SPORTURI  »  HANDBAL  »  SUPĂRARE

Radu Voina: “Sîntem luaţi de papagali!”

Articol de - Publicat vineri, 12 septembrie 2008 00:00

Radu Voina, creditat cu prima şansă la preluarea “naţionalei”, spune că el şi Mariana Tîrcă doar au fost scoşi în faţă

Preşedintelui FRH, Cristian Ga­ţu, nu i-a ieşit mutarea cu antre­norul străin la cîrma “naţionalei”. Şeful handbalului va trebui astfel să ia în considerare, iarăşi, vechii candidaţi, Radu Voina şi Mariana Tîrcă. Numai că aceştia s-au săturat să tot fie plimbaţi şi să fie luaţi în calcul doar cînd străinii nu acceptă.

“Sînt prea mic ca să trag con­cluzii. M-au plimbat ca pe urs, dar trebuie respectat forul conducător al handbalului” :o , a spus ironic Radu Voina, tehnicianul despre care toată lumea a zis că e sus­ţinut de preşedintele Gaţu pentru a pre­lua funcţia de selecţioner.

“Eu am vorbit o singură dată cu domnul Gaţu, la fel cum dînsul pro­babil a discutat cu toţi candidaţii. Am început să nu mai cred nimic! Citesc în presă că sînt favorit, că sînt propus, dar aflu că eu şi Ma­riana Tîrcă nici nu am fost luaţi în dis­cuţie la Consiliul de Admi­nistraţie. Doar am fost scoşi în faţă, ca pa­pa­galii” :x , a declarat Radu Voina.

Mariana Tîrcă nu vrea nici ea să discute despre eventuala numire. “Să aşteptăm să vedem ce se va întîmpla. Pînă nu va avea loc ceva concret, nu vreau să vorbesc” e tot ce a declarat fosta mare hand­balistă.

În criză!
“Naţionala” feminină nu are selecţioner cu mai puţin de o lună înainte de reunirea lotului, în vederea Cupei Mondiale din Danemarca. Noul tehnician va avea o situaţie mai mult decît ingrată, avînd un program foarte încărcat. Pe 6 octombrie va avea loc reunirea echipei, iar între 14 şi 19 octombrie România va participa la turneul din danemarca, fiind în grupă cu campioana olimpică, Norvegia, cu Suedia şi Germania. Apoi, între 1 şi 14 decembrie, la Europenele din Macedonia, România a nimerit în cea mai grea grupă cu Ungaria, Franţa şi Danemarca.

Citește și:
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga

Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media

Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (19)
 •  14 Septembrie 2008, 10:18

care au vazut ca se poate face rezultat..si altfel!Frica si teroarea nu duce la motivatie!Un jokeu adevart,are cravasa,dar n-o foloseste,in cazuri extreme..o agita!!Mai important este sa lucreze cu calul,sa-l hraneasca si sa-l mangaie.(Altfel.la primul obstacol il arunca-n cap!)Simplu- ca si la noi!

 •  14 Septembrie 2008, 10:08

Dane,acest...ridicul tare mi-l doresc sa fie si la noi!Avem tehnicieni exceptionali,care doar trebuie sa inlocuiasca "capraria"si exigenta cazona cu autoritatea si exigenta profesionala moderna!!Mai exact,un antrenor trebuie sa aiba pe sub trening...smoking.Cu "otozbirul"numai merge nici la juniori,darmi-te la senioare(unde-s jucatoare cu ani pe-afara,mai nou,jucatoare straine ce raman paf la .."metodele"noasre!)Trebuie adusi pe banca si fostii jucatori mari, care a

 •  13 Septembrie 2008, 21:50

Codrut, codrut... Informeaza-te, apoi dati cu parerea. Tadici nu are nicio legatura cu metodele de pregatire din Europa anului 2008. Nici el si nici antrenorii romani. Comparatia ta cu Danemarca lui Wilbek este.. ridicola. Tadici este o bomba cu efect intirziat, nu stii pe cine bagi in casa. Aaca scapi sa te consideri norocos.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează