TENIS   •   

AUSTRALIAN OPEN/17-30 IANUARIE 2011

Soderling a fost spulberat de tînărul Alexandr Dolgopolov: "Am avut probleme din cauza soarelui"

 
24 Ianuarie 2011
 

Numărul patru mondial, Robin Soderling, a părăsit turneul de la Melbourne după un meci de coşmar: a fost învins în cinci seturi de necunoscutul Alexandr Dolgopolov, din Ucraina.

Dolgopolov a fost antrenat la începutul carierei de căte tatăl său, Oleksandar, însă cînd a început tenisul de performanţă cei doi au renunţat la colaborare.

"M-a antrenat pînă la 19 ani, de puţin timp nu mă mai antrenează. A fost o perioadă grea. Îl vedeam tot timpul şi asta devenise stresant. Este greu să ai antrenor unul dintre părinţi. Am decis să punem punct relaţiei profesionale şi amîndoi ne simţim excelent acum", a spus Dolgopolov după cea mai importanţă victorie din carieră.

Robin Soderling a început meciul extraordinar, aşa cum se aştepta toată lumea în faţa unui adversar de numai 22 de ani care se afla pe locul 46 ATP. Primul set l-a cîştigat cu 6-1.

Următoarele seturi au revenit lui Dolgopolov, cu scorul de 6-3, 6-1. Soderling şi-a mai adjudecat un set, 6-4. Astfel s-a intrat în setul decisiv, unde numărul 4 mondial nu a reuşit să ţină pasul cu mai tînărul său adversar, scorul setului decisiv fiind 6-2.

"Am avut probleme cu soarele la cîteva game-uri. Nu am putut să văd mingea. De asemenea, nu sînt mîndru de cum a intrat primul serviciu, numai 130 km/h. Niciodată în cariera mea, prima lună din an nu a fost una bună", a spus Soderling după ce a părăsit Australian Open.

"Dolgopolov este un jucător foarte bun. A avut un rever extraordinar şi s-a mişcat foarte bine în teren", a concluzionat Soderling.

 
Comentarii (1)
mike1970  (50 comentarii)
...a dat cu masina peste el in timpul meciului?... ca nu inteleg cum l-a spulberat in 5 seturi? Articol de 15 bani.
24 Ianuarie 2011, 11:45   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Berceni Apartament in Berceni
55.999 EU
Berceni , SU: 63 mp, 2 cam.
Suprafata utila: 63 mp
2 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Automat Rheavendors Xs instant
Vand automat rheavendors xs foloseste cafea instant, revizionat, kit de apa, compact si usor de intretinut ofer suport pentru asta, ofer garantie.
Dambovita/Targoviste - pret 400,00 EUR
vand 2 autoturisme
vand renault laguna 2, an fabricatie 2003 diesel. 6 trepte, clima, scaune semipiele, 6 trepte, 120 cp, , culoare gri holograme. pret 5500 E vand dacia papuc 4x4 diesel, stare foarte buna, motor ...
Brasov/Brasov - pret 5.500,00 EUR
Reparatii frigidere in Brasov
Reparatii frigidere casnice la domiciliu, in Brasov. Telefon: 0746290321
Brasov/Brasov - pret 1,00 RON
Angajez Manichiurista-Pedichiurista cu experienta
“Salon SIMONA Style “Situat in Bucuresti sect.6, str. Valea Oltului 131- 137(cartier A.N.L. Brancusi), Zona selecta, Clientela Deosebita.. Angajam Manichiurista-Pedichiurista cu Experienta Inclusiv ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Tablet PC Android 2.2 L 400
Tableta PC Android 2.2 7", VIA 8650 cu 3G, Camera si WiFi Husa din piele cu tastatura USB, Adaptor USB, Incarcator Garantie 12 luni, Pret 449.99 RON Pentru mai multe informatii vizitati ...
Constanta/Constanta - pret 449,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V