INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA - REAL MADRID

El Clasico înseamnă și duelul celor mai prolifice Academii din lume: La Masia vs La Fabrica » Cine a lansat cei mai mulți jucători

Real Madrid nu a promovat niciun junior din La Fabrica în acest sezon. Foto: Imago Images
Real Madrid nu a promovat niciun junior din La Fabrica în acest sezon. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 28 octombrie 2023 14:06 / Actualizat sambata, 28 octombrie 2023 14:45

Barcelona a produs 99 de jucători din Academia proprie în ultimul sfert de secol, în timp ce, în aceeași perioadă de timp, Real Madrid a scos pe piață 77 de jucători, potrivit studiului publicat de Marca. În ultimii 25 de ani, echipa catalană a folosit  24 de jucători care au bifat minimum 50 de meciuri, față de doar 15 crescuți la Madrid.

  • Barcelona și Real Madrid se întâlnesc în această după-amiază, de la ora 17:15, în episodul #255 din El Clasico, cea mai spectaculoasă rivalitate din fotbal. Derby-ul orgoliilor din Spania va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

Barcelona vs Real Madrid se poate defini, în termeni de rivalitate, și un duel al Academiilor, prin prisma numărului de jucători crescuți în pepiniera clubului și lansați apoi în fotbalul mare, fie chiar la echipele care i-au lansat sau la altele din întreaga Europă. 

Avem imaginile! De unde s-a auzit de fapt „Demisia!” și ce atitudine au avut ultrașii lui Dinamo față de Burcă și de jucători
dinamo - poli iași 0-0
Avem imaginile! De unde s-a auzit de fapt „Demisia!” și ce atitudine au avut ultrașii lui Dinamo față de Burcă și de jucători

Cotidianul Marca a publicat sâmbătă un studiu și a ajuns la concluzia că La Masia conduce în disputa cu La Fabrica, așa cum trupa lui Xavi îi poate depăși pe los blancos în La Liga în cazul unei victorii obținute azi pe Montjuic, de la 17:15 (live pe Digisport 1, Orange 1, Prima Sport 1).

La Masia a lansat 18 „canteranos” doar în ultimele trei sezoane

Marc Guiu (17 ani) nu va intra, probabil, în teren și contra lui Real, după ce a marcat golul de trei puncte cu Bilbao, însă acesta a fost al treilea jucător scos de La Masia și folosit la seniorii blaugrana în sezonul actual. 

Și al nouălea începând cu 2022-'23, după Inaki Pena, Angel Alarcon, Hector Bellerin, Marc Casado, Chadi Riad, lamine Yamal, Aleix Garrido și Fermin Lopez, toți în gestiunea lui Xavi. 

La care se adaugă cei opt „canteranos” ce au prins minute în sezonul 2021-2022: Eric Garcia, Gavi, Nico Gonzalez, Balde, Ilias Akhomach, Alvaro Sanz, Mika Marmol și Stanis Pedrola. Dintre toți aceștia, Fermin Lopez și Lamine Yamal și-au câștigat dreptul de a fi considerați candidați la titularizare în Champions League și în La Liga.

El Clasico înseamnă și duelul celor mai prolifice Academii din lume: La Masia vs La Fabrica » Cine a lansat cei mai mulți jucători
FC Barcelona a hotărât să-l „blindeze” pe Lamine Yamal (primul din stânga). Clauză de 1,15 miliarde de euro! Foto: Imago Images

Real Madrid nu a promovat niciun junior din La Fabrica în acest sezon

În contrast, echipa lui Carlo Ancelotti nu a propus pe nimeni nou în acest sezon din La Fabrica (Alvaro Rodriguez și Mario Martin au bifat minute în stagiunea trecută), singurul care prinde jocuri ca titular fiind Carvajal

El Clasico înseamnă și duelul celor mai prolifice Academii din lume: La Masia vs La Fabrica » Cine a lansat cei mai mulți jucători
Alvaro Rodriguez/ Foto: Imago

Totuși, în precedentele ediții din La Liga, 2020-2021 și 2021-2022, Real Madrid a debutat nouă tineri talentați, Miguel Gutierrez, Sergio Arribas, Antonio Blanco, Marvin și Chust, respectiv Sergio Santos, Peter Federico, Mario Gila plus Latasa.

11,6 jucătoriîn medie pe sezon au fost promovați din La Masia în lotul de seniori al Barcelonei în ultimii 25 de ani. Real Madrid are, în aceeași perioadă, numai 7 jucători din La Fabrica

 În total, tot în ultimii 25 de ani, 77 de juniori au făcut pasul spre echipa de seniori.

Morata, Hakimi și Fabregas, cei mai scumpi vânduți de Barcelona și Real Madrid

Cei mai scumpi jucători crescuți în pepinieră și vânduți de Barcelona au fost Cesc Fabregas (33 de milioane), Pedro (27), ambii plecați la Chelsea, și Thiago (25) la Bayern. De partea cealaltă, Madridul i-a cedat pe mai mulți bani pe Morata (66 de milioane) la Chelsea, Hakimi (43) la Inter plus Marcos Llorente (30) și Reguilon (30), la Atletico, respectiv Tottenham

El Clasico înseamnă și duelul celor mai prolifice Academii din lume: La Masia vs La Fabrica » Cine a lansat cei mai mulți jucători
Achraf Hakimi și Cesc Fàbregas. Foto: Imago Images

Dintre tinerii cu minimum 50 de jocuri oficiale disputate, Barcelona se poate lăuda cu 24 de jucători, cele mai reprezentative nume fiind cele ale lui Messi, Busquets, Iniesta, Pique, Puyol, Valdes, Pedro Rodríguez, Jordi Alba și Fábregas. 

29 de jucătoriproveniți din La Masia au fost vânduți de Barcelona în ultimii 25 de ani, încasându-se 212,5 milioane de euro. Iar Real a vândut în aceeași perioadă 33 de jucători lansați din La Fabrica, încasând 372,5 milioane

În timp ce la Real Madrid au fost numai 15, Dani Carvajal și Iker Casillas fiind cele mai cunoscute nume, conform aceleiași surse.

Citește și:

Mesajul ferm al internaționalului român din Serie A: „Sunt în cel mai bun moment al carierei!”

„E cel mai mare câștig, numai așa se formează echipele!” » Fostul campion al României, discurs pro-Iordănescu în interviul din GSP

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează