SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Polo » După ce ne-a bătut şi Serbia, sîntem OBLIGAŢI să învingem China pentru a ne califica

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 20 iulie 2011 14:18

Echipa naţională de polo a României a pierdut şi cel de-al doilea meci de la Campionatul Mondial care are loc la Shanghai.

Echipa antrenată de Istvan Kovacs a fost învinsă de actuala deţinătoare a titlului mondial, Serbia, scor 5-12, dar păstrează şanse de calificare în optimile de finală, o victorie în faţa Chinei, în meciul de vineri, fiind suficientă pentru ca „tricolorii să meargă mai departe.

Golurile României au fost marcte de Cosmin Radu, de două ori, Negrean, Kadar şi Buşilă.

În acest moment, România ocupă locul 3 în Grupa B, în spatele Serbiei şi Australiei, iar în cazul în care va obţine calificarea ar putea întâlni în optimile de finală Spania, Ungaria sau Muntenegru.

Sursa: Antena 3

Citește și:
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Superliga
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
Superliga
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează