Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   |   

KUBAN KRASNODAR

Dan Petrescu: "Mai vreau 10 jucători la Kuban, să vedem pe cine-mi aduce clubul!"

 
31.07.2010   |    niciun comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
După incidentul rasist din octombrie, uruguayanul a refuzat împăcarea cu fundaşul lui United. Francezul s-a înfuriat şi a reacţionat nesăbuit, inclusiv la final O strîngere de mînă, ieri, şi incidentul rasist din tur ar fi fost istorie. Dar Luis ...

Antrenorul lui Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, spune că îşi doreşte să perfecteze 10 transferuri în perioada de mercato şi se declară mulţumit de felul în care s-au comportat elevii săi în cantonamentul dinaintea reluării campionatului.

"Am muncit bine în această vară, clubul încearcă să se întărească. Noi am cerut unele întăriri, să vedem ce se va putea face pînă se termină perioada de achiziţii.

Mai vrem jucători, cred că sînt 10 nume pe lista noastră şi vom analiza în următoarele zile dacă putem sau nu să luăm oamenii pe care ni-i dorim. Nu toate depind de noi, trebuie ca şi jucătorii să-şi dorească să vină", a spus Petrescu.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Două milioane de euro ar fi noul salariu al antrenorului român, contract pînă-n iunie 2015 Inevitabilul s-a produs. După două sezoane la Kuban, perioadă în care a promovat, apoi a prins locurile de play-off (1-8) din campionatul rus, Dan Petrescu a acceptat înnoirea contractului pînă pe 30 iunie ...
Fii primul care comenteaza!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Campionate
După incidentul rasist din octombrie, uruguayanul a refuzat împăcarea cu fundaşul lui United. Francezul s-a înfuriat şi a reacţionat nesăbuit, inclusiv la final O strîngere de mînă, ieri, şi incidentul rasist din tur ar fi fost istorie. Dar Luis Suarez şi Patrice Evra au preferat să se întoarcă ...
 
Talismanul Zambiei, calificată în finală după 18 ani, e cămaşa albă a selecţionerului Herve Renard: ”Singurul lucru care mă preocupă este să fie curată ca s-o pot purta” Venită după 18 ani de aşteptare, a treia calificare a Zambiei în finala Cupei Africii are în spate un secret. L-a dezvăluit ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Vi 10.02.12
21:30
VfL Wolfsburg
3
2
SC Freiburg
Sa 11.02.12
16:30
1. FSV Mainz 05
1
1
Hannover 96
Sa 11.02.12
16:30
Werder Bremen
1
1
TSG 1899 Hoffenheim
Sa 11.02.12
16:30
Borussia Dortmund
1
0
Bayer Leverkusen
Sa 11.02.12
16:30
VfB Stuttgart
5
0
Hertha BSC Berlin
Sa 11.02.12
16:30
Bayern München
2
0
1. FC Kaiserslautern
Sa 11.02.12
19:30
Borussia Mönchengladbach
3
0
FC Schalke 04
Du 12.02.12
16:30
FC Augsburg
-
-
1. FC Nürnberg
Du 12.02.12
18:30
1. FC Köln
-
-
Hamburger SV
Un serviciu oferit de
ACUM FIRMELE TE CAUTA PE TINE
Puneti CV-ul si VIDEO CV-ul tau pe www.tmycv.ro, cel mai profesionist site de angajari pentru a fi gasit de companii! Nu uita: sunt firme care au nevoie de tine.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
10 noiembrie 2011-10 mai 2012
Ofer spre inchiriere brevet turism -Manager in activitatea de turism-valabil pentru orice activitate in domeniul turismului si diploma IATA/UFTAA. Eventuala colaborare part-time.Pret oferta 80 euro ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 EUR
VAND MINI FERMA PERIS
TEREN DE VANZARE IN COMUNA PERIS CU MULTE ANIMALE CU POSIBILITATE DE FERMA AGRICOLA DAR SI POSIBILITATE DE CONSTRUCTIE CASA!MULTE UTILITATTI, ZONA FOARTE LINISTITA!(4000 m2 teren intravilan + animale ...
Ilfov/Peris - pret 1,00 RON
Bodybuilding & Fitness: Vand Steroizi Anabolizanti
Vindem steroizi anabolizanti la preturi avantajoase pentru crestere in masa si in forta: Danabol, Testosteron Enantat, Sustanon, Stanazol, Omnadren, Deca Durabolin, Winstrol, Androlic (Oxymetholone) ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
salon masaj lux angajez maseuze
salon masaj lux angajeaza maseuze cu sau fara experienta 1000-2000 euro lunar cazare asigurata.
Valcea/Ramnicu Valcea - pret 1,00 RON
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum

Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum

Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală pentru a face reclamă noului parfum "Glowing", al 18-lea lansat de vedeta latino, conform HuffingtonPost. În vârstă de 42 de ani, mamă a doi copii, Jennifer apare [...]
Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare

Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare

Kim Jong-un, liderul nord-coreean, ar fi fost asasinat, conform unor zvonuri apărute pe site-ul de socializare chinez Weibo ce au fost preluate apoi pe Twitter. Mesajele au luat amploare pe site-urile de socializare după ce o persoană a scris pe [...]
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz

RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz

Vutescu Mihai Radu murea nevinovat intr-un accident de motocicleta, la sfarsitul lunii iunie 2011, din cauza neatentiei unei soferite care nu s-a [...]
O postare pe Facebook l-a făcut pe un tată să tragă 9 gloanţe în laptopul fiicei (VIDEO)

O postare pe Facebook l-a făcut pe un tată să tragă 9 gloanţe în laptopul fiicei (VIDEO)

O postare pe Facebook a unei fete de 15 ani, în care se plângea că e pusă să facă prea multă treabă în casă, l-a enervat atât de mult pe tatăl [...]
Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)

Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)

Fotografiile făcute cu ajutorul unor camere foto performante aflate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost puse cap la cap de NASA, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V