FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

OFICIAL A semnat! Eugen Trică este noul antrenor de la FCU Craiova

Eugen Trică // foto: Facebook @ Fotbal Club Universitatea 1948
Eugen Trică // foto: Facebook @ Fotbal Club Universitatea 1948

Articol de GSP - Publicat marti, 09 noiembrie 2021 12:46 / Actualizat marti, 09 noiembrie 2021 13:20

Eugen Trică (45 de ani) a revenit, oficial, la FCU Craiova. Antrenorul a semnat astăzi contractul, lucru consemnat de club printr-o postare pe rețelele de socializare.

La 4 zile după ce GSP.ro a anunțat în exclusivitate revenirea lui Trică pe banca alb-albaștrilor, aceasta a fost oficializată. Antrenorul a semnat astăzi contractul care i-a fost propus de club, revenirea sa fiind anunțată de FCU Craiova printr-un mesaj succint: „Bine ai revenit, Eugen!”

OFICIAL: Eugen Trică a revenit la FCU Craiova

Oltenii au publicat o fotografie cu antrenorul în timp ce acesta semnează contractul. Astfel a fost consemnată revenirea lui Trică pe banca echipei după ce clubul familiei Mititelu preferase să renunțe la serviciile sale în urmă cu o jumătate de an. 

Eugen Trică, noul antrenor de la FCU Craiova! Și-a încălcat promisiunea

În luna mai, imediat după ce a promovat echipa în Liga 1, Trică era demis și promitea că nu va mai reveni la FCU Craiova: „Este clar și pentru mine, și pentru domnul Mititelu, că nu suntem compatibili. Cu siguranță nu voi mai antrena această echipă!”.

Totuși, a încălcat ceea ce a făgăduit atunci și a revenit la clubul pentru care a jucat între 1994 și 1998, apoi în sezonul 2009/2010. 

Eugen Trică a mai condus echipa din Bănie în 3 mandate diferite: 2010 (interimar), 2019-2020 și 2021. El le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Juventus București, Al-Nahda, UTA, CFR Cluj, Metalul Reșita, Sportul Snagov, Turris și Viitorul Pandurii. Pe echipa din Târgu Jiu, la care a renunțat acum, o preluase în septembrie.

Trică a promovat echipa familiei Mititelu din Liga 3 în Liga 2, iar mai apoi din Liga 2 pe prima scenă. De fiecare dată, clubul a renunțat la serviciile sale.

Flavius Stoican, mandat-blitz la FCU Craiova

Revenirea lui Eugen Trică a fost facilitată de demiterea lui Flavius Stoican (44 de ani), care a fost dat afară de la FCU Craiova la nici o lună după ce fusese instalat ca antrenor principal, pe 6 octombrie! În total, a prins doar 4 jocuri pe banca nou-promovatei, palmares: o victorie, un egal și două eșecuri.

Stoican a fost demis de la FCU Craiova după ce patronul Adrian Mititelu s-a supărat pentru că nu i-au fost respectate unele cerințe de ordin tactic la meciul de Cupă pierdut cu Sepsi, legate inclusiv de jucătorii folosiți. Mititelu a cerut, din pușcărie, ca Stoican să fie înlăturat.

Adrian Mutu a fost primul antrenor al celor de la FCU Craiova în actuala stagiune.

VIDEO Cum arată baza sportivă a celor de la FCU Craiova. Iată imaginile obținute de GSP

Mai multe știri din Liga 1: 

„Vorbesc des cu Victor Angelescu, tot încerc să-l conving să pună un alt antrenor” » Mihai Iosif, arătat cu degetul: „Băiat bun, dar nu poate să se ridice la nivelul Ligii 1”

Ionuț Chirilă, luat la întrebări: „N-am înțeles asta. Aveai ceva de pierdut?”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (13)
7024844694207905
Neagoe Cristian  •  09 Noiembrie 2021, 21:33

Poate sa vina și Murinho.La felul cum gândesc patronii nu se va realiza nimic.E nevoie de răbdare și înțelegere. Greu de crezut. Pe de alta parte, unde scuip, nu mai revin

kuba
kuba  •  09 Noiembrie 2021, 19:59
Postat de george.br pe 09 Noiembrie 2021, 19:56

Daca inteleptul patron nu se grabea sa-l alunge, Stoican il surclasa pe Mutu in rezultate, cu aceiasi jucatori. Sunt isa de acord ca e nevoie in mod clar de primenirea lotului. Si nu pe filiera Luana Rednic!

Si eu am zis ca Stoican facea mai.multe decat Mutu. Se vede ca Mute este necopt si fricos. Cel putin jucatorii adusi pe filiera Rednic merita sa fie primii care pleaca. Sincer nu imi doresc nici filiera lui Manea ala deci Mititeii trebuie sa gaseasca o solutie rapida de unde sa aduca jucatori. Clar se vede ca cei veniti din Belgia sunt praf, cu exceptia lui Asamoah. Sa incerce filiera Porrugalia.

george.br
george.br  •  09 Noiembrie 2021, 19:56
Postat de kuba pe 09 Noiembrie 2021, 19:44

Fara o schimbare a lotului in pauza competitionala din iarna, aici este vorba de vreo 7-8 jucatori care nu au ce cauta la Universitatea si aducerea a cel putin 3-4 jucatori valorosi, Trica nu va avea mai mare succes decat Mutu sau Stoican.

Daca inteleptul patron nu se grabea sa-l alunge, Stoican il surclasa pe Mutu in rezultate, cu aceiasi jucatori. Sunt isa de acord ca e nevoie in mod clar de primenirea lotului. Si nu pe filiera Luana Rednic!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează