EUROPA LEAGUE   •   

DINAMO - STURM 2-1

Moţi: "Am început cu un miracol, vrem să terminăm tot cu un miracol"

 
04 Decembrie 2009
 

Fundaşul dinamovist Cosmin Moţi, care a împlinit joi 25 de ani, a declarat că a avut o aniversare fericită graţie victoriei cu Sturm Graz şi îşi doreşte ca echipa sa să termine cu o minune meciurile din Grupa F a Ligii Europa, printr-o victorie pe terenul lui Panathinaikos Atena.

"Este una din cele mai frumoase zile de naştere din viaţa mea. A fost greu, dar e bine că am câştigat. Pentru Dinamo şi pentru România aveam nevoie de aceste trei puncte, indiferent de ce se întâmpla la Istanbul. Sperăm să facem o surpriză la Atena. Am început cu un miracol şi vrem să terminăm tot cu un miracol. Este posibil şi vrem calificarea", a spus Cosmin Moţi.

Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a trecut, joi, pe teren propriu, de Sturm Graz, scor 2-1, şi păstrează şanse de calificare în 16-imile Ligii Europa, după ce Panathinasikos a fost învinsă de Galatasaray în celălalt meci al grupei. Cele două goluri ale dinamoviştilor au fost reuşite de Marius Niculae (41 şi 57), în timp ce austriecii au înscris prin Sonnleinter (5).

NewsIn

 
Comentarii (4)
titi  ( comentarii)
moti e una din marile dezamagiri la dinamo, unul din cei mai slabi fundasi din liga 1; trebuie folosit mai mult dragos grigore
05 Decembrie 2009, 11:29   •   Comenteaza
bogdan hd  ( comentarii)
Era ziua lui taranilor si i sa cerut o parere...repede va bagati in seama idiotzilor
04 Decembrie 2009, 13:41   •   Comenteaza
Bogdan  ( comentarii)
Nu credeti ca sunteti penibili cand afirmati ca sperati intr-un miracol la Athena? Miracol era daca va adunau din curtea scolii...Eu stiu ca fotbalistii profesionisti se antreneaza pe teren ca sa aiba rezultate nu prin carciumi sau alte locuri...Performantele se fac transpirand pe teren nu stergang linia de la centru cu nasul...La banii pe care ii luati trebuia sa arati terenul de joc!!!!
04 Decembrie 2009, 11:56   •   Comenteaza
mario  ( comentarii)
sa ti fie rusine ,nu joci nimic,de asta te a si dat siena esti cantitate neglijabila,la cum joci nu ai voie sa vorbesti nesimtitule
04 Decembrie 2009, 11:54   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
ATENTIE!
in atentia celor ce inchiriaza apartamente/garsoniere in constanta. NU il primiti in gazda pe un individ pe nume EREMIA SORIN-GABRIEL. Pe langa faptul ca produce deteriorari ale bunurilor aflate in ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
Vand teren ultracentral la numai 790Eur/mp
Teren 760 mp, Bucuresti, ultracentral, Dacia-Eminescu-Tunari, latime 14 ml, intrare 7 ml, electricitate 380V, apa, canalizare, realizate recent, cadastru, intabulare, complet ingradit, 595.000 EUR( ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 790,00 EUR
Amenajari interioare si exterioare!
Execut zugraveli, tencuieli, glet, faianta, gresie, , polistiren, parchet, vopsitorie, rigips, glafuri, zidarii, la preturi avantajoase si seriozitate! 0743 178 099
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Dezapeziri/Decopertari Acoperisurile Caselor/Scolilor
In Perioada de Iarna NE OCUPAM DE: - Decopertari zapada de pe acoperisurile caselor sau a Scolilor/Liceelor. -Ruperea/Demontarea TURTURILOR de la strasila cladirii; sau din zona care poate ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
clarvazatoare tarot ocultism
Detinatoarea puterii Magiei Albe, singura tamaduitoare Acceptata de Biserica, vine cu leacuri de trup si de suflet, eliberandu-va de farmece, blesteme, succes in afaceri, reintregirea familiilor ...
Alba/Alba Iulia - pret 10,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V