TENIS   |   

DESPĂRŢIRE

Ilie Năstase se desparte de Amalia! » Al treilea divorţ!

 
de Luminiţa Paul   |   13.02.2010   |    5 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Ilie Nastase, Nastase

La 63 de ani şi jumătate, Ilie Năstase se desparte de Amalia (34 de ani), cu care are două fiice

În februarie 2008, în timpul scandalului cu decontul umflat pentru întîlnirea de Cupa Davis de la Sibiu, dintre România şi Franţa, Ilie Năstase spunea că demisionează pentru a fi alături de soţie şi de fetiţe. "În fine, am o familie. M-a costat foarte mult efort să o formez şi nu vreau s-o pierd dintr-un asemenea motiv", a sunat una dintre declaraţiile fostului preşedinte al FRT. La doi ani distanţă însă, cuplul Amalia-Ilie se destramă. Cei doi, căsătoriţi din 2004, după o relaţie care începuse în 1998, au abordat stilul occidental al comunicatului remis unei publicaţii. Au trimis o scrisoare semnată de amîndoi ziarului Cancan, în care anunţau că se despart.

"De-a lungul acestor ani am trecut prin momente fericite, dar şi foarte grele, cîteodată şi faptul că am fost uniţi ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate încercările. Noi am decis să ne despărţim pentru că am ajuns la o răscruce a vieţilor noastre în care amîndoi ştim că nu putem continua decît ca prieteni", se spune în scrisoare. Năstase se află la a treia căsătorie, el avînd cinci copii din aceste mariaje.

1. Dominique Grazia
Năstase şi belgianca s-au căsătorit civil la Bruxelles pe 7 decembrie 1972, în anul în care românul cucerise titlul la US Open. După o săptămînă, a urmat cununia religioasă la Bazoches-sur-le-Betz, un sătuc situat la sud de Paris. Primul copil al lui Ilie, Nathalie, s-a născut pe 12 martie 1975, la Paris. Divorţul s-a pronunţat în 1980.

2. Alexandra King
A doua căsătorie a avut loc la New York, în septembrie 1984, în a doua săptămînă a turneului de la US Open. Năstase şi actriţa americană erau deja de 3 ani împreună. În 1987, l-au adoptat pe Nicholas, abia născut, iar în 1990 au făcut acelaşi lucru cu micuţa Charlotte. Divorţul s-a produs abia în 2003.

3. Amalia Teodosescu
S-au cunoscut în 1996, la un concert, dar relaţia lor a început doi ani mai tîrziu. În 2003 li s-a născut primul copil, Alessia, iar în pe 5 iunie 2004 s-au căsătorit, la Paris, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea tenisului. În 2007 a venit pe lume şi a doua fetiţă, Emma. Divorţul vine după 5 ani şi jumătate de căsnicie.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Sfătuit de Ilie Năstase şi Ion Ţiriac să joace şi la simplu, Horia Tecău a dezvăluit că nu ia în calcul această schimbare şi a dezvăluit de ce e imposibil să revină la această probă. "Nu mă mai gîndesc (să revin la simplu, n.r.), pentru că este aproape imposibil. Dacă aş putea să o iau de undeva ...
Bravo
Comentarii:
13 Februarie 2010, 15:08  |  CITEAZA
Bravo Ilie, ai scapat bine de ea, de la 35 de ani in sus nu se mai renteaza durerea de cap. Nu-i asculta pe pisicii gelosi care ar vrea sa fie macar un an de zile ca tine.
Berianu Vlad
Comentarii:
13 Februarie 2010, 13:15  |  CITEAZA
va pasa de sport. poate prea mult! SE VEDE!
kill_bill_crisi007
Comentarii:
13 Februarie 2010, 12:51  |  CITEAZA
NASTY sti cum e vb ca ASAI AN TENIS viatza mere aninte ca toate parditele castigate si pierdute
mohaci
Comentarii:
13 Februarie 2010, 05:16  |  CITEAZA
Astada exemplu pentu tineri din Romania. Vai de capul nostru si de lumea care conduce Romania, ca sa nu mai vorbim de civilizatia si cultura din aceasta tara, care deja era vai de capul ei.... plina de hoti, de nemurti de foame, si goana de banii. De unde sa avem noi o invatatura sau un stilp de sprijin cind rovenim numai din facaturi. Nu stiu cit la suta din regele Mihai era Roman, asta pentru ca sint nascut in 1973 si nu am invatat in comunism asa multa istorie adevarata. hai pa ROMANIA
Dani
Comentarii:
13 Februarie 2010, 02:05  |  CITEAZA
Au trimis amindoi o scrisoare deschisa ziarului CanCan ? =)) Da' prosti ne mai credeti !
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Tenis
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 31 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), după ce a trecut de Elena Vesnina, din Rusia, scor 6-1, 6-0, în 64 de minute de joc. Niculescu va juca în turul doi în compania rusoaicei Vera Zvonareva, a şasea favorită, care ...
 
Echipa Franţei s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Davis, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Canadei, în primul tur al competiţiei. Rezultatele înregistrate în cele trei zile de concurs: Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Vasek ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
inchiriez casa/vila Baneasa Otopeni
inchiriez/vand casa/vila baneasa, 1788mp teren, 509mp construiti si 444mp util, S+P+E1+M, piscina, garaj, bucataria utilata, impecabila, pret discutabil, proprietar, rel la 0722351280, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2.000,00 EUR
contructi
Execut lucrari de constructi, experinta 8 ani, gresie, fainata, parchet, zugraveli, tencuiala, instalator, instalatie electrica, izolati, etc.preturi avantajoase. Costel 0768425708.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Vand Motor DEUTZ F4L914 - motopompa 69.9cp / 2000rpm
Vindem, din stoc - motoare noi pentru motopompa - DEUTZ F4L914 ( racire pe aer ) 51.1kW / 69.5 CP 2000rpm. Motoarele sunt noi si beneficiaza de garantie ( exclusiv pentru instalarea pe motopompe). ...
Galati/Galati - pret 5.500,00 EUR
Vand anvelope noi! Jante RIAL la pret de importator!
Vand anvelope noi, iarna/vara/all seasons. Jante RIAL la pret de importator! Livrare in toata tara! http://parbrize24.com/jante-si-anvelope/
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Ciobanesc Caucazian
Vand catei rasa CIOBANESC CAUCAZIAN din linii de campioni. Cateii se vand cu pedigree, microcip, carnet de sanatate, carnet de performanta, vaccinati si deparazitati.
Maramures/Baia Mare - pret 300,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V