SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA MIAMI

A 15-a victorie! Rafael Nadal l-a spulberat pe Roger Federer în semifinalele de la Miami!

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 aprilie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 03 aprilie 2011 20:24

Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului de Masters de la Miami după ce l-a învins pe Roger Federer, cu 6-3, 6-2.

Pînă la partida din semifinalele de la Miami, Nadal şi Federer se întîlniseră de 22 de ori, iar de patru ani, doar în finale. A urmat cea de-a 23-a partidă, partidă în care cei doi s-au aflat în postura de lider mondial pentru iberic şi de ocupant al locului trei în clasamentul ATP, pentru Federer.

Nadal nu a avut nevoie decît de 80 de minute pentru a cîştiga. A servit foarte bine, a returnat perfect, a profitat de numeroasele greşeli neforţate comise de Federer şi, în fiecare set, a reuşit să facă cîte două break-uri. Suficiente pentru a se impune cu 6-3, 6-2.

Dacă Rafael Nadal a avut un procentaj de 70% la primul serviciu şi a cîştigat 59% din punctele jucate, cifrele apărute în dreptul lui Roger Federer la finalul partidei au fost mai degrabă modeste. Cu 55% procentaj pentru primul serviciu, 41% la punctele cîştigătoare şi 38 de greşeli neforţate, elveţianul nu a avut nici o şansă în faţa unui Nadal dezlănţuit.

Pentru iberic urmează un nou test important. La două săptămîni de la finala pierdută la Indian Wells, Rafael Nadal şi Novak Djokovici vor fi din nou adversari. Rămîne de văzut dacă va fi primul succes din acest sezon al liderului mondial sau cel de-al patrulea pentru sîrb, după cele de la Australian Open, Dubai şi Indian Wells.

”Este o victorie importantă pentru mine. Am jucat foarte bine, dar nu a fost uşor. Federer a făcut mai multe greşeli neforţate decît de obicei, dar tot a fost la un nivel foarte înalt aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată”, a declarat Nadal la finalul partidei.

”Djokovici este incredibil în această perioadă. Cu siguranţă este cel mai bun. Nu face nici o greşeală. Dacă vreau să am o şansă pentru titlu, va trebui să fiu perfect”, a adăugat ibericul.

*****

Roger Federer-Rafael Nadal 3-6, 2-6

SET II  0-3/1-3/2-4/2-6

Break, set şi meci pentru Nadal!

Cei doi jucători şi-au adjudecat game-urile pe propriul serviciu. Nadal conduce datorită break-ului reuşit la începutul setului

Federer cîştigă primul game din acest set. Elveţianul a salvat două şanse de break pe care le-a avut ibericul şi se menţine în joc

Break Nadal! Ibericul îşi continuă seria cîştigătoare şi se desprinde încă de la începutul setului după ce a reuşit un nou break

Rafael Nadal a servit primul în cel de-al doilea set. A fost primul game în care ibericul a fost pus în dificultate de Federer care şi-a creat două posibilităţi de break, însă nu a fructificat nici una

SET I  1-1/1-3/2-4/3-5/3-6

Break şi set pentru Nadal! Ibericul a preluat conducerea meciului după ce a reuşit să facă un nou break. Liderul mondial a profitat de numeroasele greşeli ale lui Federer şi s-a desprins fără probleme.

După break-ul reuşit de Nadal, cei doi jucători şi-au adjudecat următoarele game-uri. Chiar dacă a comis mai multe greşeli neforţate, elveţianul a reuşit să cîştige punctele-cheie şi să se menţină aproape de Nadal.

Break Nadal! Ibericul se desprinde în debutul primului set după ce a reuşit să fructifice prima minge de break din cele două pe care şi le-a creat.

Ambii jucători au cîştigat primele game-urile pe propriul serviciu, cu un plus pentru Nadal care a servit mai bine

Meciul este transmis în direct pe Digisport Plus.

 

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (13)
roberto_alex01
roberto_alex01  •  02 Aprilie 2011, 16:22

Gata cu Federer il respect pt tot ce a facut pt tenis dar ar trebuie sa se retraga pt ca asa este mai bine pt el,pt ca il bate nadal si djokovici la orice ora si Djokovici anul asta la batut pe unde la prins 3 din 3meciuri castigate de sarb.In urmatori ani o sa vedem dueluri intrea Nadal,Djokovici si Del Potro care sper sa isi revina acolo unde ii este locul.Si despre meciul de aseara Nadal la batut iniante de a incepe meciul,pur si simplu Nadal a fost extraterestru.Vamos Nadal.

robywolf19
robywolf19  •  02 Aprilie 2011, 12:49

Sun fan Nadal! Dar federer i-a fkt cadou aceasta victorie! Incredibil de slab a jucat! Nu l-am mai vz asa slab de la finala Rolland Garros 2008 knd Rafa i-a dat 6-3, 6-1,6-0!!! Degeaba fanii lui Fed zice-ti ca a avut un moment mai slab si ca isi va reveni! Ce sa isi mai revina fratilor are 30 de ani, si se vede scaderea lui din forma pe zi ce trece! Face-ti si voi cum fac astia cu Mutu! Cat drq sa te mai salveze, sa ii punem apa la radacina?

theverybest
theverybest  •  02 Aprilie 2011, 11:19

o sa revina roger. are o perioada mai grea, dar va fi din nou numarul 1. la 29 de ani mai poate juca la nivel inalt inca 2-3 fara probleme.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close