Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Mette Klit acuza arbitrii finalei: "Daca HCM cistiga pe teren, noi le aplaudam, dar ele sint mereu ajutate!"
Mette Klit, daneza de pe banca CSM-ului, acuza citeva decizii din finalul jocului care au ajutat Baia Mare sa cistige. Cind meciul s-a terminat, jucatoarele de la CSM Bucuresti au plecat repede la cabine. S-a crezut ca ele vor protesta si nu [...]
A treia coroana! » HCM Baia Mare pastreaza trofeul Cupei Romaniei, 18-17 cu CSM București
Maramuresencele pastreaza trofeul Cupei Romaniei pentru al treilea an consecutiv. CSM Bucuresti acuza din nou arbitrajul. HCM Baia Mare si-a facut abonament la Cupa Romaniei. Dupa 2013 si 2014, campioana Romaniei si-a trecut in cont ieri al [...]
Victorie cu vint contra! » CSM București a reușit calificarea in finala, 22-21 cu SCM Craiova
CSM Bucuresti s-a chinuit din greu sa ajunga in finala Cupei Romaniei. Pe linga jocul slab al bucurestencelor, au mai intervenit si cele doua arbitre, care au facut meciul praf! Dupa scandalul iscat la Final Four-ul Cupei Romaniei, la baieti, [...]
Incep lucrurile serioase » CSM Bucuresti si HCM Baia Mare isi disputa primul trofeu al sezonului
CSM București și HCM Baia Mare si-au impartit victoriile in Liga Nationala si sint favorite sa joace si finala campionatului HCM Baia Mare porneste cu prima sansa la cistigarea Cupei Romaniei. Campioana a cistigat licitatia pentru organizarea [...]
Iși platește singur chiria ca sa antreneze! » Uluitoarele peripeții la Bacau ale unui campion mondial la handbal
Mateo Garralda, tehnicianul campion mondial de pe banca moldovenilor, a ajuns sa-și plateasca singur chiria pentru a nu fi dat afara din casa. Ce au fost și ce au ajuns! Știința Dedeman Bacau, echipa care in ultimii doi ani a fost [...]
Locul 1 la handbal! » Attila Verestoy, patronul care nu se amesteca in echipa: HC Odorhei va juca finala Challenge Cup
Echipa harghiteana e susținuta in proporție de 90 la suta de omul de afaceri, care asigura aproximativ 600.000 de euro anual pentru bunul mers al lucrurilor. In marea de echipe susținute de Primarii și Consilii Locale, in sportul romanesc, la [...]
HC Odorhei va trebui sa joace cinci meciuri in doar 11 zile: "As fi preferat sa jucam returul finalei Challenge Cup la Braga!"
HC Odorhei va avea si deplasari care insumeaza peste 4.000 de kilometri Calificata in finala Challenge Cup, HC Odorhei va juca partida retur contra portughezilor de la ABC Braga pe teren propriu, conform tragerii la sorti care a avut loc [...]
Final in Liga Nationala feminina de handbal. S-au stabilit partidele din play-off!
CSM Bucuresti nu a mai facut apel la TAS si ramine cu punctele pierdute in meciul cu Craiova. HCM Baia Mare e mare favorita si va disputa, cel mai probabil, doua jocuri pe teren propriu, in ultimul act. Azi, in ultima etapa a Ligii Nationale [...]
HC Odorhei in finala Challenge Cup: "Am batut o echipa cu 100 de ani de istorie!"
Harghitenii au 8 victorii din tot atitea meciuri disputate in Europa. Ultima formatie invinsa, legenda Benfica Lisabona. Dupa 31-29 la Odorhei, formatia harghiteana s-a impus duminica seara si in partida retur din semifinalele Challenge Cup, [...]
Reginele din Tirgoviste! » CSM Tirgoviște și-a pastrat titlul național la baschet feminin
CSM Tirgoviste si-a pastrat titlul national si si-a trecut in palmares a 12-a steluta stralucitoare. Dimbovitencele au revenit formidabil si a remontat de la 0-2. CSM Tirgoviste a reusit incredibilul in finala Diviziei A, la feminin. Conduse [...]
Calificare en fanfare! » Generatia 1996-1997 merge la Europene fara emotii
Echipa pregatita de Aurelian Rosca si Gavril Cozma a invins Slovacia si Serbia, iar azi intilneste Kosovo, intr-un meci in care nu poate avea probleme. Dupa ce a invins vineri cu 27-21 Slovacia, in grupa de calificare care se disputa la [...]
Vor juca pentru cistigarea trofeului » HC Odorhei s-a calificat in finala Challenge Cup!
HC Odorhei are un sezon european formidabil. Echipa pregatita de la Vlad Caba a jucat perfect in Europa, cistigind toate partidele! Patru adversari, opt meciuri disputate, opt victorii pentru echipa care a terminat pe primul loc si sezonul [...]
Alex Simicu merge cu Hamburg in Final Four-ul Cupei EHF!
Hamburg s-a calificat duminica in Final Four-ul Cupei EHF la handbal masculin. Echipa lui Alexandru Simicu, fostul jucator dela Poli Timisoara si HCM Constanta, a eliminat in sferturile de finala pe suedezii de la Eskilstuna Guif. Nordicii [...]
Miracolul Blaj! La doar patru ani de la infiintare, Volei Alba Blaj are sanse sa cistige titlul in Romania
Un oras cu doar 20.000 de locuitori ar putea da campioana Romaniei, la volei feminin. O echipa infiintata in 2011, care in primul ei sezon a promovat in prima liga, e acum gata sa cistige titlul! Echipa pregatita de sirbul Darko Zakoc, fostul [...]
Un duo formidabil » Luminita Hutupan Dinu se va ocupa de pregatirea portarilor la HCM Baia Mare
Tonje Tiselj, tehnicianul cu care fostul goal-keeper a cistigat de doua ori Liga Campionilor, si-a dorit-o neaparat in stafful sau pe vilceanca Tonje Tiselj, antrenorul de la HCM Baia Mare, a convins-o pe Luminita Hutupan Dinu, 43 de ani, [...]
Singurele absente » Dintre primele 10 jucatoare ale lumii, doar Simona Halep și Carla Suarez Navarro nu vor juca in Cupa Fed
Romania va intilni de vineri, la Montreal, Canada, in barajul pentru Grupa Mondiala, fara Simona Halep. Numarul doi mondial și-a explicat absența de la Montreal. "Am jucat intotdeauna cu mare drag la Fed Cup, cind am putut și cind s-a putut. [...]
Condusa cu 6 goluri diferenta, Dunarea Calarasi a remontat senzational si a cistigat dupa aruncarile de la 7 metri » Dinamo poate rata calificarea in semifinale
Incredibil meci facut de Dunarea Calarasi joi seara, in prima partida din play-off-ul Ligii Nationale masculine. Condusa in prima repriza cu 17-11 si 17-12 la pauza, echipa pregatita de selectionerul Aihan Omer a revenit senzational. A [...]
Favoritele in corzi! Outsiderele au ciștigat primele meciuri din play-off-ul Ligii Naționale masculine
HC Odorhei, locul 1, Minaur Baia Mare, locul 2, și HCM Constanța, locul 4, au pierdut miercuri primele meciuri din play-off-ul Ligii Naționale masculine. Echipele cotate cu șansa a doua au ciștigat fara probleme, iar acum favoritele nu mai au [...]
Incepe play-off-ul in Liga Nationala de handbal masculin! » Opt echipe in cursa pentru titlu
Dunarea Calarași-Dinamo și CSM București-HCM Constanța, meciurile cele mai echilibrate din ”sferturi”. Opt echipe au ramas in cursa pentru titlu in Liga Naționala masculina. Dupa sezonul regulat, HC Odorhei a terminat prima și are avantajul [...]
S-au tras la sorți meciurile din Final Four » Buducnost-Vardar in semifinale!
Buducnost-Larvik e finala care se configureaza in Liga Campionilor in acest sezon. Sint singurele echipe neinvinse in cele 14 jocuri de pina acum. Handbal. Ieri a avut loc tragerea la sorți a partidelor din semifinalele Final Four-ul Ligii [...]
Visul frumos s-a terminat » Dezastrul din Rusia: HCM Baia Mare a ratat calificarea in Final Four
HCM Baia Mare a ratat calificarea in Final Four-ul Ligii Campionilor dupa ce a pierdut la cinci goluri in Rusia. Rezultatul anunța schimbari majore la campioana Romaniei. HCM Baia Mare nu a avut nici o sansa la calificarea in Final Four, desi [...]
Din Rusia vine calificarea! » HCM Baia Mare are o misiune extrem de grea la Volgograd: au de aparat 2 goluri
Handbalistele de la HCM Baia Mare nu concep sa nu ajunga in Final Four-ul Ligii Campionilor. Au insa o misiune extrem de grea la Volgograd. HCM Baia Mare și Dinamo Volgograd vor juca azi meciul decisiv pentru calificarea intre primele patru [...]
Sint favorite! » Casele de pariuri cred in calificarea handbalistelor de la HCM Baia Mare in Final Four
Chiar daca au cistigat la doar doua goluri diferenta in tur, 25-23, baimarencele sint cotate cu prima sansa la calificare de catre book-makeri. Baia Mare e in fata unui succes istoric! Campioana Romaniei e doar la 60 de minute de calificarea [...]
Tatal si-a batut fiul » CVM Zalau a ciștigat Cupa Romaniei in fața lui Tomis Constanța
Zalaul a cistigat ieri Cupa Romaniei, dupa ce tehnicianul Stoian Stoev de la ardeleni si-a invins fiul, Martin Stoev, antrenor la Constanta. CVM Zalau a cistigat ieri, la Cheile Gradistei, Cupa Romaniei la masculin, profitind de situatia grea [...]
Nu scapam de campioana Europei » S-au tras la sorti grupele din preliminariile Campionatului European 2016. Tabloul complet
Joi a avut loc la Kristianstad, in Suedia, tragerea la sorti a grupelor din preliminariile Campionatului European 2016. Romania a intrat la tragere in urna a doua valorica si a nimerit chiar in prima grupa, alaturi de Norvegia, campioana [...]