SPORTURI  »  FORMULA 1  »  TITLU

Campionul din Formula 1 poate fi decis la Jeddah! Cele 4 scenarii în care Max Verstappen câștigă titlul

Max Verstappen are un avans mic în clasamentul general față de Lewis Hamilton // foto: Guliver/gettyimages
Max Verstappen are un avans mic în clasamentul general față de Lewis Hamilton // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat marti, 23 noiembrie 2021 11:46 / Actualizat marti, 23 noiembrie 2021 11:53

Max Verstappen (24 de ani, Red Bull Racing) are opțiuni de a cuceri primul său titlu mondial chiar la cursa următoare din Formula 1, Marele Premiu al Arabiei Saudite din 5 decembrie. Lewis Hamilton (36, Mercedes) s-a apropiat în clasament la doar 8 puncte. 

Doar 8 puncte îi despart pe olandez și pe Lewis Hamilton în clasamentul general al piloților, după ce britanicul s-a apropiat vizibil în urma victoriilor reușite în Brazilia și Qatar. Max a fost însă de fiecare dată al doilea, arătând că este acolo și se luptă pentru întâietate.

„Ultimele săptămâni au fost fantastice, pur și simplu uimitoare”, declara campionul mondial en titre duminica trecută, la Doha, ținându-și entuziasmul în frâu. 

„Nu e timp însă de celebrări, revin imediat la antrenamente, apoi mă alătur echipei. Rămân concentrat, cu capul jos. Să strângem diferența cu atât de multe puncte a fost important, dar ei sunt în continuare foarte rapizi, după cum s-a văzut, ambele lor monoposturi au depășit ușor pe aproape toată lumea”, a avertizat Hamilton.

Formula 1. Scenariul din Arabia Saudită

Avantajul lui Verstappen, care era de 19 puncte înainte de Brazilia, chiar și diminuat, îi oferă în continuare confort la vârf. Și chiar opțiuni de a se încorona campion mondial încă de la cursa următoare, cea din Arabia Saudită, pe circuitul Jeddah Corniche, programată pe 5 decembrie. Care sunt condițiile în care acest lucru se poate realiza:

  • Verstappen câștigă, reușind și cel mai rapid tur, iar Hamilton termină pe 6 
  • Olandezul câștigă, britanicul vine pe 7 
  • Max încheie al doilea, cu cel mai rapid tur, Lewis e al 10-lea 
  • Verstappen e pe 2, Hamilton nu punctează

Max Verstappen: „Lupta va dura până la final” 

Nu sunt variante extrem de accesibile, mai ales după cum s-au desfășurat lucrurile în săptămânile recente, însă nu imposibil de îndeplinit. Dacă nu iese, totul se va decide în ultima întrecere, cea de la Abu Dhabi, din 12 decembrie. „Să pilotezi nu e complicat”, filozofa Max după întrecerea de la Doha. 

„Este nevoie doar de o pedală de frână, una de accelerație și un volan. Noi, ca sportivi, știm ce avem de făcut și orice se întâmplă în jur nu e relevant pentru mine, trebuie să mă concentrez pe treaba mea”, a adăugat, referindu-se la înțepăturile și discuțiile dintre oficialii de la Mercedes și Red Bull.

Despre lupta la titlu spune doar că „va fi dură până la final, dar cred că așa e frumos, lucrurile rămân interesante”. Este exact ce fanii așteptau de câțiva ani buni: o rivalitate arzătoare pentru primul loc. În 2021 aceasta a venit, în sfârșit.

Recordul lui Fernando Alonso

Dublul campion mondial Fernando Alonso a urcat duminica trecută pe podium, pe locul al treilea, revenind acolo unde nu mai fusese de peste 7 ani, de la Marele Premiu al Ungariei 2014. Spaniolul a stabilit astfel un record al intervalului între două prezențe între primii 3, 105 curse, devenind abia al treilea pilot de peste 40 de ani din ultimele trei decenii și jumătate care ajunge pe podium. 

„Mă simt bine. Evident, o așteptare lungă din 2014 încoace, dar am executat o cursă bună, cu strategia potrivită, o singură oprire la boxe. Ultima parte a lui 2021 este la un alt nivel în comparație cu prima. Sunt fericit cu acest an al revenirii, iar pregătirile pentru următorul încep cu siguranță din alt punct”, a declarat el.

Mai multe știri din Formula 1: 

Hamilton s-a impus în Marele Premiu al Qatarului și dinamitează lupta pentru titlul mondial! Verstappen, al doilea

Ultimul loc liber în Formula 1 pentru 2022 a fost ocupat de un chinez! » Reacția acidă a celui înlocuit: „Banii dictează totul”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (4)
roaitavasile
roaitavasile  •  24 Noiembrie 2021, 05:14

Pariez ca, dacă înaintea ultimei curse, Verstappen are câteva puncte în plus, îl scoate în decor pe Hamilton! În fond, au mai făcut-o și alții, mai mari decât el.

1cesare
1cesare  •  23 Noiembrie 2021, 17:40

Metisul are titlul aranjat în culise. Restul e pt spectacol. Ferrari va lua titlul sezonul viitor,deși puțini cred. E pont sigur.

dutedica
dutedica  •  23 Noiembrie 2021, 15:15

Totul se reduce la lupta dintre Mercedes si Red Bull. Pilotii sunt sensibil egali. Calitatea echipei Mercedes dpdv tehnic/uman, il va face pe LH campion si anul asta. Poate de la anul, cand vor intra in vigoare noile reglementari, sa se schimbe ceva dar ma cam indoiesc. Pachetul Mercedes a dovedit si in trecut ca este capabil sa faca fata, mult mai bine decat altii, noilor provocari.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează