INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

„A luat foc” vestiarul la AS Roma! Jucătorii s-au ridicat împotriva lui Jose Mourinho

Jucătorii lui AS Roma s-au ridicat împotriva lui Jose Mourinho. Foto: Imago Images
Jucătorii lui AS Roma s-au ridicat împotriva lui Jose Mourinho. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 05 septembrie 2023 12:37 / Actualizat marti, 05 septembrie 2023 18:20

După trei etape fără victorie la startul Serie A, Jose Mourinho (60 de ani) e în corzi la AS Roma, locul 18. Giallorossii n-au mai suportat reproșurile antrenorului și au protestat, vor mai multe variante pentru strategia jocului.

La începutul verii, imediat după înfrângerea din finala Europa League, 1-1, 1-4 la penaltyuri în fața Sevillei, s-a speculat că Jose Mourinho va părăsi AS Roma după numai doi ani. În cele din urmă, antrenorul portughez a continuat pe Olimpico, și-a respectat contractul, care expiră în 2024. Deși saudiții i-au făcut mai multe oferte, una mai tentantă ca alta.

Mauro Icardi și-a făcut cadou cea mai scumpă mașină a momentului » L-a surclasat pe Cristiano Ronaldo!
INEDIT
Mauro Icardi și-a făcut cadou cea mai scumpă mașină a momentului » L-a surclasat pe Cristiano Ronaldo!

Un singur punct în trei etape! AS Roma e în zona retrogradării în Serie A

Startul noii ediții de Serie A a fost neașteptat de slab pentru giallorossi:

  • 2-2 acasă cu Salernitana, după 1-2 imediat după pauză.
  • 1-2 la Verona, cu 0-2 în prima repriză.
  • 1-2 pe teren propriu cu AC Milan, reducând scorul de-abia în prelungiri.

Un singur punct în primele trei etape, locul 18, în zona retrogradării.

„A luat foc” vestiarul. Jucătorii lui AS Roma s-au ridicat împotriva lui Jose Mourinho

Nu doar absențele explică totul în tabăra romană. Abraham e accidentat, Dybala a lipsit la două meciuri, în primul fiind suspendat, al doilea din cauza unei leziuni la aductori, Lukaku de-abia a venit și a prins doar 20 de minute în finalul ultimei partide. Și nici lipsa lui Mourinho de pe margine la două etape (suspendat) nu explică rezultatele modeste.

Atmosfera din vestiar e încinsă, jucătorii nu se mai înțeleg și nici relația lor cu antrenorul nu mai e atât de bună. Jurnaliștii italieni au aflat că, la sfârșitul duelului cu Milan, a fost o discuție aprinsă între giallorossi și Mourinho.

AS Roma își poate reveni cu Empoli, echipa lui Răzvan Marin

Directorul postului Radio Radio, Ilario Di Giovambattista, a aflat că vedetele Romei s-au ridicat și au protestat când tehnicianul a ridicat vocea, certându-i pentru jocul contra rossonerilor. Unii jucători i-au cerut antrenorului mai multe idei tactice, ceea spune ceva despre starea de tensiune de pe Olimpico.

Roma își poate reveni după pauza internațională. Duminică, 17 septembrie, o așteaptă acasă pe Empoli, echipa lui Răzvan Marin.

Clasamentul din Serie A

Citește și:

Balint a ascultat declarațiile lui Ștefănescu despre oferta de la FCSB și nu-l crede pe jucător

Starul Braziliei a fost exclus din națională, poliția a deschis o investigație

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (4)
rumunek
rumunek  •  05 Septembrie 2023, 21:29

Singurul care putea să facă gură e Lorenzo Pellegrini, care a început rezervă acest sezon, in plus venirea lui Renato Sánchez și a lui Paredes. Probabil nici Cristante nu se simte confortabil și ar putea fi o voce în vestiar. Mancini, nu cred, are o poziție prea bună pentru ce poate, sub Mou. Restul sunt aduși sau promovați de el. Rămâne întrebarea cine sunt “jurnaliștii italieni”, să nu fie vreun site independent sau vreun cont de X, care își câștigă existența din bombe care să atragă accesări. Ce e interesant, Roma chiar a încercat să joace ofensiv, s-a întărit in special la mijloc și în atac, uitând de defensivă, de unde a plecat un titular fix, brazilianul Ibanez, și nu a venit nimeni important. Așa că Smalling e comisar șef, spaniolul Llorente, aproape trimis pachet înapoi acasă în iarna trecută, acum e titular de drept și se așteaptă recuperarea altui “stâlp”, albanezul Kumbulla. E clar un dezechilibru între numele de la mijloc sau din atac și cele cele din apărare. Nici portarul nu e vreun punct de siguranță maximă, așa că atunci când vine nașul Candreva și dă 2 super-goluri, trebuie să te mulțumești cu un 2-2 acasă, chiar daca Salernitana nu a mai călcat prin careul romanilor. Cu Milanul au avut soarta mielului de Paște, zero șanse, mai ales fără Dybala. Rămâne in discuție meciul de la Verona, o astfel de înfrângere nu trebuia să se întâmple, dar cumva confirmă ce am scris mai sus și media de 2 goluri primite pe meci. Poate Leo Bonucci nu era o idee așa de rea?

cristishady
cristishady  •  05 Septembrie 2023, 17:10
Postat de sevilla_19.86 pe 05 Septembrie 2023, 14:46

Adevarul este ca TSO si.a cam atins limitele...ce a avut de demonstrat a demonstrat!

jucatorii din ziua de azi nu mai accepta critici. Mourinho e cam prost de gura.

parachioara5
parachioara5  •  05 Septembrie 2023, 17:05

Aiureli inventate de italieni si traduse de Jumatate ...cum sa ceara mai multe ideei tactice ?...ei nu sunt in stare de nimik ...degeaba au cel mai bun antrenor din lume daca nu s in stare sa transpuna in practica nimik din ce i invata ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează