FOTBAL  »  NATIONALA  »  ESTONIA - ROMÂNIA 0-2

Am decolat! » Torje şi Marica au făcut un meci magic la Tallinn, iar România s-a impus cu 2-0 în faţa Estoniei

Ciprian Marica a ajuns la 17 goluri pentru
Ciprian Marica a ajuns la 17 goluri pentru "naţională" şi a confirmat că îşi merită locul de titular în ciuda faptului că nu joacă meci de meci la Schalke

Articol de - Publicat sambata, 08 septembrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 08 septembrie 2012 01:12

Trupa lui Piţurcă a făcut o primă repriză discretă şi temătoare. Ne-am descătuşat după pauză, cînd mijlocaşul Granadei şi vîrful lui Schalke au luat în mîini soarta meciului, punctînd fiecare cîte o dată în poarta lui Pareiko.

Niciodată după Revoluţie n-am mai început o campanie de Mondial de pe o poziţie atît de joasă în clasamentul FIFA. Plecăm spre Rio de pe locul 57 în lume, Estonia, primul adversar, e două locuri peste noi, iar un turneu final suprem n-am mai pupat de 14 ani, din '98, cînd Croaţia lui Suker, Bilici şi Boban ne oprea în optimile de finală. Iar la Tallinn, Piţurcă a plecat tare în pregătirea partidei: victorie, victorie şi numai victorie! Şi a propus o echipă care, de la mijloc în sus, aducea viteza lui Torje, reacţia lui Grozav, inventivitatea lui Tănase, explozia lui Marica. Şi vîrful lui Schalke a început dinamic jocul. A simţit un culoar liber, a zvîcnit spre poarta lui Pareiko, dar fanionul ridicat al tuşierului l-a oprit din cursă (2).

Mai multe fotografii de la meci, AICI!

Plimbare pe semicerc
Defensiva s-a calibrat însă mai greu. Oper (7) l-a întors facil pe Chiricheş în poziţie centrală şi a tras puţin pe lîngă bara lui Lobonţ. Pe banca noastră capetele s-au ascuns în mîini, era cît pe ce să primim lovitura! Ne echilibrăm însă repede, Bourceanu ridică o minge din corner pentru Tănase (10), iar stelistul încearcă reflexele goal-keeper-ului eston, care izbuteşte să oprească golul.

Continuăm să ghidonăm la mijlocul terenului, Grozav (19) trimite un trasor peste transversală de pe la 25 m, însă jocul se desface prea greu. Mingea se plimbă de pe o latură pe alta, nimeni nu are deocamdată curajul verticalizării, parcă aşteptăm ca apărarea estonă să se caşte singură în faţa plimbării pe semicerc a "tricolorilor"!

Ciprian, omul-ofsaid
Marica îşi continuă zbaterea în avanposturi, caută spaţiile libere, dar centrarea lui Torje (25) îl depăşeşte pe nouarul lui Piţurcă. Ciprian se pierde iar în ofsaid (28), reuşeşte finalizarea (39), blocată însă de căpitanul Klavan, iar primul mitan se încheie fără să putem reţine măcar o fază cu adevărat periculoasă la poarta lui Pareiko. Poate cînd ne întoarcem de la cabine!

Pasa de vis a lui Marica
Şi ne întoarcem, într-adevăr, mai cu convingere! Torje (47) îl pune în dificultate pe Pareiko cu un trasor de la 30 m, iar neobositul Marica îl lansează pe Grozav către gol (51), dar petrolistul încheie faza cu o minge trimisă paralel cu linia porţii! Dar filmul se rupe, în sfîrşit! Şi tot cu o acţiune purtînd pecetea ex-dinamoviştilor Marica şi Torje: Ciprian inventează pasa perfectă pentru Gabriel, iar omul Granadei aduce prima reuşită a "tricolorilor" către Brazilia 2014!

Băiatul acesta trebuie să marcheze!
Conducem cu 1-0, lumea se vede altfel, balticii aproape că nu mai există, Marica rămîne în căutarea golului (68), dar şutul său din colţul drept al careului se duce la un deget de poarta adversă. Trebuie să marcheze băiatul acesta! Şi-i iese! Torje îl deschide pe dreapta, iar mingea plasată în colţul lung de Marica nu mai greşeşte ţinta (75)! Avem deja 2-0, conturile sînt încheiate, Marica bifează şi un cartonaş galben, dar nu mai contează. Am decolat pe cer senin spre Rio într-o deplasare unde visăm ca alţii să se împiedice!

6-1 a fost raportul ocaziilor de gol în favoarea României, care a expediat 5 şuturi pe poarta balticilor şi nu a recepţionat nici unul

"Evidenţiez echipa, dar un plus pentru Marica. D-aia e atacant, să dea gol! Am convingerea că ne calificăm şi la Mondiale, şi la Europene" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)

"N-am avut emoţii, aşa cum îmi place. Nu mai e debandadă la "naţională", nu mai e joc haotic. E un 2-0 lăudabil, dar trebuie să admitem că Estonia e slabă. Jocul echipei se va vedea cu Turcia, cu Olanda, dar e bine, controlăm jocul, ne distrăm" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Ce, sînt idiot, să fac scandal că n-a jucat Rusescu?! Cum să fiu supărat? Să stea Rusescu doar pe bancă, dar să ajungă "naţionala" la Mondial că voi cîştiga vreo 3 milioane de euro. A jucat Grozav, a făcut-o bine, ce să mai zici?!" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Am văzut golurile, am văzut secvenţele, pot spune că a fost o victorie mare. Dacă bătea Italia pe Estonia, ziarele din peninsulă, destul de părtinitoare, ar fi zis că e un succes senzaţional. Viaţa e scurtă, să ne bucurăm de acest succes" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"E devreme să dăm verdicte. Am bifat o victorie normală, ar fi fost ceva de comentat dacă nu învingeam. Nu a ieşit ceva în evidenţă, dar nici n-a fost ceva sub aşteptări. (Sorin Cîrţu, antrenor)

"O victorie importantă, trebuie să ne bucurăm de succes, nu neapărat de joc. Nu să folosim superlative, însă este de apreciat. Estonia va încurca alte adversare ale noastre" (Mircea Rednic, antrenor Petrolul)

"Să nu forţăm jucători care nu mai vor să vină, să nu mai vorbim de Chivu, să ne gîndim la viitor! Sau pe Mutu, poate nu-l mai interesează lotul. Pe moment, nu cred că mai poate ajuta "naţionala"! Să joace la Ajaccio, apoi dacă selecţionerul consideră necesar, îl va convoca" (Mircea Rednic, antrenor Petrolul)

519436-caseta-estonia-romania-0-2.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Goian are contractură!
În ultimul minut regulamentar de joc, exact în momentul în care Adrian Popa se pregătea să debuteze în prima reprezentativă, Dorin Goian s-a accidentat, după o ciocnire la mijlocul terenului. Fundaşul a suferit o contractură la gamba dreaptă şi a fost înlocuit cu Găman. Cel mai probabil, Dorin nu va juca în meciul cu Andorra.

Dinu vorbeşte de reni ce se-ntorc în curbe!
Cornel Dinu n-a fost deloc impresionat de rezultat sau de evoluţia "tricolorilor", declarînd la DigiSport: "Este de necrezut că unii consideră această campanie una de pregătire şi nu una de calificare. Kink a fost singurul eston care a încercat un dribling şi a călcat pe minge. Estonii mi s-au părut nişte reni care se întorc în curbe! Ei se pricep la hochei, la baschet. Reţinerea selecţionerului de a încerca unii jucători de creaţie, precum Maxim, nu este benefică. Cînd joci cu Estonia folosind doi închizători, nu îţi poţi propune mai mult decît ce am făcut noi azi".

Chivu zice să avem încredere
Cristi Chivu, fostul căpitan al "tricolorilor", a vorbit azi- noapte, la GSP TV, şi era mulţumit de ceea ce văzuse: "Trebuie să avem încredere în echipa naţională, să nu mai avem dubii. Important e că am păşit cu dreptul, să mai luăm 3 puncte cu Andorra, ca să fim bine înaintea «dublei» infernale cu Turcia şi cu Olanda. Am putea obţine şi 3 puncte din această «dublă», să zicem că ne-am permite să pierdem meciul cu Olanda, dar să batem Turcia. Ideal ar fi să-i învingem pe batavi. Noi pornim cu şansa a treia, dar trebuie să ne depăşim".

"Mutu nu poate ajuta acum"
Mircea Rednic a susţinut aseară promovarea, în continuare, a fotbaliştilor tineri şi, cu toate că i-a recunoscut valoarea lui Adrian Mutu, a declarat că "tricolorii" nu mai depind de "Briliant": "Să nu forţăm jucători care nu mai vor să vină, să nu mai vorbim de Chivu, să ne gîndim la viitor! Sau pe Mutu, poate nu-l mai interesează lotul. Pe moment, nu cred că mai poate ajuta «naţionala»! Să joace la Ajaccio, apoi dacă selecţionerul consideră necesar, îl va convoca".

Marica peste Belo, Adi Ilie şi Sabău
La doar 26 de ani, Ciprian Marica a ajuns aseară deja la selecţia numărul 56 la prima reprezentativă, depăşindu-i în clasamentul all-time pe Miodrag Belodedici, Adrian Ilie şi Ioan Ovidiu Sabău, rămaşi la borna 55. Atacantul care evoluează în Bundesliga a intrat astfel în top 30 cei mai selecţionaţi fotbalişti români. Din echipa învingătoare la Tallinn, lider este Raţ, cu 83 de meciuri pentru România.

Morozov putea fi "cîine"
Fundaşul estonienilor Igor Morozov, 23 de ani, trebuia să semneze în iarna anului trecut cu Dinamo Bucureşti: îşi dăduse acordul să iscălească actele cu "cîinii" şi să părăsească Levadia Tallin, totul părea clarificat, însă a fost preferat Mehmedovici, venit gratis, în locul balticului care costa în jur de 150.000 de euro. Din 2008, Morozov a ajuns la "naţională", unde a strîns 13 meciuri, inclusiv cel de aseară. (Eduard Apostol)

"Piţurţa" şi "Mariţa" :)
Crainicul arenei din Tallinn nu a fost prea familiarizat cu pronunţia românească a numelor cîtorva dintre componenţii lotului "tricolorilor". Astfel, selecţionerul a fost strigat "Piţurţa", Torje a fost "Torie", uşor suedizat, Măţel a fost "Matel", iar Marica a fost feminizat, "Mariţa".

519437-meciuri.jpg

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (167)
i_hate_fc_securitate
i_hate_fc_securitate  •  08 Septembrie 2012, 22:20

Bah...eu m-am saturat sa mai am pretentii! Si daca am pretentii, ce? Se "supara" Pitzdurca si isi da demisia tragand dupa el pe Dragomir si Sandu? Nu! Nu se intampla nimic! Mai mult de atat, ma mai si enervez la fiecare meci ca am inscris DOAR 9 goluri si puteam 10 .... Eu VREAU SA TIN CU ECHIPA NATIONALA! Aia slaba si ineficienta! E a mea! Prefer sa fiu euforic la o victorie cu Estonia decat sa zambesc cand mai castiga Spania vre-un trofeu! Sunt ai mei, caci altii n-am! HAI ROMANIA ! Rushine Pitzdurca pt. ceea ce ai facut Craiovei!

redsef2005
redsef2005  •  08 Septembrie 2012, 20:50
Postat de starchild pe 08 Septembrie 2012, 12:50

si drunk_driver e tot basist, ca si tine ... nu cred ca asta e problema ...:))

Dragul meu, eu nu sunt "băsist", la fel cum nu sunt nici "iliescian", n-am fost nici "cu Constantinescu" sau mai ştiu eu ce alt lider, "charismatic" au ba; deloc întâmplător (lucrez în presă de mai bine de 15 ani), ştiu care dintre guvernările locale şi naţionale au făcut gaură mai mare în bugetele publice... De aceea nu am cum să aprob un guvern condus de un discipol fidel al lui Adrian Năstase, deja hoţ dovedit! Şi dă-mi voie să reproduc, pe scurt, un citat al lui Woodward: "Presa nu lucrează de partea puterii, de orice fel at fi ea, ci împotriva ei". Mi-a plăcut atât de mult, încât la o publicaţie la care am lucrat a şi apărut permanent pe

craciuncosmin
craciuncosmin  •  08 Septembrie 2012, 16:53

Daca am fi avut o echipa buna am fi defilat cu echipele gen Tallin, am fi marcat rapid cateva goluri si apoi am fi facut spectacol. Insa, meciul de aseara ne-a aratat ca nu e o diferenta prea mare intre cele doua echipe.

Vezi toate comentariile (167)
Comentează