Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 septembrie 2008 00:00
Ana Brînză spune că nu a avut în viaţa ei idoli şi că energia Divină a împins-o mereu cînd a fost pe planşă
Vicecampioana olimpică de la Beijing a văzut toată lumea, dar cel mai "acasă" îi este în România. După ce se va retrage, adică peste ani buni, vrea să deschidă o şcoală de scrimă într-un orăşel care nu a auzit niciodată de acest sport. Este conştientă că s-a născut pentru a face scrimă şi uneori se tulbură la gîndul că nu prea ştie ce meserie ar urma, dacă spada ar dispărea.
- Ce îţi place la Ana Brînză şi ce urăşti la Ana Brînză?
- Îmi place că nu ştiu să renunţ, oricît de greu ar fi. Serios, mereu îmi spun că sînt datoare să încerc măcar. Să ştiu că am dat cît am putut. Îmi mai place că lumea mă consideră de gaşcă. Nu-mi place că uneori tind să devin o perfecţionistă în ceea ce-i priveşte pe cei din jur. Şi sînt leneşă dimineaţa. ;) Şi sînt ironică, iar lumea care nu mă cunoaşte crede cîteodată că sînt răutăcioasă. Dar nu sînt.
- Ai admirat pe cineva foarte mult, vreun personaj de carte sau vreo persoană reală?
- Nu, pe nimeni nu am admirat pînă la idolatrie. Mereu spuneam că vreau să fiu mai bună ca Laura Badea. Odată, la un campionat naţional, am cîştigat şi mi se părea că tricoul acela modest mă făcea mult mai tare ca Laura, care era campioană olimpică.
VIITOR PSIHOLOG?
- Dacă nu ai face scrimă, ce meserie ţi-ar plăcea să practici?
- Nu m-am gîndit niciodată. Nici cînd eram copil şi alţii de vîrsta mea spuneau că vor să devină balerine, gunoieri sau medici. Eu nu spuneam nimic. Acum, cred că aş alege totuşi psihologia.
- Antrenoare?
- Nu cred. Dar aş deschide un club de scrimă într-un orăşel unde nu s-a auzit de aşa ceva. Sînt sigură că ar avea succes.
- Ai vreo amintire mai puternică de pe vremea cînd erai copil?
- E ciudat, parcă am uitat aproape tot ce am făcut în copilărie. Mai ţin minte că mergeam la Focşani, la bunica, şi aveam în permanenţă genunchii juliţi, nasul spart. :o Asta mai ştiu din copilărie. Că eram băieţoi.
- Cu fratele tău, Marius, te înţelegeai?
- Ca şoarecele cu pisica. Am început să ne înţelegem de cînd am plecat eu de acasă, la Craiova, la Centrul Olimpic de spadă.
- Ţi-a lipsit familia?
- Nu ştiu cum să răspund. Nu pot să fac comparaţie. Mi-am trăit adolescenţa departe de ei, dar i-am simţit mereu aproape. Dacă mama şi tata nu erau lîngă mine, mă ajuta altcineva. Nu m-am simţit niciodată un copil defavorizat.
- Ţi-ai mai păstrat vreun prieten dinainte de a pleca la Craiova?
- O singură prietenă de cînd eram mică de tot. Niciodată nu a uitat să mă sune. Chiar mă gîndeam zilele trecute. Ea este femeie măritată. Am apucat-o pe drumuri atît de diferite şi amîndouă sîntem realizate, numai că în sensuri diferite. Majoritatea prietenilor sînt însă din Craiova.
- Ai vorbit de măritiş. Cum arată bărbatul ideal pentru tine?
- Dacă ştiam, ar fi fost, probabil, aici, cu noi. Cred că trebuie să fie foarte liniştit, ca să mă echilibreze pe mine, care sînt o agitată. Nu trebuie să fie Făt-Frumos pe cal alb sau în maşină de lux. Apropiaţii rîdeau şi ziceau că după medalia asta o să fie coadă de pretendenţi la uşa mea. Nu e aşa şi nici nu mă interesează. Ştiu doar că e acolo, undeva, şi mă aşteaptă.
- Maşinile îţi plac?
- Le urăsc şi nu-mi place să conduc. Acum un an mi-am luat permisul de nevoie, pentru că am constatat că toţi banii de salariu se duceau pe taxiuri. Am un Renault Clio. Maşina mea îmi e simpatică.
