SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Djokovici s-a împăcat cu zgura » E calificat în "sferturi"

Novak Djokovici, Djokovici, Roland Garros

Articol de - Publicat marti, 01 iunie 2010 00:00

Novak Djokovici a trecut peste coşmarul de anul trecut, cînd a fost eliminat încă din turul al treilea şi s-a calificat ieri în sferturile de finală de la Roland Garros

Nole a făcut senzaţie la Paris. Deocamdată, nu cu jocul său! Cunoscut drept cel mai haios jucător din circuit, sîrbul a imitat-o pe Shakira, parodiind videoclipul în care apare Rafael Nadal, "Gypsy", pentru o emisiune de karaoke din Franţa. Deşi s-a jenat apoi de moment, a fost din nou în centrul atenţiei.

Dar nu numai glumele scriu istoria acestor două săptămîni pentru sîrbul în vîrstă de 23 de ani.  Nole e iarăşi în "sferturi" la Paris, după ce a trecut ieri de Robby Ginepri cu 6-4, 2-6, 6-1, 6-2. E o situaţie inversă faţă de anul trecut, cînd avusese un parcurs foarte bun în turneele de Masters 1000 care au precedat Roland Garros-ul, dar a fost eliminat în turul trei în capitala Franţei. În 2010, n-a mai impresionat, el reuşind doar o semifinală la Monte Carlo, iar acum e în "sferturi" la Roland Garros.

Evoluţia mai puţin bună poate fi pusă  pe seama alergiilor. "Nu m-am simţit bine sută la sută din punct de vedere fizic la Roma şi la Monte Carlo, dar asta face parte din viaţa mea, din genele mele. Reacţia alergică a fost foarte puternică în acest an, nu m-am mai confruntat cu aşa ceva pînă acum", a spus Novak. Sîrbul are probleme cu polenul, cu praful, iar zgura nu e un mediu care-l să-l favorizeze, dar el subliniază că a învăţat să trăiască cu problemele şi să se concentreze asupra jocului. În următorul tur, Djokovici îl va întîlni pe austriacul Jurgen Melzer.

Partida din turul al patrulea cu Robby Ginepri a durat două ore şi un sfert. Întrebat zilele trecute ce îi trebuie după o partidă lungă pe zgură, Novak a spus că preferă o femeie. Djokovici rămîne bufonul circuitului.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (1)
 •  01 Iunie 2010, 10:33

Partida cu Robby Ginepri nu a fost din turul III. In turul III Djokovic a jucat cu Hanescu. Meciul cu americanul a contat pentru turul IV(R16, optimi sau cum vreti sa le mai ziceti). Va rog, modificati ! Editiile online ale tuturor ziarelor sportive sunt pline de astfel de greseli. Ori o faceti intentionat, ori sunteti habarnisti si nepotriviti pentru locul respectiv de munca.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează