FOTBAL  »  Superliga  »  JUVENTUS BUCUREȘTI - FCSB 1-2

EXCLUSIV Alexa e în pole-position la Juventus, Teja e pe doi: "Știe să-i motiveze pe jucători în momente dificile!" » Prima reacție a lui Chivorchian pentru GSP

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 17:38

La finalul partidei de la Ploiești cu Steaua, 1-2, cu ochii în lacrimi la microfonul DolceSport, antrenorul lui Juvetus, Daniel Oprița, și-a anunțat demisia.

Jucătorii au încercat să-l convingă pe Oprița să rămână la echipă, dar antrenorul de 36 de ani e decis să nu dea înapoi. În acest moment pe lista celor de la Juventus sunt doi antrenori: Dan Alexa și Mihai Teja.

Președintele lui Juventus, Gheorghe Chivorchian, a declarat pentru Gazetă: "Nu am vorbit deloc cu Dan (n.r. Oprița), o să discut cu el. În acest moment nu avem nicio variantă de antrenor, chiar dacă în presă au apărut mai multe nume. Fiecare are dreptul să propună, dar noi suntem cei care alegem. Nu vreau să mă gândesc cine o să vină antrenor. Aștept să vorbesc cu Oprița, iar în momentul în care vom avea ceva de anunțat, o vom face public".

Din primele informații, oficialii lui Juventus ar fi dispuși să stea la masa negocierilor cu Dan Alexa, pentru preluarea echipei, fiind un antrenor tânăr, care știe să gestioneze un vestiar cu probleme. "Celor de la Juventus le-a fost propus Alexa pentru că știe să-i motiveze pe jucători în momente dificile. Mai mult, e un tip care e apropiat de cei din cabină și considerat unul dintre antrenori tineri care trăiesc pentru fotbal. Faptul că a reușit să promoveze din Liga a 2-a cu Timișoara și Rapid, două echipe cu mari probleme financiare, spune multe", au declarat sursele GSP.ro.

Un alt nume propus lui Juventus este Mihai Teja. Antrenorul de 38 de ani semnase cu Pandurii, dar a demisionat la doar două zile de la numire. "Teja a mai avut discuții cu cei de la Juventus imediat după ce și-a dat demisia de la Pandurii, dar cei de la cârma echipei bucureștene i-au dat încredere lui Oprița și-au decis să nu-l demită după startul prost de campionat. Teja e o variantă pentru Juventus , dar discuțiile sunt sistate pentru moment", mai spun sursele.

"Aş fi plecat şi dacă am fi câştigat. La cât m-am consumat în aceşti 2 ani cred că mi-am pierdut 10 ani din viaţă. Nu mai am putere să continui fiindcă am plecat la război cu un cuţitaş în faţa tancurilor. Dacă am oferte? Da, de la nevastă, de la copii ca să mergem undeva în vacanţă"
Daniel Oprița, după 1-2 cu FCSB

Citește și:
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  20 August 2017, 20:58

florin marin

1081306421935259
Razvan Valentin Salantz  •  20 August 2017, 20:49

''fiindcă am plecat la război cu un cuţitaş în '' am urmarit interviul in direct si a zis : am plecat la razboi cu o SURUBELNITA si nu cu un cutitas ...ziaristul lui peste

Vezi toate comentariile (2)
Comentează