SPORTURI  »  TENIS  »  WUHAN

Hello, Singapore! Calificată în semifinale la Wuhan, Simona Halep şi-a asigurat ieri prezenţa la Turneul Campioanelor pentru al treilea an la rând

Articol de - Publicat vineri, 30 septembrie 2016 00:00

"Ştiam dinainte de meci că mă voi califica dacă înving. Sunt foarte fericită că am reuşit", spunea Halep, cu ochii strălucitori, la puţine momente după victoria asupra lui Madison Keys, 6-4, 6-2, în sferturile de finală de la Wuhan.

Era o posibilitate, cea mai directă şi apropiată în timp, pentru a-şi obţine biletul pentru Singapore. Dacă nu ieşea, putea să-şi asigure calificarea tot săptămâna aceasta, printr-un joc al rezultatelor. Sau săptămâna viitoare, la Beijing. Românca a rezolvat însă totul de la prima ocazie, făcând ceea ce a depins de ea pentru a fi sigură că-şi atinge ţinta. Pentru că asta era, o ţintă, pe care şi-o fixează la începutul sezonului toţi jucătorii valoroşi: să ajungă la Turneul Campionilor. Sau Campioanelor, în acest caz.

Simona intra în "sfertul" cu Keys având amintirea proaspătă a finalei de la Montréal, câştigată în faţa americancei. Şi pe cea de la Wimbledon, când a fost ceva mai complicat, dar tot ea s-a impus. Doar începutul a fost de partea adversarei, care a condus cu 2-0 şi 3-1, apoi Halep a intrat în ritm. Şi a ştiut ce are de făcut pentru a o pune în dificultate pe Keys, pentru a-i expune deplasarea mai lentă, pentru a o ţine cât mai mult în spate, sufocată de schimburile prelungite, surprinsă de unghiuri şi lunguri de linie. S-a încheiat rapid, în numai o oră şi 9 minute, demonstraţie de consistenţă şi poftă de joc.

"A fost un meci grozav pentru mine", a admis Simona. "Am jucat bine. Ştiam că va fi foarte greu pentru că ea e puternică şi serveşte tare. Eu, însă, m-am mişcat bine şi am savurat timpul petrecut pe teren". Spre finalul unui an care începuse şovăitor pentru ea, numărul 5 mondial a remontat excelent şi a devenit a treia jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, după Angelique Kerber şi Serena Williams. "E minunat să fiu la Singapore pentru al treilea an la rând, mă simt mândră că am reuşit acest lucru", a spus ea. "Sper ca anul acesta să fac mai mult decât în 2015", a adăugat, amintind că sezonul trecut a izbutit o singură victorie contra două înfrângeri şi nu a depăşit grupele. În 2014, în schimb, a traversat zgomotos toate etapele şi a atins finala, una dintre performanţele-reper ale carierei ei de până acum.

"Sper să mă bucur de timpul petrecut pe teren. Şi să fiu fericită pentru că atunci când sunt fericită joc bine"
Simona Halep

Reîntâlnire cu Kvitova

Azi, pentru un loc în finala de la Wuhan, Simona Halep o va înfrunta pe Petra Kvitova, pe care a învins-o până acum în toate cele trei meciuri directe. Cel mai recent a fost anul acesta, la Cluj, în Grupa Mondială a Cupei Fed, 6-4, 3-6, 6-3. Cehoaica nu traversează cel mai bun sezon al ei şi a alunecat pe locul 16 în ierarhia mondială, însă în China şi-a regăsit o bună dispoziţie de joc. Ea a eliminat-o în "optimi" pe liderul mondial, Angelique Kerber, după un meci infernal, de 3 ore şi 20 de minute, iar ieri a învins-o clar pe Johanna Konta, 6-3, 6-4.

27-4e bilanţul Simonei Halep de la Roland Garros încoace, trei dintre cele 4 înfrângeri venind la Kerber (Wimbledon şi Cincinnati) şi Serena Williams

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
catalynn
catalynn  •  30 Septembrie 2016, 09:15

Felicitari Simonica, insa azi mai e loc de facut niste puncte, plus banii de buzunar de rigoare, vreo suta si ceva de mii de coco, nu e mult comparat cu milioanele facute pana acum, dar ar fi pacat sa ajungă in Cehia asa ca multa bafta!

catalynn
catalynn  •  30 Septembrie 2016, 09:06

Vezi toate comentariile (2)
Comentează