- Ai vreun regret în legătură cu vreun lucru pe care l-ai făcut sau nu l-ai făcut?
- Nu. Mulţi spun că ar fi trebuit să regret faptul că nu am plecat să studiez în SUA. Mi se oferise o bursă acolo, cînd eram în liceu. Dar e regretul lor, nu al meu. Mi se pare că m-am născut aici, pentru că aici trebuie să fiu. Eu mă simt bine în România.:)
ÎI PLACE SĂ DANSEZE
- Cît de strînsă este relaţia ta cu Dumnezeu?
- Am un prieten la Craiova care zice mereu "Acolo, sus, cineva ne iubeşte". Am fost la Mănăstirea Lainici să mă rog pentru mine şi familia mea. Cred că nu e ceva material, dar e ceva care te împinge şi te mobilizează. O energie care, în sală, mă ajută. Cineva care e lîngă mine. Doar că nu-l văd.
- Vacanţa perfectă cum arată pentru tine?
- O insulă liniştită, eu şi şezlongul, un cocktail de nucă de cocos. Însă doar vreo două zile. Apoi vreau să fac lucruri. Sporturi cum ar fi scuba, skijet, pe care le-am încercat de-abia vara asta. Pînă acum mi-a fost teamă.
- Care este cel mai frumos loc pe care l-ai văzut vreodată?
- Piramidele noaptea, Barcelona e o minune, Cuba cea plină de soare, muzeul Ermitaj. Şi Parisul, acolo unde o să merg cu tipul ideal, cînd o să ne găsim. Sînt multe. Dar pe toate le-am văzut în interes de serviciu.
- Muzica. Preferi s-o asculţi sau s-o dansezi?
- Amîndouă. Dacă îmi ajunge la urechi o muzică suficient de antrenantă, nu mi-e ruşine să fac paşi de dans în magazine sau pe stradă. Dar nu dansez singură acasă.
- Care este cea mai grea lecţie pe care ai luat-o de la viaţă?
- Nu cred că viaţa m-a încercat pînă acum. Nu am avut probleme, familia mi-a stat unită. Nu ştiu ce înseamnă momente de cumpănă. Sînt o persoană normală, norocoasă. Şi sper să rămîn aşa.
- Oamenii îndrăzneţi ca tine se intimidează, se emoţionează vreodată?
- Oamenii îndrăzneţi cu atît mai mult. Înainte de concursul de la Beijing, îmi tremurau picioarele atît de rău, încît mi se părea că toată lumea numai la asta se uită. La fel la examenul de conducere. Nu mai zic că mă emoţionează orice scenă întîlnită pe stradă: cerşetori, căţei şchiopi. Ai fi inuman dacă nu ai avea emoţii.
- Şi tu ai un căţel. Iubeşti mult animalele?
- Căţelul Paul e special. Mi l-a făcut cadou cineva care credea că mă simt singură la Craiova. O dată, am vrut să-l dau, dar mama a zis că eu pot să plec, dar căţelul rămîne. În rest, mi-e teamă de cîini. Ocolesc şi cinci străzi, numai să nu mă întîlnesc cu vreo haită. Dar mai rău mi-e frică de pisici. :o Nici nu pot să mă uit în ochii lor de teamă.
O CAMERĂ ROZ ŞI MULŢI PRIETENI
- Dacă ai avea o grămadă de bani, cum ţi-ai face casa?
- Deocamdată locuiesc într-un apartament cu două camere, primit de la bunica mea, şi mă simt foarte bine în el. Dacă ar fi să-mi fac o casă, ar fi mare şi cinci camere ar fi numai dressingul, pentru că îmi plac hainele. O cameră sigur ar fi roz şi aş avea şi sală de fitness. Şi un living mare, să-mi invit prietenii.
- Box, fotbal, tir cu arcul. Alege un sport!
- Tirul cu arcul e de prea mare precizie, nu încurajează la creativitate. Iar mie îmi place să creez. Boxul e prea dur şi lasă sportivii bolnavi cîteodată. Deci, fotbal aleg. Chiar joc fotbal în cantonamente. E distractiv, energic. Dar cel mai tare este tenisul cu piciorul.
- În politică ai intra vreodată?
- Nu. Habar nu am. Tot românul se pricepe la politică şi la fotbal. Eu, doar la fotbal. De-abia dacă ştiu numele a două partide şi mă simt bine că ştiu cine este preşedintele ţării.
- Care este cel mai mare rău care ţi s-ar putea întîmpla?
- Nu mă pot hotărî între a pierde pe cineva drag sau a fi nevoită să renunţ la scrimă. Dar nu vreau să mă gîndesc la asta.
INVITAŢIA
Am chemat-o pe Ana Brînză la duel. De ce? Din inconştienţă, probabil. :) A acceptat şi mi-a spus, cavalereşte, că o să tragem arma "mea", sabie, şi nu spadă. Nu e nevoie să precizez că se descurcă foarte bine şi cu sabia.
"Îţi dai seama că te bate", au zis toţi. Da, îmi dădeam seama. Nici nu-mi închipuiam altceva. E spadasină, e mai înaltă, e incomod de stîngace şi, pe deasupra, e vicecampioană olimpică.
Lupta a însemnat doar un pretext pentru apropierea de discuţia pe care am vrut-o firească şi caldă, cu un personaj care este, din oficiu, firesc şi cald. Nu cred că am epuizat întrebările, curiozităţile faţă de Ana. Noroc că are doar 23 de ani. Şi, deşi e în vacanţă, a mărturisit că i s-a făcut deja dor de sală.
CV
Ana Maria Brînză
născută pe 26 noiembrie 1984, la Bucureşti
triplă campioană mondială de junioare şi cadete în 2001, 2002 şi 2004
medaliată cu bronz la CM de seniori din 2002
dublă medaliată cu aurul european pe echipe (2006 şi 2008)
vicecampioană olimpică în 2008
CV
Oana Duşmănescu
născută pe 26 martie 1976, la Bucureşti
jurnalist sportiv din 1994
practic scrima pentru amatori din vara anului 2006
Diferenţa dintre spadă şi sabie
Spada, arma Anei Brînză, este singura considerată neconvenţională. Lovitura se dă prin împungere şi este valabilă atunci cînd vîrful loveşte orice zonă a corpului adversarului. La spadă nu se aplică regula priorităţii în atac. Sabia este o armă convenţională. Ca şi la floretă, aici este valabilă regula priorităţii în atac. Lovitura se dă prin tăiere sau împungere, ţintă fiind trunchiul, capul şi braţele adversarului.
Ana Brînză spune că nu a avut în viaţa ei idoli şi că energia Divină a împins-o mereu cînd a fost pe planşă
Vicecampioana olimpică de la Beijing a văzut toată lumea, dar cel mai "acasă" îi este în România. După ce se va retrage, adică peste ani buni, vrea să deschidă o şcoală de scrimă într-un orăşel care nu a auzit niciodată de acest sport. Este conştientă că s-a născut pentru a face scrimă şi uneori se tulbură la gîndul că nu prea ştie ce meserie ar urma, dacă spada ar dispărea.
- Ce îţi place la Ana Brînză şi ce urăşti la Ana Brînză?
- Îmi place că nu ştiu să renunţ, oricît de greu ar fi. Serios, mereu îmi spun că sînt datoare să încerc măcar. Să ştiu că am dat cît am putut. Îmi mai place că lumea mă consideră de gaşcă. Nu-mi place că uneori tind să devin o perfecţionistă în ceea ce-i priveşte pe cei din jur. Şi sînt leneşă dimineaţa. ;) Şi sînt ironică, iar lumea care nu mă cunoaşte crede cîteodată că sînt răutăcioasă. Dar nu sînt.
- Ai admirat pe cineva foarte mult, vreun personaj de carte sau vreo persoană reală?
- Nu, pe nimeni nu am admirat pînă la idolatrie. Mereu spuneam că vreau să fiu mai bună ca Laura Badea. Odată, la un campionat naţional, am cîştigat şi mi se părea că tricoul acela modest mă făcea mult mai tare ca Laura, care era campioană olimpică.
VIITOR PSIHOLOG?
- Dacă nu ai face scrimă, ce meserie ţi-ar plăcea să practici?
- Nu m-am gîndit niciodată. Nici cînd eram copil şi alţii de vîrsta mea spuneau că vor să devină balerine, gunoieri sau medici. Eu nu spuneam nimic. Acum, cred că aş alege totuşi psihologia.
- Antrenoare?
- Nu cred. Dar aş deschide un club de scrimă într-un orăşel unde nu s-a auzit de aşa ceva. Sînt sigură că ar avea succes.
