SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Federer s-a retras de la Roland Garros: "Nu e în interesul meu să joc!"

Foto: Guliver/Getty Images
Foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat luni, 15 mai 2017 21:28

Roger Federer, 35 de ani, a anunțat pe site-ul său oficial că se retrage de la Roland Garros din cauza stării de sănătate, care nu-i permite să forțeze jocul pe zgură.

Iată mesajul integral al elvețianului:

"Dragi fani,

Din păcate, am decis să nu particip la Roland Garros. Am muncit foarte mult, pe teren și în afara lui, în ultima lună, dar ca să pot juca în circuitul ATP mulți ani de-acum, simt că e cel mai bine să sar peste sezonul de zgură din acest an și să mă pregătesc pentru cele pe iarbă și pe hard.

Începutul de an a fost magic pentru mine, dar trebuie să recunosc că planificarea va fi cheia longevității mele, privind înainte. Astfel, eu și echipa mea am concluzionat azi că să joc chiar și un singur turneu pe zgură nu e în interesul meu și al pregătirii mele fizice pentru restul sezonului.

Îmi vor lipsi fanii francezi, care au fost mereu alături de mine, sper să-i văd la Roland Garros anul viitor".

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Special
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Superliga
Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (5)
dinamo100
dinamo100  •  16 Mai 2017, 11:12

Federer e un tip rational. Isi doreste asa mult sa mai continue in tenis , incat nu vrea sa-si iroseasca fortele intr-o competitie foarte obositoare si cu mici sanse de izbanda, asa cum e RG. Decizia e logica. Il asteptam pe Stan - the Man sa-i faca fata lui Nadal!

merace
merace  •  15 Mai 2017, 22:33

titlul e malitios. Suna ca si cum s-ar retrage de ciuda, nu din cauza ca nu e disponibil fizic... Halal titluri de la GSP!

andrei.33
andrei.33  •  15 Mai 2017, 21:49

Decizia e logica. Zgura nu a fost punctul lui forte nici cand era tanar si in forte depline. Ce rost are sa forteze.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează