Fiecare cu locul lui » Luminiţa Paul explică de ce "în tenis nu va mai fi un Rafael Nadal"

Zilele acestea tenisul e parcă un pic mai bolnav decît de obicei. Se apropie finalul de sezon, oboseala toarnă un amestec de lavă, plumb şi gheaţă în picioarele oricui, accidentările apar cu mai multă agresivitate. Lumea mingii galbene are nevoie de odihnă. Pentru a începe cu forţă şi vioiciune anul 2013. Pentru a spera la altceva, mai bun, mai valoros sau mai preţios, căci nu întotdeauna cele două noţiuni se suprapun.

Fetele sînt mai fragile, se ştie. Pe tablourile de la Tokyo, de săptămîna trecută, şi Beijing, de aceasta, s-au numărat 8 abandonuri şi forfait-uri. De la şoldul stîng al Dominikăi Cibulkova şi pînă la călcîiul drept al Kaiei Kanepi, trecînd prin infecţia virală de care încă suferă Anastasia Pavliucenkova. Pînă şi liderul meciurilor jucate în 2012, Sara Errani, cu 70 de partide de simplu şi 61 de dublu, a ajuns la limită, accidentîndu-se la coapsa stîngă. Victoria Azarenka îşi va duce ameţelile la analize, dorind să afle de ce uneori se învîrteşte terenul cu ea.

Pe tablourile masculine se stă ceva mai bine. Julien Benneteau a recidivat cu braţul drept, iar Gaël Monfils, abia revenit, cu genunchiul drept. Încearcă să revină la un nivel competitiv şi Tommy Robredo, după aproape un an de pauză cu probleme la picior. Există şi acele boli pe care le porţi cu tine toată viaţa şi care uneori nu te lasă să faci nimic, cu atît mai mult să joci tenis. Sindromul Gilbert al lui Aleksandr Dolgopolov, tahicardia lui Mardy Fish, sindromul Sjöngren al lui Venus Williams. Aşa e tenisul de azi, un pic mai bolnav decît de obicei.

Cel mai mult şi cel mai mult se vorbeşte însă despre Rafa Nadal, absent de pe terenuri de la înfrîngerea în turul secund la Wimbledon. Spaniolul are din nou probleme cu genunchii, la fel ca în 2009, deşi o afecţiunea diferită, sindromul Hoffa, se adaugă foii cu diagnosticul. Deocamdată, Rafa face fizioterapie, exerciţii fizice, inclusiv în piscină, şi aşteaptă să se vindece complet pentru a reveni. Poate la Australian Open, "să sperăm", spune el.

Profitînd de aceste luni fără Nadal în competiţie, s-a redeschis o discuţie care apare periodic ici şi colo. Care este locul ibericului în istorie? Unde se plasează el în comparaţie cu alţi multipli învingători de Mare Şlem, mai recenţi şi mai vechi? Ori de cîte ori se întîmplă ceva cu el, întrebările acestea revin. Ca şi cum, după 11 titluri majore, alte 5 finale jucate, după 102 săptămîni petrecute pe primul loc în lume, mai e ceva de demonstrat. Nadal străluceşte pe zgură, dar are şi cinci finale jucate la Wimbledon şi cîte două la Australian Open şi US Open. A fost peste tot, s-a bătut pentru tot şi, deseori, a izbutit. Se poate retrage peste un an sau peste zece. Nu contează. Are spaţiul lui rezervat, că e mai sus sau mai jos chiar nu contează. Pentru că în tenis nu va mai fi un alt Rafael Nadal. Şi asta ar trebui să fie suficient.