Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
VIDEO O urmă pe inimă și minte » Explicațiile lui Ambros Martin după România - Cehia, 27-28
Antrenorul Ambros Martin crede ca infrangerea cu Cehiam scor 27-28, le va marca o perioada pe jucatoare, dar ca sunt lucruri de invațat de aici. -Ambros, ești un antrenor experiementat, ai vazut multe, e aceasta una dintre cele mai grele [...]
Plângând în hohote, la final, o jucătoare a naționalei a luat povara eliminării asupra ei: ”Eu sunt principala vinovată”
Romania a pierdut meciul din optimile Campionatului Mondial de handbal, scor 27-28, in fața Cehiei, iar jucatoarele romane privesc in gol. Nu le vine sa creada. Au condus 56 de minute, Cehia a facut-o doar de trei ori, dar adversarele sunt [...]
ROMÂNIA - CEHIA » EXCLUSIV Antrenorul "Cristinei Neagu" a Cehiei dă un verdict tranșant: "România va câștiga sigur"
Herbert Muller, antrenorul roman nascut la Timișoara, care o pregatește pe cehoaica Iveta Luzumova la Thuringer, pariaza pe "naționala" Romaniei in duelul de luni din optimi cu Cehia. Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, [...]
ROMÂNIA - CEHIA » Româncele au găsit cheia pentru meciul de luni: "E punctul nostru forte"
Romania și Cehia se vor duela in "optimile" Campionatului Mondial de handbal se va juca luni de la ora 18:30, liveTEXT pe GSP.ro și in direct pe TV Telekom Sport. *Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde [...]
Fostul cuplu de la CSM București, Per Johansson și Adrian Vasile, se califică în sferturile Mondialului de handbal
Muntenegru, cea mai tanara echipa de la Mondialul german merge mai departe, dupa victoria in fața Serbiei, scor 31-29. Pe banca muntenegrencelor, fostul cuplu de la CSM București: Per Johansson și Adrian Vasile. Muntenegru a fost la cateva [...]
Franța în ”sferturi”, Ungaria pleacă acasă » Meci perfect făcut de echipa care ne-a învins în grupe
Franța a invins Ungaria, scor 29-26, și s-a calificat in sferturile de finala ale Campionatului Mondial de handbal din Germania. Intr-o sala de 6.000 de locuri, la primul meci din "Leipzig Arena", abia daca s-au strans 2.000 de spectatori [...]
Fetele noastre sunt pregătite să învingă Cehia » Aneta Udriștoiu: ”Nu vrem să ne oprim aici!”
Aneta Udriștoiu da asigurari ca toate fetele sunt pregatite pentru a elimina Cehia, o echipa care va lupta ca la randul ei sa ajunga in premiera in ultimii 20 de ani intre primele opt echipe ale lumii. Marian Ursescu, specialistul GSP in [...]
Ambros Martin înaintea duelului cu Cehia: ”Trebuie să le blocăm!”
Romania disputa azi ”optimile” la CM, iar antrenorul Ambros Martin crede ca șansele sunt egale contra Cehiei. Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre [...]
Marele pericol din optimi: "Atenție la Luzumova! Ea e inima Cehiei!"
Herbert Muller, antrenorul roman nascut la Timișoara, care o pregatește pe Iveta Luzumova la Thuringer, pariaza pe "naționala" Romaniei. Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde transmite cele mai [...]
Timea Tătar, debutantă în echipa națională, crede că România poate învinge Cehia dacă va avea o apărare exactă: "Începe un nou Mondial pentru noi!"
La 28 de ani, pivotul Timea Tatar se afla la primul sau Mondial din cariera. Pana acum, jucatoarea de la Corona a prins foarte puține minute pe teren. A jucat mai mult in meciurile cu Paraguay și Franța, cand Ambros Martin a trimis in teren [...]
ROMÂNIA - CEHIA » VIDEO Imagini exclusive de la antrenamentul României dinaintea partidei din "optimi" cu Cehia
Naționala de handbal feminin a Romaniei a efectuat astazi un antrenament inaintea partidei de luni, din optimile de finala ale Campionatului Mondial, impotriva Cehiei. Partida va incepe la ora 18:30 și poate fi urmarita in format liveTEXT cu [...]
FOTO + VIDEO EXCLUSIV Fetele din naționala de handbal au încins o "miuță" la antrenamentul de astăzi » Ce fotbalist român juca la câțiva metri de ele
Naționala de handbal feminin a Romaniei a ajuns astazi la Leipzig, unde urmeaza sa joace luni, 11 decembrie, de la ora 18:30, in optimile de finala ale Campionatului Mondial, impotriva Cehiei. Partida poate fi urmarita in format liveTEXT cu [...]
Victoriile care trebuie uitate » Ambros Martin își avertizează jucătoarele înaintea partidei din "optimi", cu Cehia
Ambros Martin, antrenorul naționalei Romaniei, spune ca e nevoie ca ”tricolorele” sa uite ce s-a intamplat pana acum la CM. Tehnicianul iberic le-a propus jucatoarele echipei naționale o tactica "pas cu pas", cu atenția concentrata doar pe [...]
ROMÂNIA - CEHIA » Tot ce trebuie să știi despre cele două echipe înaintea duelului din optimi + Care sunt plusurile și punctele slabe ale Cehiei
Cehia, viitoarea adversara a Romaniei din optimile CM de handbal, nu s-a calificat in ultmii 20 de ani niciodata intre primele 8 echipe ale lumii. Meciul din "optimile" CM de handbal se va juca luni de la ora 18:30, liveTEXT pe GSP.ro și in [...]
ROMÂNIA - CEHIA » Promisiunea româncelor înainte de duelul cu Cehia din "optimi": "Nu mai e loc de greșeli, vrem să mergem mai departe"
Denisa Dedu, 23 de ani, portarul echipei naționale de handbal, a facut radiografia meciului cu Cehia, din "optimi". Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre [...]
ROMÂNIA - CEHIA » "Tricolorele" dau în optimi peste o adversară care nu a ajuns niciodată între primele 8 la un Mondial
Cel mai bun loc ocupat la un Mondial de adversara Romaniei din „optimi”, Cehia, e 13 la ediția din 1997. Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre naționala [...]
ROMÂNIA - FRANȚA 17-26 » Ce s-a întâmplat înaintea startului meciului + Ce scandări au inventat fanii români prezenți la Trier
Romania a pierdut cu Franța, 17-26, in ultimul meci din grupa, dar s-a calificat in "optimi" de pe primul loc și va intalni Cehia in "optimile" Mondialului din Germania pe 11 decembrie, ora 18:30, liveTEXT pe GSP.ro și in direct la TV Telekom [...]
ROMÂNIA - FRANȚA 17-26 » FOTO + VIDEO Cu multe rezerve pe teren, România a fost învinsă clar de Franța, dar a câștigat grupa A de la Mondial » Cu cine ne duelăm în "optimi"
Franțuzoaicele au trecut de "tricolore" cu 26-17, la capatul unui meci dominat in totalitate de sportivele din Hexagon. Vezi AICI VIDEO de la meci! Fara Cristina Neagu și Eliza Buceschi, menajate, dar și cu o echipa presarata cu numeroase [...]
L'Equipe se sperie de Cristina Neagu înaintea meciului de diseară: "Pericol iminent" + Schimbare de ultim moment în echipa României
Cotidianul francez L'Equipe a prefațat meciul de diseara de la Campionatul Mondial de handbal dintre Romania și Franța, programat azi, de la 19:00, in direct la Telekom1 și liveTEXT pe GSP.RO. "Cristina Neagu, pericol iminent", a fost [...]
Neagu pe 2 la golgeteri, Dumanska pe 4 la portari!
Vedeta echipei Romaniei, Cristina Neagu, este pe poziția a doua in topul celor mai eficace handbaliste de la Campionatul Mondial din Germania, dupa primele 4 etape. Romanca e devansata doar de slovena Ana Gros, care a marcat 32 de goluri, cu [...]
Nu am mai bătut Franța în meci oficial din 2008! În fața naționalei antrenate de Krumbholz am suferit cea mai dură înfrângere din istorie!
Franța a administrat Romaniei cea mai drastica infrangere din istorie la Mondiale: 39-20 la ediția din 2011! Romania va juca impotriva Franței, la Trier, un meci fara miza, azi, de la ora 19:00, in direct la Telekom1 și liveTEXT GSP.RO. [...]
ROMÂNIA - FRANȚA e livetext de la ora 19:00 » Cu rezervele! Meci vital pentru adversare, de palmares pentru fetele noastre
Romania va juca impotriva Franței (azi, de la ora 19:00, Telekom 1 și liveTEXT GSP.RO) cu echipa a doua, incercand sa se pregateasca pentru meciul de foc din "optimi". De acolo vine invinsa dintre Cehia și Ungaria. Romania nu-și mai face [...]
Organizatorii au anunţat data şi ora de desfăşurare a optimilor de finală » Când se joacă România - Cehia
Nationala de handbal feminin a Romaniei va juca in ”optimile” Campionatului Mondial, luni, 11 decembrie, de la ora 18:30, la Leipzig, impotriva Cehiei. Partida va fi transmisa in direct pe Telekom Sport 1 si liveTEXT pe GSP.ro. Rezultatele [...]
ROMÂNIA - FRANȚA 17-26 » A jucat primul meci la Mondialul din Germania și recunoaște: "Mi-era dor de atmosfera de competiție!"
Gabriella Szucs, 33 de ani, a jucat in aceasta seara primul meci la Mondiale, luandu-i locul in echipa Madalinei Zamfirescu in partida cu Franța, 17-26. Marian Ursescu, specialistul GSP in handbal feminin, este in Germania, de unde [...]
ROMÂNIA - FRANŢA 17-26 Cristina Neagu nu ia în calcul eliminarea de la Mondial: "Dacă nu batem Cehia, tot ce am construit până acum se va nărui"
Cristina Neagu, 29 de ani, nu a jucat nici o secunda in meciul pierdut de Romania in fata Frantei, scor 17-26. A fost menajata de antrenorul Ambros Martin, dupa ce Romania a caștigat grupa de la Trier. "Am avut și noi noroc ca Spania a facut [...]