă. Pot înţelege, dar asta nu înseamnă că sînt de acord cu ei.
"Da, există percepţia că jurnalismul sportiv e ceva nu foarte serios. Era chiar o glumă în redacţie: secţia de sport era numită
Mark Făinaru
Doar baschet, hochei, baseball şi fotbal
- Publicul american urmăreşte constant şi altceva decît NBA, NFL, MLB şi NHL? Să spunem tenis, gimnastică, atletism?
Mark: Gimnastica nu contează decît dacă sînt Jocuri Olimpice sau un Campionat Mondial găzduit de State. Tenisul doar la turneele de Mare Şlem. Sigur, există grupuri mari de fani, dar supremaţia o au fotbalul, baseball-ul, baschetul şi hocheiul.
- Pete Sampras s-a plîns la un moment dat de acoperirea modestă a tenisului.
Steve: Nu e vina publicului că nu e interesat de toate sporturile. Eu spun aşa: Nu-ţi place ce se întîmplă şi cum sînt reflectate lucrurile, schimbă. Fă alt sport!
Mark: Am acoperit o dată US Open-ul şi o dată Wimbledon-ul. Pot să înţeleg de ce tenisul e frumos de urmărit şi de scris despre el. Cînd rivalitatea Sampras-Agassi era la vîrf, totul arăta diferit. Dar nu e neapărat o părere generală. Înţeleg şi de ce televiziunile preferă NFL-ul. E o industrie de miliarde de dolari!
"Oamenii se uită la ce le place. Nu stau să analizeze şi să despice firul în patru de ce un sport li se pare mai atrăgător decît altul"
Steve Făinaru
- Ce află publicul american de la televizor şi ce mai poate citi în plus în ziare?
Steve: Asta e problema tuturor ziarelor, de oriunde, pentru că la tv se vede totul în timp real. Cred însă că genul de investigaţie realizată de Mark, cea legată de steroizi, nu putea fi făcută decît pe print.
Mark: Ziarelor le rămîn mereu analizele, anchetele, poveştile. Un story precum cel făcut de mine şi de Lance Williams, bazat pe surse anonime, nu ar fi avut loc pe ecran.
"Sper să nu apucăm dispariţia ziarelor!"
- Se spune că ziarele sînt o specie pe cale de dispariţie. Ce părere aveţi?
Mark: Ştiu cazul unui ziar respectabil din Denver, care s-a închis. Altul, din Detroit, a renunţat la print. Şi ziarul la care am lucrat în timpul anchetei despre dopaj, San Francisco Chronicle, se zbate.
Steve: Eu cred că noi nu vom apuca asta. Sînt oraşe mari, Seattle, Denver, Detroit, care mi-e greu să cred că se vor putea lipsi de ziare în viitorul apropiat. Sigur, există media de generaţie nouă, cum e cazul ESPN.
- Vă place România?
Mark: La nebunie! Sîntem fericiţi să ne aflăm aici pentru prima dată. Totul e nou şi interesant!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
