FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC BOTOȘANI

Dinamo - Botoșani, în pericol după infectarea lui Bonetti? » Pe ce „se bazează” Dinamo: „Avem doar declarația nevestei” + GSP a solicitat poziția LPF

Articol de , - Publicat duminica, 19 septembrie 2021 13:03 / Actualizat duminica, 19 septembrie 2021 13:35

Dinamo și FC Botoșani sunt programate să joace în această seară, de la ora 19:00, în condițiile în care aseară fostul „principal” al gazdelor, Dario Bonetti, plecat în Italia doar de câteva zile, a anunțat că a fost testat pozitiv cu COVID-19. 

GSP a încercat să afle dacă înaintea meciului a fost aplicat un protocol special de verificare, în cazul în care există temeri că antrenorul infectat ar fi putut intra în contact cu jucătorii.

Dinamo și Botoșani: „Nu știm procedura”

După anunțul lui Bonetti, Iuliu Mureșan, administratorul judiciar al „câinilor”, a declarat că nu cunoaște procedura în vigoare, o declarație asemănătoare având azi și Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor.

„Despre meci știu doar că mergem să jucăm fotbal. Mă întrebați pe mine de Bonetti și Dinamo de parcă aș fi doctor la DSP București. COVID-ul este peste tot. Așa cum poate fi în vestiarul sau lotul lui Dinamo, așa poate fi și la Botoșani, pentru că circulăm. Nu știu care e protocolul, poate-l știe președintele”, a spus Valeriu Iftime pentru Gazeta Sporturilor.

„Jucătorii lui Dinamo au fost testați săptămână trecută. Nu am avut niciun caz de COVID. Nu ştiu exact ce se va întâmpla înainte de meciul cu Botoşani. Nu ştiu care este procedura. Bineînţeles, este o situaţie îngrijorătoare dacă domnul Bonetti are COVID. Să sperăm că jucătorii sunt sănătoşi şi meciul o să se dispute 
– Iuliu Mureșan, pentru Fanatik

Ce spune LPF. Justin Ștefan: „Nu vedem nicio problemă, dar DSP decide”

Gazeta Sporturilor a solicitat și un punct de vedere al lui Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

„Se respectă protocoalele medicale în vigoare elaborate de FRF și ordinul ministrului Sănătății. Nu e nimic special. Și orice decizie o ia DSP. Ei se consultă și iau decizii în zona medicală.  Dar protocolul e destul de clar. Nu cred că sunt probleme. E clar că astea se va discuta cu observatorul de joc și cu cei care se ocupă de organizarea meciului. Dacă există vreo problemă, autoritățile iau o anumită decizie. 

E un protocol destul de clar. În momentul de față, dacă vei corobora lucrurile cu legislația se fac distincții între persoanele vaccinate și cele nevaccinate. Potrivit legislației, dacă intri în contact cu o persoană pozitivă și ești vaccinat, nu ai nicio obligație legată de izolare. Ați văzut ce s-a întâmplat la echipa națională.

Presupun că vor face teste rapide, dar nu există nicio obligație conform protocolului medical, altele în afară de cele care sunt în concordanță cu legislația din România. La momentul aceasta nu văd nicio problemă, dar dacă apar alte puncte de vedere vom informa presa”, a spus Justin Ștefan.

Dinamo n-a cerut testare suplimentară

Dumi Nicolau, managerul Hemolab, a declarat pentru GSP că Dinamo nu a cerut o testare suplimentare a jucătorilor, după anunțul lui Bonetti, următoarea testare programată fiind pe data de 21 septembrie, la două zile după meciul de la Botoșani.

În plus, a precizat și că antrenorul italian nu a efectuat la Hemolab testul în urma căruia a aflat că are virusul, în baza partenerialului existent între club și clinică. 

Pe ce se bazează Dinamo: „Avem doar declarația nevestei, pe care o punem rău de tot la îndoială”

Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui Dinamo, a precizat pentru GSP că are rezerve în ceea ce privește veridicitatea anunțului că Bonetti e bolnav.

„Nu avem nicio dovadă a faptului că Bonetti e pozitiv. Avem doar declarația nevestei, pe care, cu foarte mult respect, o pun rău de tot la îndoială”, a spus Zăvăleanu.

Ce scrie pe site-ul DSP București

Potrivit site-ului oficial la Direcției de Sănătate Publică București, cei care sunt contacți direcți ai unei persoane depistate cu coronavirus trebuie să rămână în izolare timp de 14 zile. „ Dacă avem contact direct conform definiției pe 03.08 și aflăm că e pozitiv pe 05.08; vom sta acasă de la data de 06.08 până la data de 17.08”, precizează DSP. „Nu e considerat contact direct cel care a respectat distanța fizică și a purtat masca”. Nu se face distincție între vaccinați și nevaccinați.

Citește și: 

„Asta-i o problemă cât Casa Poporului!” » Ultima veste din scandalul cu Bonetti ar putea provoca mari bătăi de cap la Dinamo

Noul antrenor al lui Dinamo, în fața primului meci ca principal: „Nu vreau să par infatuat, dar nu există altă variantă”

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (21)
smartbrain
smartbrain  •  19 Septembrie 2021, 16:37
Postat de amadeus2021 pe 19 Septembrie 2021, 15:22

Varianta 3: dau în icter consonarii ca Dinamo bate sarmele fcsbiste!

pai se pare ca vitanul tau barzesti nu numai ca nu mai bate pe nimeni,dar de cativa ani incoace pierde la scoruri astronomice constant.

rayclark
rayclark  •  19 Septembrie 2021, 14:15

prulea îi atenționează pe infractorii din pecehas că ultimul proces cu Dario Bonetti i-a costat scump. A durat doi ani, iar antrenorul a recuperat nu mai puțin de 100.000 de euro."ha ha ha.game set match

rayclark
rayclark  •  19 Septembrie 2021, 14:05
Postat de fcsb_blat_cu_arbitrii pe 19 Septembrie 2021, 13:59

Rasuleeee ..a ras sumudica de tine !! Cand te-a vazut cum arati , ***

zi bah mi99logulel,de ce nu dati bani lui bonneti? ca daca nu-i dati,direct in faliment. ha ha ha. game set match. 6-0.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează