Comentarii (12)
cuviosulmafiot
cuviosulmafiot  •  27 Aprilie 2022, 17:28

Becaliștii il lauda-(cu apropo-uri ca a procedat„impecabil” și când a rupt meciul cu CFR in favoarea lor- prin eliminarea unui jucator al CFR inca din prima repriza)!Dar nu se potrivește!Una e sa conduci un meci intre superprofesioniști-care nu iși permit sa simuleze și alta e sa arbitrezi in mocirla din Liga lui Becali,in așa fel ca sa-i câștigi bunavoința jupânului din Pipera- dând cartonașe la toate simularile lui Olaru și inchizând ochii la faultul lui Târnovan -care l-a scos din joc pe Petrila!

traian_v
traian_v  •  27 Aprilie 2022, 16:25
Postat de petschovschi pe 27 Aprilie 2022, 03:51

Treaba cu avantajul trebuie un pic nuanțată. Kovacs nu a avut inițial intenția de a lăsa avantaj. A dus fluierul la gură, s-a îndreptat spre locul faultului și, cel mai important, NU a indicat semnul de avantaj. Camavinga (probabil și alți jucători ai Realului), înțelegînd din gestica arbitrului că acesta va fluiera fault, se oprește și nu-l mai atacă pe Bernardo Silva. Se înscrie golul și abia apoi Kovacs indică semnul de avantaj. Sigur, jucătorii trebuie să joace pînă cînd se aude fluierul arbitrului, dar consider că Kovacs a greșit la această fază (măcar pentru că nu a arătat semnul de avantaj). În rest, penaltyul a fost corect acordat (chiar dacă a stat puțin pe gînduri), iar alte probleme nu au fost (e adevărat că și echipele și-au văzut de joc). Cred că Kovacs a ieșit bine după ultimele două meciuri arbitrate și probabil va ajunge în Qatar, dar trebuie spus că marele lui noroc a fost infarctul lui Hațegan (precum și lipsa, din motive diverse, a rusului Karasev sau turcului Cakir). În circumstanțe normale, el nu ajungea să arbitreze aceste meciuril. Kovacs a primit o șansă nesperată și a fructificat-o la maxim. Bravo lui !

Comentariu foarte bun, cu exceptia ghicitului intentiei lui Kovacs. A duce mana/fluierul la gura ia cu mult mai putin timp decat a arata semnul clauzei avantajului. Toata faza a durat 2 secunde. Daca a avut noroc Kovacs ca a ezitat cela doua secunde? Da, face parte din fotbal. Cat despre penalty, se vedea si din avion. Si inca ceva, circumstantele mentionate - Hategan, Cakir, Karasev, etc... Adevarat, face parte tot din fotbal. Cred ca uiti un nume insa - Vassaras. Fara el, imi permit sa o spun, fiindca stiu cate ceva in domeniu, nu ajungeau nici Hategan nici Kovacs in "Elite".

marius_r
marius_r  •  27 Aprilie 2022, 15:21
Postat de cirus11 pe 27 Aprilie 2022, 11:09

Si asta e scuza sa trateze jucatorii ca pe niste ***?

Nu e o scuza, dar prin raspunsul tau ai explicat tot. Presiunea si nervii schimba starea de spirit. Iar episodul cu marele jucator Coman, cred ca are doua fatete, iar una nu o cunoastem noi din bunul simt al arbitrului.

cirus11
cirus11  •  27 Aprilie 2022, 11:09
Postat de marius_r pe 27 Aprilie 2022, 09:15

In L1 nu ai linistea si profesionalismul sin CL. Gandeste-te cati antrenori ‘fake’ avem, care nu au BAC-ul, nu au licenta, etc. Dupa care urmeaza delegatii gen MM Stoica, conducatorii de club. E jungla fata de concediu la all inclusive 5*

Si asta e scuza sa trateze jucatorii ca pe niste ***?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

120403930569044
Razvan Mihailescu  •  27 Aprilie 2022, 10:51

Poate va arbitra finala campionatului, iara da de petrescu, sa vezi circ si scheunat pe margine, dute si joaca cu cfr-ul cu victoria calan de pe vremuri, ca jocul ii de div. C la rupere de capete si picioare, vedeava si desfintati, a ti ajuns *** romaniei

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

elgabri
elgabri  •  27 Aprilie 2022, 10:18

Pe mine nu m a impresionat meciul nu a fost greu echipele si au vazut de fotbal si s au respectat

popicoo
popicoo  •  27 Aprilie 2022, 09:21
Postat de Adrian Carlo Bonicioli pe 27 Aprilie 2022, 09:12

Deci în CL se poate, în campionat nu. De aici concluzia... Ori i se impune ori el este ***. Poate are Vasaras alte explicații

Sau a treia variantă, cea corectă: ești tu prst!

marius_r
marius_r  •  27 Aprilie 2022, 09:15
Postat de Adrian Carlo Bonicioli pe 27 Aprilie 2022, 09:12

Deci în CL se poate, în campionat nu. De aici concluzia... Ori i se impune ori el este ***. Poate are Vasaras alte explicații

In L1 nu ai linistea si profesionalismul sin CL. Gandeste-te cati antrenori ‘fake’ avem, care nu au BAC-ul, nu au licenta, etc. Dupa care urmeaza delegatii gen MM Stoica, conducatorii de club. E jungla fata de concediu la all inclusive 5*

991170994290827
Adrian Carlo Bonicioli  •  27 Aprilie 2022, 09:12

Deci în CL se poate, în campionat nu. De aici concluzia... Ori i se impune ori el este ***. Poate are Vasaras alte explicații

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

loko1
loko1  •  27 Aprilie 2022, 07:40
Postat de petschovschi pe 27 Aprilie 2022, 03:51

Treaba cu avantajul trebuie un pic nuanțată. Kovacs nu a avut inițial intenția de a lăsa avantaj. A dus fluierul la gură, s-a îndreptat spre locul faultului și, cel mai important, NU a indicat semnul de avantaj. Camavinga (probabil și alți jucători ai Realului), înțelegînd din gestica arbitrului că acesta va fluiera fault, se oprește și nu-l mai atacă pe Bernardo Silva. Se înscrie golul și abia apoi Kovacs indică semnul de avantaj. Sigur, jucătorii trebuie să joace pînă cînd se aude fluierul arbitrului, dar consider că Kovacs a greșit la această fază (măcar pentru că nu a arătat semnul de avantaj). În rest, penaltyul a fost corect acordat (chiar dacă a stat puțin pe gînduri), iar alte probleme nu au fost (e adevărat că și echipele și-au văzut de joc). Cred că Kovacs a ieșit bine după ultimele două meciuri arbitrate și probabil va ajunge în Qatar, dar trebuie spus că marele lui noroc a fost infarctul lui Hațegan (precum și lipsa, din motive diverse, a rusului Karasev sau turcului Cakir). În circumstanțe normale, el nu ajungea să arbitreze aceste meciuril. Kovacs a primit o șansă nesperată și a fructificat-o la maxim. Bravo lui !

Chiar tu esti Ioaneee?

  • 1
  • 2
Comentează