Vlad Roșu
Impactul lui Lionel Messi asupra MLS, comparat cu cel al lui Pele: „Cifrele sunt incredibile”
Vicepreședintele Major League Soccer, Nelson Rodriguez, a vorbit despre impactul pe care Lionel Messi (36 de ani), mijlocașul celor de la Inter Miami, l-a avut asupra fotbalului nord-american. Lionel Messi a ajuns in iulie la Inter Miami, [...]
Tatăl lui Tyson Fury crede că fiul lui va pierde meciul de gală din Arabia Saudită: „Va pleca din ring cu vreun picior rupt sau cu vreo mână ruptă”
John Fury (59 de ani), tatal lui Tyson Fury (35 de ani), campion mondial la categoria grea, crede ca fiul lui va avea un meci dificil impotriva camerunezului Francis Ngannou (37), campionul mondial din UFC la categoria grea. Tyson Fury și [...]
Wuhan Three Towns a anunțat despărțirea de Nicolae Stanciu » Unde ajunge „căpitanul” naționalei României
Mijlocașul Nicolae Stanciu (30 de ani) pleaca din China, unde a evoluat la formația Wuhan Three Towns incepand cu luna martie 2022. Internaționalul roman se transfera in Arabia Saudita, la Damac, acolo unde va fi antrenat de Cosmin Contra (47 [...]
Sorana Cîrstea, prima reacție după eliminarea de la US Open: „Cred că scorul este destul de dur. Au fost multe oportunități pe care nu le-am fructificat”
Sorana Cirstea (33 de ani, numarul 30 WTA) a oferit o prima reacție, dupa ce a fost eliminata in faza „sferturilor” de finala ale turneului de la US Open de cehoaica Karolina Muchova (27 de ani, numarul 10 WTA), scor 0-6, 3-6, la capatul unei [...]
Dorin Goian o vede pe FCSB campioană: „Are șansele cele mai mari în acest an” + Ce spune despre accidentarea lui Vlad Chiricheș și prestațiile lui Siyabonga Ngezana
Fostul fundaș central al celor de la FCSB, Dorin Goian (42 de ani), considera ca vicecampioana Romaniei este principala favorita la caștigarea titlului in Superliga in actuala stagiune. Trupa roș-albastra este liderul la zi al clasamentului, [...]
Sorana Cîrstea încasează un cec consistent după parcursul de la US Open + Urcă și în clasamentul WTA
Sorana Cirstea (33 de ani), numarul 30 WTA) a fost eliminata in „sferturile” de finala ale US Open de cehoaica Karolina Muchova (27 de ani, numarul 10 WTA), scor 0-6, 3-6. Pentru prestația de la turneul american, romanca va primi un cec in [...]
Fostul mijlocaș din Liga 1 a răbufnit: „Chiar așa de jos putem ajunge, să aibă Feroe echipă în grupe și noi nu? ”
Fostul mijlocaș de la FCSB și Astra, Florin Lovin (41 de ani), s-a aratat iritat de faptul ca Romania nu are vreo echipa in grupele unei competiții europene in actualul sezon. Campioana Farul Constanța și Sepsi Sfantu Gheorghe au fost [...]
CS Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur al UEFA Youth League + Peste cine pot da oltenii în turul secund
Campioana Romaniei la tineret, CS Universitatea Craiova, o va infrunta pe Partizan Belgrad in primul tur al UEFA Youth League, varianta de tineret a UEFA Champions League. CS Universitatea Craiova a caștigat in sezonul trecut atat Liga de [...]
Dorin Șerdean, fost oficial la Dinamo, pus sub acuzare pentru fraudă de Parchetul European
Fostul președinte executiv al lui Dinamo, Dorin Șerdean (53 de ani), a fost pus sub acuzare pentru frauda intr-un dosar penal deschis de catre Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi. Parchetul European a facut mai multe percheziții [...]
Conferință-blitz la US Open! Sorana Cîrstea a primit doar două întrebări din partea jurnaliștilor
Sorana Cirstea (33 de ani, numarul 30 WTA) a oferit o prima reacție, dupa ce a fost eliminata in faza „sferturilor” de finala ale turneului de la US Open de cehoaica Karolina Muchova (27 de ani, numarul 10 WTA), scor 0-6, 3-6, la capatul unei [...]
Jucătorul cu aproape 300 de meciuri bifate în Serie A, surprins de nivelul din Superliga: „Este un campionat puternic”
Mijlocașul celor de la CS Universitatea Craiova, Jasmin Kurtic (34 de ani), s-a aratat surprins de nivelul pe care l-a gasit in Superliga Romaniei, dar și de organizarea mai multor cluburi din campionatul intern. Sosit in aceasta vara in [...]
Florin Răducioiu, șocat de înfrângerea Farului din Bănie: „Să câştigi de maniera asta împotriva campioanei României...” + Pe cine vede favorită la titlu
Fostul atacant al echipei naționale, Florin Raducioiu (53 de ani), s-a aratat total surprins de infrangerea pe care campioana Farul Constanța a suferit-o, duminica seara, impotriva lui FCU Craiova, scor 0-4, in runda cu numarul 8 din [...]
Iga Swiatek, eliminată surprinzător în „optimile” de finală ale US Open » Vom avea un nou număr unu mondial
Poloneza Iga Swiatek (22 de ani, numarul 1 WTA) a fost eliminata surprinzator, in „optimile” de finala ale turneului de la US Open, de letona Jelena Ostapenko (26 de ani, numarul 21 WTA), scor 6-3, 3-6, 1-6, la capatul unui meci care a durat o [...]
Oficialul echipei din Superliga îl atacă pe Edi Iordănescu: „Ar fi trebuit să se uite la el! Înseamnă că greșești ciorba undeva”
Oficialul celor de la FCU Craiova, Marcel Pușcaș (62 de ani), nu ințelege de ce atacantul trupei din Banie, Aurelian Chițu (32 de ani), nu a fost convocat de selecționerul Edi Iordanescu (45) pentru meciurile cu Israel și Kosovo, din [...]
Răsturnare de situație! Becali bătuse palma cu clubul, fotbalistul a refuzat: „Bine, tată, atunci nu te oblig”
Rasturnare de situație: patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a declarat ca mijlocașul Eduard Radaslavescu (19 ani) nu vrea sa mearga imprumut la FC Botoșani, deși cluburile ajunsesera la un acord. UPDATE, ora 12:15 / Gigi Becali: [...]
Transferul la CSU Craiova al jucătorului cu aproape 300 de meciuri în Serie A, distrus în direct: „Cea mai mare țeapă!”
Fostul mijlocaș de la FCSB și CS Universitatea Craiova, Mihaița Pleșan (40 de ani), nu ințelege de ce trupa din Banie l-a transferat pe slovenul Jasmin Kurtic (34 de ani, mijlocaș central), jucator care are in CV echipe precum Atalanta, Parma, [...]
Ideea pe care Daniel Niculae i-o propune lui Cristiano Bergodi la Rapid: „Pot juca împreună”
Președintele celor de la Rapid, Daniel Niculae (40 de ani), considera ca Marko Dugandzic (29 de ani) și Albion Rrahmani (23 de ani) pot forma un cuplu foarte bun in atacul trupei alb-vișinii. Croatul Marko Dugandzic este golgeterul la zi al [...]
Gigi Becali, încântat de noul jucător de la FCSB: „E bombă!”
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, s-a aratat incantat de viitorul fundaș stanga al vicecampioanei Romaniei, Cristi Ganea (31 de ani). Dupa numai un an petrecut la Panathinaikos, Cristi Ganea și-a reziliat contractul pe care il avea cu [...]
Analiza lui Leo Grozavu, după victoria obținută în deplasare cu U Cluj: „Știam la ce să ne așteptăm”
Poli Iași s-a impus pe terenul lui U Cluj, scor 2-0, intr-o partida din runda cu numarul 8 intrerupta duminica din cauza ploii și reluata azi, din minutul 54, la scorul de 0-0. Antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu (56 de ani), a analizat [...]
Daniel Pancu vine cu noi explicații în legătură cu neconvocarea lui Octavian Popescu: „Nu am absolut nimic personal cu nimeni”
Selecționerul naționalei U21 a Romaniei, Daniel Pancu (46 de ani), a vorbit din nou despre neconvocarea lui Octavian Popescu (20 de ani), extrema stanga de la FCSB, pentru meciul contra reprezentativei similare a Albaniei, din preliminariile [...]
Valentin Cojocaru a semnat » Unde a ajuns fostul portar de la FCSB sau Feyenoord
Portarul Valentin Cojocaru (27 de ani) a fost imprumutat de gruparea belgiana Leuven in Polonia, la Pogon Szczecin, pana la finalul stagiunii in curs. Polonezii au opțiunea unui transfer definitiv la finalul sezonului. Valentin Cojocaru a [...]
Lovitură în ultimele ore ale mercato » FC Botoșani transferă un fost jucător de la FCSB și Farul
Fundașul dreapta Romario Benzar (31 de ani), liber de contract dupa desparțirea de UTA Arad, va semna cu FC Botoșani. Moldovenii dau o lovitura in ultimele ore ale perioadei de transferuri, care se inchide in aceasta seara, la 00:00. Romario [...]
Dragoș Nedelcu, debusolat după înfrângerea drastică din Bănie: „Nu îmi găsesc cuvintele”
FCU Craiova a invins-o categoric pe Farul Constanța, scor 4-0, in runda cu numarul 8 din Superliga. Dragoș Nedelcu (26 de ani), mijlocașul „marinarilor” a analizat partida din Banie. Dragoș Nedelcu, debusolat dupa FCU Craiova - Farul: „Am [...]
Andrei Ivan, dărâmat după înfrângerea din Ghencea: „Am intrat la pauză în vestiar și nu îmi venea să cred” + Ce spune despre neconvocarea la națională
FCSB a caștigat categoric meciul din Ghencea cu CS Universitatea Craiova, scor 3-0. Andrei Ivan (26 de ani), extrema oltenilor, s-a aratat dezamagit de prestația echipei craiovene din meciul cu vicecampioana. Fotbalistul gruparii din Banie a [...]
Gigi Becali a râs de Mihai Rotaru. Ce mesaj i-a trimis la miezul nopții: „«Rușinică ți-am dat»” + Ce jucător pleacă în iarnă
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a avut un discurs triumfator dupa victoria vicecampioanei cu CS Universitatea Craiova, scor 3-0, in runda cu numarul 8 din Superliga. Latifundiarul din Pipera a spus ca echipa din Banie a aratat ca o [...]