- Ai vreo amintire mai puternică de pe vremea cînd erai copil?
- E ciudat, parcă am uitat aproape tot ce am făcut în copilărie. Mai ţin minte că mergeam la Focşani, la bunica, şi aveam în permanenţă genunchii juliţi, nasul spart. :o Asta mai ştiu din copilărie. Că eram băieţoi.
- Cu fratele tău, Marius, te înţelegeai?
- Ca şoarecele cu pisica. Am început să ne înţelegem de cînd am plecat eu de acasă, la Craiova, la Centrul Olimpic de spadă.
- Ţi-a lipsit familia?
- Nu ştiu cum să răspund. Nu pot să fac comparaţie. Mi-am trăit adolescenţa departe de ei, dar i-am simţit mereu aproape. Dacă mama şi tata nu erau lîngă mine, mă ajuta altcineva. Nu m-am simţit niciodată un copil defavorizat.
- Ţi-ai mai păstrat vreun prieten dinainte de a pleca la Craiova?
- O singură prietenă de cînd eram mică de tot. Niciodată nu a uitat să mă sune. Chiar mă gîndeam zilele trecute. Ea este femeie măritată. Am apucat-o pe drumuri atît de diferite şi amîndouă sîntem realizate, numai că în sensuri diferite. Majoritatea prietenilor sînt însă din Craiova.
- Ai vorbit de măritiş. Cum arată bărbatul ideal pentru tine?
- Dacă ştiam, ar fi fost, probabil, aici, cu noi. Cred că trebuie să fie foarte liniştit, ca să mă echilibreze pe mine, care sînt o agitată. Nu trebuie să fie Făt-Frumos pe cal alb sau în maşină de lux. Apropiaţii rîdeau şi ziceau că după medalia asta o să fie coadă de pretendenţi la uşa mea. Nu e aşa şi nici nu mă interesează. Ştiu doar că e acolo, undeva, şi mă aşteaptă.
- Maşinile îţi plac?
- Le urăsc şi nu-mi place să conduc. Acum un an mi-am luat permisul de nevoie, pentru că am constatat că toţi banii de salariu se duceau pe taxiuri. Am un Renault Clio. Maşina mea îmi e simpatică.
- Ai vreun regret în legătură cu vreun lucru pe care l-ai făcut sau nu l-ai făcut?
- Nu. Mulţi spun că ar fi trebuit să regret faptul că nu am plecat să studiez în SUA. Mi se oferise o bursă acolo, cînd eram în liceu. Dar e regretul lor, nu al meu. Mi se pare că m-am născut aici, pentru că aici trebuie să fiu. Eu mă simt bine în România.:)
ÎI PLACE SĂ DANSEZE
- Cît de strînsă este relaţia ta cu Dumnezeu?
- Am un prieten la Craiova care zice mereu "Acolo, sus, cineva ne iubeşte". Am fost la Mănăstirea Lainici să mă rog pentru mine şi familia mea. Cred că nu e ceva material, dar e ceva care te împinge şi te mobilizează. O energie care, în sală, mă ajută. Cineva care e lîngă mine. Doar că nu-l văd.
- Vacanţa perfectă cum arată pentru tine?
- O insulă liniştită, eu şi şezlongul, un cocktail de nucă de cocos. Însă doar vreo două zile. Apoi vreau să fac lucruri. Sporturi cum ar fi scuba, skijet, pe care le-am încercat de-abia vara asta. Pînă acum mi-a fost teamă.
- Care este cel mai frumos loc pe care l-ai văzut vreodată?
- Piramidele noaptea, Barcelona e o minune, Cuba cea plină de soare, muzeul Ermitaj. Şi Parisul, acolo unde o să merg cu tipul ideal, cînd o să ne găsim. Sînt multe. Dar pe toate le-am văzut în interes de serviciu.
- Muzica. Preferi s-o asculţi sau s-o dansezi?
- Amîndouă. Dacă îmi ajunge la urechi o muzică suficient de antrenantă, nu mi-e ruşine să fac paşi de dans în magazine sau pe stradă. Dar nu dansez singură acasă.
- Care este cea mai grea lecţie pe care ai luat-o de la viaţă?
- Nu cred că viaţa m-a încercat pînă acum. Nu am avut probleme, familia mi-a stat unită. Nu ştiu ce înseamnă momente de cumpănă. Sînt o persoană normală, norocoasă. Şi sper să rămîn aşa.
