DIN LONDRA Radu Drăgușin rememorează impactul mutării în Italia + Cum a gestionat vestiarul greu al lui Juventus: „Să vină Chiellini și Bonucci la tine...”

• Proiect comercial GSP x BRD x Locker Room

• Episodul 1 » Radu despre școală, copilărie și primul contact cu fotbalul: „Nu voiam să fiu codașul clasei. Am luat 9,16 la BAC”

Din România a trecut într-un fotbal care șlefuiește fundașii centrali, care duce apărarea la rang de artă.

Cum a decurs adaptarea la o cultură nouă, o limbă nouă, un mediu mai solicitant decât ce experimentase până atunci? Și cum a gestionat saltul într-un vestiar din care făceau parte, printre alții, Cristiano Ronaldo, Leonardo Bonucci și Giorgio Chiellini?

Radu abordează toate aceste subiecte în a doua parte a interviului acordat Gazetei la Londra.

Impactul cu fotbalul italian pentru Radu Drăgușin: „Nu mai mergea să dau doar ce dădusem până atunci”

- 2018, în vară vine transferul la Juventus. Aș vrea să privim lucrurile din două perspective: 1) cum a fost pentru un jucător de numai 16 ani să știe că unele dintre cele mai mari cluburi europene luptă pentru semnătura lui; 2) cum a fost pentru un tânăr fundaș să știe că este dorit de echipe precum Juventus, Atletico Madrid, renumite pentru defensivele lor?
- Da, aici am o poveste... (n.r. - râde). Îmi aduc aminte acea perioadă. Încă nu semnasem cu niciun agent, nu aveam pe nimeni care să mă reprezinte. Părinții mei se gândeau la cariera mea, știau că nu o pot face ei și că este nevoie de cineva care știe domeniul. Au întrebat puțin printre persoanele cunoscute și așa am ajuns la Florin Manea. Din câte am înțeles, Florin, după ce a verificat de două ori cu fratele lui, Costin Manea, i-a spus: «Bine, dacă tu zici că este un jucător cu potențial, o să văd ce pot face pentru el». La câteva zile am avut invitația de la Juventus. Era normal să vadă cu mă comport în străinătate, în mediul lor înainte de transfer. Eu nu credeam că este reală invitația! După ce am realizat că este adevărat, am fost acolo pentru prima oară. În total, am mers de două ori acolo. Prima oară m-am antrenat cu grupa mea, au fost zile foarte bune de antrenament; apoi au mai vrut să mă vadă o dată la echipa cu un an mai mare, U18-U19.

- Și cum a fost?
- Dacă nu mă înșel, în al doilea meci pe care l-am avut acolo am comis un penalty. Era un amical cu Milan. Florin era cu mama în tribună, spusese: «Să vedem cum reacționează acum, după ce a comis penalty-ul». Îmi aduc aminte că apoi am jucat bine, nu pot spune că m-am timorat sau mi-am pierdut încrederea. Apoi Florin îi zice mamei: «Știi că este pentru prima dată când îl văd pe fiul tău jucând fotbal?». Mi-a povestit mama că a început să râdă în hohote.

- Ha-ha-ha.
- Da (n.r. - râde)... Dar ca să revin, a fost un moment în care mi-a fost greu să realizez tot interesul pentru mine. Dar pentru că am fost mereu corect cu fotbalul, l-am tratat mereu corect, nu am trișat, nu l-am păcălit, mă așteptam ca la un moment dat să fac următorul pas. Că ar fi fost atunci sau peste câțiva ani nu știam, dar a fost un sentiment de parcă aș fi realizat ceva. În același timp, realizasem că munca o să devină și mai grea. Și mai mult de muncit, de tras. În momentul în care m-am transferat acolo, m-am mutat și am început să mă antrenez cu băieții, diferența era enormă: de la organizare la calitatea jucătorilor, la calitatea condițiilor... Acolo era un nivel la care nu mai mergea să dau doar ce dădusem până atunci.

Adaptarea la Torino, trecerea la Juventus » Radu Drăgușin își amintește: „O lume total diferită de România”

- Așa...
- A fost greu la început, mai ales cu limba, cu toate că româna este similară limbii italiene. La început am făcut meditații din engleză în italiană, apoi m-am înscris la școala lor, a clubului, unde mergeau toți jucătorii. A fost greu, mai ales să plec de acasă. Mi-am lăsat familia, prietenii, dar - chiar dacă o să sune ciudat - nu a cântărit mai mult decât visul meu. Asta voiam să fac și nu m-am gândit de două ori înainte de această mutare.

- Te-a speriat în vreun moment gândul că la 16 ani aveai să te muți singur într-o țară străină?
- Nu pot spune că m-a speriat. Pentru mine, dorința de a reuși, de a avea o carieră cât mai frumoasă a fost mereu mai mare decât acest sentiment de îndoială sau de incertitudine.

- Povestește-ne puțin despre școala italiană de fotbal. Care au fost primele impresii mai departe de ce ai spus deja? Cum ai compara ce era acolo cu ce învățaseși la noi?
- Cu toate că la Academia Regal Sport pregătirea era mult mai înainte decât la majoritatea cluburilor... Atunci aveam metodologia celor de la Atletico Madrid și practic s-a făcut un schimb de experiență care includea felul antrenamentelor, rutina jucătorilor, dar [la Juventus] era mult diferit față de orice făcusem în România până în acel punct. Acolo s-a lucrat foarte mult tactic, se lucra mult mai mult în sala de forță, ceea ce nu făceam foarte mult în România. S-a lucrat foarte mult și pe viteza de joc, de reacție. Aveam tot felul de exerciții care dezvoltau și partea aceasta. Era o lume total diferită de România.

- Deci terenul de joc, sala de forță, meditații... Erau destul de pline zilele tale la 16 ani.
- Da, dar eram obișnuit cu tipul ăsta de zile. Toată viața mea a fost antrenament-școală sau școală-antrenament, depinde de program. Aici nu era nimic diferit. Poate că s-a redus puțin timpul petrecut la școală, pentru că aveam școala noastră și programul era foarte ușor de schimbat, de adaptat. La Juventus, prioritatea era clar fotbalul, în vreme ce în România a trebuit să le combin. Dar programul era același: școală dimineața, de pe la 08:30 până pe la 12:30, masa de prânz și apoi antrenamentul până la 5-6 seara. Cu duș și sala de forță, ajungeam pe la 8:30 seara acasă.

Radu Drăgușin: „Am gândit că Juventus era cea mai bună alegere”

- Revenind la ce spuneai mai devreme... Concluzia ar fi că dintre cluburile care te-au monitorizat atunci, Juventus și-a manifestat cel mai concret interesul, nu?
- Pot spune că da, dar în același timp, alături de Florin și familia mea am decis că Juventus și Italia ar fi cea mai bună alegere pentru mine, ca fundaș central, pentru a mă dezvolta în continuare.

- Bonucci și Chiellini, doar două dintre numele mari care erau la Juventus la momentul respectiv... Probabil, la momentul respectiv, cea mai bună școală defensivă din lume?
- Da, a contat foarte mult asta. De când eram copil, poate l-am urmărit puțin mai mult pe Sergio Ramos, dar nu puteai să nu-i remarci și pe cei doi, Chiellini și Bonucci. A contat foarte mult să știu că sunt și ei acolo. Apoi, peste doi ani, când am ajuns la echipa mare, a fost și mai mare impactul antrenându-mă alături de ei, să-i văd în fiecare zi, să văd pas cu pas cum se antrenează, felul în care gândesc, în care joacă fotbal, în care se uită pe teren și se poziționează. Pentru mine a fost o complet altă experiență.

„Andrea Pirlo se întoarce spre mine: «Drago, schimbă-te, că intri»”

- Mi-ai anticipat cumva următoarea întrebare. La doi ani după ce ai ajuns la Juventus, ai debutat la prima echipă, în pandemie, acel meci de Liga Campionilor cu Dinamo Kiev. Ce sentimente te-au încercat în momentul în care ai auzit că vei intra pe teren?
- Chiar nu știam că voi intra în acel meci. A fost totul pe repede-nainte, nu mai știu de ce a trebuit să intru. Îmi aduc aminte că era 3-0, destul de relaxat meciul, și dintr-o dată, Andrea Pirlo se întoarce spre mine și-mi spune: «Drago, schimbă-te, că intri». Eram așa... «OK?!». Nu eram pregătit deloc. Mi-am pus apărătorile și tricoul. A fost un alt moment în care am reușit că am realizat ceva important. Să debutezi la prima echipă este probabil cel mai important moment pentru un junior, mai ales să știi că ai crescut la Academia lor, ai trăit toate momentele alături de colegii tăi de juniorat. Să debutez la prima echipă a fost un moment important pentru mine.

- Drago, așa-ți spunea? Este alintul pe care l-ai luat mai departe și la celelalte echipe la care ai jucat?
- Da, în Italia, și la următoarele echipe la care am fost, Drago a fost porecla pe care am primit-o.

+9 FOTO

- Evident, Radu, acel debut la Juventus a creat așteptări mari în legătură cu tine, dar ulterior ai mai jucat doar 3 ori la prima echipă, înainte de primul împrumut. Simți că ai fi meritat mai multe șanse în acel sezon?
- Nu, nu, sincer nu. Să joci la o echipă de calibrul lui Juventus, mai ales în acel moment, unde erau Bonucci, Chiellini, De Ligt, Demiral doar pe postul tău... Niște giganți ai fotbalului internațional, așa că pentru mine și să joc acele patru meciuri a fost bine. Mai important a fost să iau parte la toate antrenamentele pe care le-am avut alături de ei. Acolo am învățat cel mai mult, lucrurile din spatele meciurilor, din spatele cortinei. Detaliile și ziua unui jucător de fotbal trebuie să fie foarte organizată, să fie pus la punct fiecare detaliu pentru a avea cea mai bună șansă de a performa apoi.

- Cum decurgea învățarea asta de la Bonucci, Chiellini, De Ligt? Observai discret ce făceau ei, mergeai la ei și le cereai sfaturi sau veneau ei la tine să-ți ofere?
- Un mixt. În majoritatea timpului observai. Trebuia să ai ochii și urechile deschise pentru a absorbi cât mai multe de la ei. Uneori mergeam la ei să-i întreb și erau foarte deschiși, foarte amabili și chiar încercau să mă ajute să mă dezvolt, alteori, când vedeau că fac ceva ce considerau că pot face mai bine, veneau ei la mine. În acele momente, impactul e cel mai mare. Să vină cineva precum Chiellini sau Bonucci la tine, să-ți spună despre poziționare, ceva tactic, cum să ții marcajul... Au fost niște ani de neprețuit.

Cel mai prețios sfat primit de la „greii” lui Juventus

- Dacă ar fi să numești un sfat care te-a marcat în mod deosebit, care ar fi?
- Poate te va surprinde, dar nu este legat de fotbal. Mi-au spus să rămân mereu cu picioarele pe pământ, să nu mi se urce niciodată la cap, mai pe românește. Am încercat să mă ghidez după acest sfat, pentru că este foarte ușor să-ți pierzi capul în lumea noastră. Din păcate, foarte mulți poate nu știu să gestioneze toată presiunea, toată popularitatea, toate schimbările care ni se întâmplă foarte rapid în lumea fotbalului. Din păcate, pentru unii este prea mult și clachează.

- Îmi imaginez că este copleșitor.
- Da. În mare parte am căpătat acest lucru de mic, de la părinții mei. Am avut privilegiul să cresc alături de campioni adevărați, precum cei de la Juventus, care să-mi transmită în continuare acest mesaj.

- Cum este pentru un jucător la început de drum să intre într-un vestiar cu fotbaliști de o asemenea talie, care realizaseră deja lucruri mărețe? Te complexează sau mai degrabă te motivează?
- Cu siguranță a fost un impact foarte mare în momentul în care m-am alăturat primei echipe, dar în același timp, toți cei de acolo m-au făcut să mă simt parte din echipă foarte repede. Poate pare ciudat să te gândești că Ronaldo, Dybala, Morata, Chiellini, Buffon sunt acest tip de oameni, dar cred că ceea ce face diferența este partea umană a fotbaliștilor. Cum am spus, ei m-au integrat foarte repede, au încercat să vorbească cu mine. Realizează și ei că oricine intră în acel vestiar este puțin timorat, copleșit. Dar au fost foarte deschiși, foarte amabili cu mine și cred că lucrul ăsta m-a ajutat să mă integrez și să învăț mai repede.

Ziua în care Cristiano Ronaldo i-a fost „impresar” :)

- L-ai menționat pe Cristiano. O amintire specială care ți-a rămas cu el?
- Am o amintire, da. Cred că era spre sfârșitul sezonului în care m-am alăturat primei echipe. Din câte am înțeles, directorul celor de la Sporting Lisabona îl întrebase despre mine, care este situația mea, dacă o să plec sau nu. Eram în sala de forță și așa, de nicăieri, fiecare cu treaba lui, vine la mine să-mi spună acest lucru. A fost șocant, știi? Niciodată nu te aștepți ca Ronaldo să vină la tine să-ți spună ceva de genul...

- Să-ți fie intermediar sau impresar :).
- Bine, nu s-a pus niciodată problema (n.r. - râde). Doar să mă întrebe ce o să fac de la vară, pentru că-l întrebase directorul sportiv dacă am opțiuni. Bineînțeles, era prea devreme, dar asta este o amintire mai personală cu el.

- Din ce ai observat la el, cum ți-ai explica longevitatea lui fenomenală?
- Dacă este cineva pe care să-l ai ca exemplu de cum ar trebui să fie un fotbalist mai ales în afara terenului, este el. Avea preparatorul lui fizic personal, cu care încă lucrează. L-a luat la toate echipele la care a mers. Tot ceea ce făcea era pentru a-și recupera corpul de la un antrenament sau meci la altul, să fie gata pentru următoarea zi. Aceste lucruri pe care le vedeam au făcut să-mi construiesc și eu rutina pe care o am astăzi. Undeva, în spatele minții mi s-a implementat ideea că așa trebuie să faci pentru a reuși.

- Era greu să-l marchezi la antrenamente?
- Îți dai seama, vorbim despre cel mai bun jucător...

- Este cel mai bun, în opinia ta?
- Acum sunt opinii împărțite. Probabil că sunt și puțin subiectiv, pentru că am jucat cu el. Dar pentru dedicarea pe care a avut-o, tot ceea ce a făcut în fotbalul internațional, pentru mine da, pot spune, cu toate că este posibil să fiu puțin subiectiv. Dar asta este.

Primul an full la seniori: „Am înțeles cu adevărat ce înseamnă să joci la o echipă de prima ligă”

- Acel interes al lui Sporting s-a concretizat?
- Nu.

- Iar în vara lui 2021 pleci împrumut mai întâi la Sampdoria, iar în iarnă treci la Salernitana. Cum a fost acel prim sezon full-time la seniori?
- Exact, prima experiență a mea ca senior la o echipă. A fost anul în care am înțeles cu adevărat ce înseamnă să joci la o echipă de prima ligă, să ai acea presiune în timpul meciurilor. Pot spune că la Juventus nu aveam acea presiune. Era Juventus, aveai alături de tine alți 10 jucători care erau printre cei mai buni din lume și, într-un fel sau altul, și tu aveai să fii bine. Acolo am fost prima oară expus presiunii despre care vorbeam. La Sampdoria, în prima jumătate a anului, a fost o experiență foarte bună pentru mine. Am adunat 13-14 meciuri. Am jucat mai mult fundaș dreapta, un nou rol pentru mine, și am avut doar de învățat din acea experiență. Doar că s-a schimbat antrenorul și am fost nevoit să plec pentru a juca în continuare.

- La Salernitana.
- Da, apoi vine Salernitana, care era într-o situație mai dificilă. Eram jos în clasament, dar pentru mine acele 4-5 luni pe care le-am petrecut acolo au fost incredibile datorită salvării pe care am reușit-o. Îmi amintesc că site-urile de specialitate ne dădeau undeva la 7% șanse de a rămâne în Serie A. Dacă nu mă înșel, primul meci în care am jucat a fost cu Milan. De atunci a început salvarea cu adevărat. Am făcut un egal. Salerno este un oraș fanatic, fanii lor au fost incredibili și cred că lucrul acesta ne-a ajutat și mai mult. Ne-am salvat, efectiv, în ultima etapă, datorită unui alt rezultat. A fost un sezon dificil, dar satisfacția la final a fost imensă.

• În partea a treia, despre transferul care a schimbat totul pentru el, anul de succes la Genoa, trecerea în Premier League, Campionatul European din 2024 și cel mai dificil moment al carierei.