FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DINAMO - U CRAIOVA 1-1 (3-1 D.P.)

Piţurcă: "Se pare că nu e acesta anul Craiovei. Nu ştiu ce făcea Universitatea dacă nu veneam eu"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2010 00:00

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, şi-a lăudat elevii pentru felul în care au luptat timp de 120 de minute, însă e de părere că aceştia nu au pregătit cum se cuvine loviturile de la 11 metri.


"Dezamăgit nu sînt, ci amărît. Am pierdut un joc, care putea salva acest sezon. Din păcate, am pierdut după prelungiri, la 11 metri.

Pur şi simplu au ratat, nu şi-au pregătit execuţiile bine, nu au fost bune şi asta a fost. O minge a apărat-o Dolha, alta s-a dus în bară.

Mi-am felicitat băieţii, au jucat, au făcut-o foarte bine pe alocuri. Puteam obţine victoria, în prelungiri am avut ocazii mult mai clare. Le spuneam băieţilor că pe terenul lui Dinamo trebuie să marchezi cel puţin două goluri ca să poţi învinge. Îmi pare rău pentru suporterii noştri. Se pare că nu e acesta anul Craiovei, vom vedea ce se va întîmpla în anii viitori.

Sper să reuşim jocuri bune în campionat, nu am scăpat de retrogradare, mă gîndesc şi la locul ăsta.
Dacă batem aici în campionat, va fi destul de dificil. Vom avea o misiune dificilă, Dinamo are un lot valoros numeric, au cu cine să schimbe. Nu am ce să le reproşez băieţilor, au luptat 120 de minute, au făcut tot posibilul pentru a cîştiga.
La iarnă e obligatoriu să aducem 6-7 jucători, unii dintre cei care nu prea au jucat în ultimul timp la Ştiinţa vor pleca la altă echipă, să schimbe aerul, să joace.

Fotbalul e un joc de bărbaţi, se mai înjură, se mai jigneşte. Ar trebui să vină o altă generaţie şi să se schimbe ceva.

Pentru mine domnul iancu nu reprezintă nimic, eu reprezint interesele Craiovei, dacă nu jigneşte Universitatea nu reacţionez, dar dacă are ceva cu Universitatea are de-a face cu mine. Nu avem nimic comun cu acest domn, nu am nimic de împărţit. Eu chiar am ajutat Timişoara, cînd eram antrenor la naţională mi-am trimis secunzii să antreneze portarii de acolo.

Nu ştiu ce ar fi făcut Craiova dacă nu aş fi venit eu. Nu mi-au murit lăudătorii. Au fost ţinuţi în braţe jucătorii, au fost alintaţi, e greu să le schimbi mentalitatea. Trebuie să înţeleagă că dacă nu munceşti, nu cîştigi", a spus Piţurcă la televiziunea sportro.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (25)
bluelion71
bluelion71  •  11 Noiembrie 2010, 09:38

steaua 1986, felicitari, un comentariu foarte pertinent si la obiect! Pentru mine, Craiova nici n-a pierdut meciul! Bafta maxima cu Rapid si sa-i snopiti pe caini in finala si pentru noi...

axl41
axl41  •  11 Noiembrie 2010, 02:30
Postat de gaby_blion pe 11 Noiembrie 2010, 00:57

axl sunt tineri, punete in locul lor, ce tensiune!

Daca ma facem fotbalist ma puneam in locul lor. Dar eu am alta meserie. Daca Gaman ar fi pilot de avion? Ar face o manevra gresita si ar muri 200 de persoane ce-ar face dupa aia? Ar veni in presa sa se scuze? Daca esti profesionist ai rezultate. Daca nu lasi pe altii. Nu dai de caldura si pe urma te culci pe urechea bleaga. Mititelu isi lauda si el marfa, dar Piturca trebuie sa rupa pisica in 2. La Craiova avem prea multi mediocri in lot. Transferati nationala din Sierra Leone si gata!

energyzatu
energyzatu  •  11 Noiembrie 2010, 02:20

Bafta Piti in continuare ... se cunoaste oricum mana ta la craiova ... nu ati pierdut sansa la europa legue !! mai sunt 6 etape + returu ... Respect Craiova pt prietenii care ii am acolo in oras si personal nu vad nici o rivalitate intre dinamo si craiova

Vezi toate comentariile (25)
Comentează