Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 24 august 2014 00:00 / Actualizat duminica, 24 august 2014 11:21
La masculin, US Open pare mai deschis ca niciodată. Există, totuşi, nişte repere. US Open 2014 va începe luni cu o dilemă. Captivantă, de altfel, extinsă pe durata celor două săptămîni normale de turneu şi o zi în plus, ca în poveştile Şeherezadei.
Asta pentru că organizatorii concursului newyorkez au decis să mute definitiv finala masculină în a treia luni. Oricum, din 2008 încoace atunci se jucase, chiar şi fără să fie parafată, ploile împingînd programul an de an. Şi pînă vine acoperişul... Dar să nu pierdem firul. Dilema. De acolo am pornit.
Va cîştiga Roger Federer sau va fi ocazia unui outsider de a face ceea ce doar doi oameni, Juan Martín Del Potro şi Stan Wawrinka (pe cînd încă îşi spunea Stanislas), au făcut în ultimii 9 ani? Adică să intervină în Big Four şi să cucerească un titlu major. Mai există şi alte variante, clasice, dar ele funcţionează, în acelaşi timp, şi ca argumente pentru ca opţiunile să se limiteze la doar două.
S-ar putea, de exemplu, ca Novak Djokovici, numărul unu mondial, să-şi revină. Aşa cum a făcut-o Rafael Nadal pe parcursul Roland Garros-ului. Titlul de la Wimbledon a fost pentru sîrb ca o imensă descătuşare la jumătatea unui an inegal. O dată cu triumful pe iarba londoneză s-a liniştit: cucerea pentru a doua oară un trofeu major altul decît Australian Open, recupera poziţia de lider ATP, îndulcea un strop amăreala de a fi ratat încă o dată la Paris şi în faţa aceluiaşi conchistador. După Wimbledon însă, a venit nunta cu Jelena. Aşteptarea naşterii primului lor copil. Toate acestea la un loc par să ocupe acum mintea lui Nole într-o proporţie mai mare decît o face tenisul.
S-ar mai putea şi ca Andy Murray să-şi revină. Să-şi amintească un eveniment drag lui: primul titlu de Mare Şlem a venit pe hard-ul newyorkez. Să-şi spună cu o voce fermă că, indiferent pe cine are în lojă, el este acel tip care a îndurat şi bătut o presiune mai mare poate decît a oricărui jucător în ultimii ani.
Elveţia nu suferea că n-are un trofeu major în istorie la masculin, dar a început să se bucure, să savureze cînd Federer s-a pornit să le livreze. Marea Britanie, în schimb, aşternea cu liniuţe de foc pe un răboj fiecare an trecut de la succesele lui Fred Perry. Murray ştie că poate triumfa din nou. Dar nu e oare uşurarea încă mai puternică în gîndurile lui decît dorinţa unei confirmări care aproape că nu mai contează?
O variantă sigur nu e posibilă: aceea ca Rafa Nadal să-şi revină în timp. El nu va juca la US Open din cauza accidentării la încheietura mîinii drepte. Neavînd meciuri pe hard în picioare ameninţarea din partea lui poate că nu era mare, dar oftatul de eliberare al unora de a şti că nu e pe tablou încă se aude.
S-ar putea, de aceea, să-şi facă loc un outsider. Mats Wilander a rostit nişte nume. Dimitrov, Raonic, Berydch, Tsonga şi l-a trecut şi pe Wawrinka aici, chiar dacă el e campionul de la Australian Open. Sau s-ar putea să cîştige Roger Federer, jucătorul cel mai frumos calibrat al acestei veri nord-americane.
A trecut ceva vreme de la ultima finală jucată, 2009, şi un pic mai multă de la ultimul triumf, 2008. Dar el e tot acolo, punîndu-şi singur numele pe lista favoriţilor. E ceea ce puţini pot face. Şi concretiza.