- Oamenii îndrăzneţi ca tine se intimidează, se emoţionează vreodată?
- Oamenii îndrăzneţi cu atît mai mult. Înainte de concursul de la Beijing, îmi tremurau picioarele atît de rău, încît mi se părea că toată lumea numai la asta se uită. La fel la examenul de conducere. Nu mai zic că mă emoţionează orice scenă întîlnită pe stradă: cerşetori, căţei şchiopi. Ai fi inuman dacă nu ai avea emoţii.
- Şi tu ai un căţel. Iubeşti mult animalele?
- Căţelul Paul e special. Mi l-a făcut cadou cineva care credea că mă simt singură la Craiova. O dată, am vrut să-l dau, dar mama a zis că eu pot să plec, dar căţelul rămîne. În rest, mi-e teamă de cîini. Ocolesc şi cinci străzi, numai să nu mă întîlnesc cu vreo haită. Dar mai rău mi-e frică de pisici. :o Nici nu pot să mă uit în ochii lor de teamă.
O CAMERĂ ROZ ŞI MULŢI PRIETENI
- Dacă ai avea o grămadă de bani, cum ţi-ai face casa?
- Deocamdată locuiesc într-un apartament cu două camere, primit de la bunica mea, şi mă simt foarte bine în el. Dacă ar fi să-mi fac o casă, ar fi mare şi cinci camere ar fi numai dressingul, pentru că îmi plac hainele. O cameră sigur ar fi roz şi aş avea şi sală de fitness. Şi un living mare, să-mi invit prietenii.
- Box, fotbal, tir cu arcul. Alege un sport!
- Tirul cu arcul e de prea mare precizie, nu încurajează la creativitate. Iar mie îmi place să creez. Boxul e prea dur şi lasă sportivii bolnavi cîteodată. Deci, fotbal aleg. Chiar joc fotbal în cantonamente. E distractiv, energic. Dar cel mai tare este tenisul cu piciorul.
- În politică ai intra vreodată?
- Nu. Habar nu am. Tot românul se pricepe la politică şi la fotbal. Eu, doar la fotbal. De-abia dacă ştiu numele a două partide şi mă simt bine că ştiu cine este preşedintele ţării.
- Care este cel mai mare rău care ţi s-ar putea întîmpla?
- Nu mă pot hotărî între a pierde pe cineva drag sau a fi nevoită să renunţ la scrimă. Dar nu vreau să mă gîndesc la asta.
INVITAŢIA
Am chemat-o pe Ana Brînză la duel. De ce? Din inconştienţă, probabil. :) A acceptat şi mi-a spus, cavalereşte, că o să tragem arma "mea", sabie, şi nu spadă. Nu e nevoie să precizez că se descurcă foarte bine şi cu sabia.
"Îţi dai seama că te bate", au zis toţi. Da, îmi dădeam seama. Nici nu-mi închipuiam altceva. E spadasină, e mai înaltă, e incomod de stîngace şi, pe deasupra, e vicecampioană olimpică.
Lupta a însemnat doar un pretext pentru apropierea de discuţia pe care am vrut-o firească şi caldă, cu un personaj care este, din oficiu, firesc şi cald. Nu cred că am epuizat întrebările, curiozităţile faţă de Ana. Noroc că are doar 23 de ani. Şi, deşi e în vacanţă, a mărturisit că i s-a făcut deja dor de sală.
CV
Ana Maria Brînză
născută pe 26 noiembrie 1984, la Bucureşti
triplă campioană mondială de junioare şi cadete în 2001, 2002 şi 2004
medaliată cu bronz la CM de seniori din 2002
dublă medaliată cu aurul european pe echipe (2006 şi 2008)
vicecampioană olimpică în 2008
CV
Oana Duşmănescu
născută pe 26 martie 1976, la Bucureşti
jurnalist sportiv din 1994
practic scrima pentru amatori din vara anului 2006
Diferenţa dintre spadă şi sabie
Spada, arma Anei Brînză, este singura considerată neconvenţională. Lovitura se dă prin împungere şi este valabilă atunci cînd vîrful loveşte orice zonă a corpului adversarului. La spadă nu se aplică regula priorităţii în atac. Sabia este o armă convenţională. Ca şi la floretă, aici este valabilă regula priorităţii în atac. Lovitura se dă prin tăiere sau împungere, ţintă fiind trunchiul, capul şi braţele adversarului.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
