FOTBAL  »  NATIONALA  »  GRECIA - ROMÂNIA, AZI, ORA 21:45, ÎN DIRECT PE TVR1, LIVETEXT PE GSP.RO

Cum s-au prezentat cei doi antrenori cu 24 de ore înainte de prima ciocnire » Claudio Ranieri hi, hi. Piţi "ohi"

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 06 septembrie 2014 22:33

În greacă, "ohi" înseamnă nu: Piţurcă a început optimist, dar s-a supărat cînd a fost întrebat de Al Ittihad, negînd iar interesul arabilor. Italianul a rîs copios şi a încercat cuvinte în greacă.

Ieri, timp de aproape două ore, cei doi selecţioneri care se vor întîlni diseară, căpitanul Marica şi doi titulari din apărarea Greciei, portarul Karnezis şi stoperul Papastathopoulos, au disecat meciul de pe "Karaiskakis" pentru jurnaliştii din cele două ţări.

"N-am hotărît primul «11»!"
Primul a vorbit Victor Piţurcă. Extrem de serios, concentrat, a început discursul interesant, combinînd o încurajare şi un avertisment către elevii săi: "Se întîlnesc cele mai valoroase echipe din această grupă. Doar că grecii au demonstrat asta, noi mai avem s-o facem!".

- OPTIMIST. A continuat într-o notă rece, dar optimistă. "Momentul este bun pentru noi. Avem fotbalişti cu jocuri în picioare, în timp ce mulţi dintre fotbaliştii lor nu sînt în aceeaşi situaţie. Ne vom ridica la alt nivel!".

- SATISFĂCUT. A analizat şi două dintre avantajele României: "Ar trebui să fie un mic avantaj că se joacă fără spectatori. Şi schimbarea antrenorului e în favoarea noastră. Ranieri, deşi e un tehnician cu mare experienţă, are nevoie de timp".

- ÎNCURCAT. Doar că, vorbind de echipă, a punctat: "Nu sînt încă hotărît cu ce prim «11» să încep!", recunoscînd că presiunea e prezentă mereu, nu doar diseară.

- DERANJAT. Ultima întrebare, cea despre plecarea în Arabia, alimentată de declaraţiile făcute de Anghel Iordănescu, l-a iritat. "Puneţi întrebări despre meci! Ce se vorbeşte întrebaţi-l pe Iordănescu, întrebaţi-i pe ceilalţi. Nu pot vorbi despre zvonuri. Ce putea să se schimbe de la începutul săptămînii, doar am stat cu băieţii în cantonament?!", a conchis acesta.

" Mutu e copilul meu!"
Ranieri, la doar a doua conferinţă de presă în faţa ziariştilor eleni, a început în stil de concert, salutînd în limba noii sale echipe. "Kalispera!". A combinat engleza cu italiana şi a ocolit cu umor orice întrebare incomodă a gazdelor.

- AMINTIRI. A vorbit mai întîi cu jurnaliştii din România. "Mă bucur că Mutu nu va juca mîine. E copilul meu, ne-ar fi pus probleme! La fel ca Adrian Ilie sau Chivu, alţi foşti elevi de-ai mei, fotbalişti excelenţi".

- ÎNŢEPĂTURĂ. Întrebat dacă noi sîntem principalii contracandidaţi ai "naţionalei" elene, ne-a "retrogradat" aşteptările: "Voi, Ungaria, Finlanda şi Irlanda de Nord. Echilibru, sînteţi toate peste Feroe"

- RELAXAT. Unul dintre greci l-a stîrnit: "Cum le-aţi zis fotbaliştilor «duminică», ziua meciului, în ce limbă le-aţi vorbit?". "Sunday!", a răspuns, rîzînd, Ranieri. "Majoritatea ştiu engleză, aproape toţi ştiu italiană, n-am probleme!"

- ZÎMBET DE FINAL. A driblat cu succes şi întrebarea arzătoare, "Veţi rămîne la stilul de joc închis al predecesorului?". "Vreţi să ştiţi prea multe şi prea repede. Mîine, toate vor avea răspuns!"

CE AU SPUS VEDETELE:

Marica despre:
... aşteptări: "Nu pot spune că e o dorinţă mai mare, mereu am vrut să învingem, dar poate am mai învăţat din greşeli"

... fundaşii adverşi: "Am înţeles că în apărare va fi o singură schimbare. Am analizat-o, ştiu punctele slabe"

... antrenor: "N-am mai vorbit despre plecarea lui Piţurcă, doar acele glume din prima zi a cantonamentului"

Papastathopoulos despre:
... atacanţii români: "Îi ştiu pe Maxim şi Marica. Doi jucători excelenţi. Trebuie să le facem faţă pentru a învinge"

... atmosferă: "Sîntem extrem de uniţi, în vestiar e şi concentrare, şi relaxare. L-am pus căpitan pe Salpingidis fiindcă avem mare încredere el"

... absenţe: "Atît Karagounis, cît şi Katsouranis ne vor lipsi. Însă începem o nouă eră, trebuie să fim atenţi la debut"

Translatorul, probleme cu limba
Persoana pusă la dispoziţie de federaţia elenă pentru a traduce întrebările jurnaliştilor români şi ale oamenilor de fotbal a avut o problemă: nu vorbea bine limba română!

Astfel, deşi înţelegea tot, bărbatul nu putea exprima coerent ce îi transmiteau fotbaliştii şi antrenorii. După unele probleme la intervenţia lui Ranieri, ziariştii din ţară şi antrenorul au preferat să vorbească în engleză sau italiană!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
fcsb.86
fcsb.86  •  07 Septembrie 2014, 16:05

Un *tip doar: "ohi" se scrie oxi dar se pronunta ohi. ^^

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  07 Septembrie 2014, 16:01
Postat de sakamoto pe 07 Septembrie 2014, 10:18

De peste 20 de ani, in afara de Chivu , nu am produs nici un jucator de valoare. Cum putem pretinde jocuri bune, calificari? Daca nu investesti nimic in fotbalul juvenil, tabula rasa. Avem un fotbal Mafiot, meciurile se joaca la masa verde, nu pe gazon. Cistiga campionatul si cupa, numai cine are bani sa cumpere, de la nasul sandu. De asemenea retrogradeaza cine vrea Mafia fotbalului. Atit economia tarii-industria- a disparut, cit si sportul romanesc. Numai birocratia prospera extraordinar. Avem cel mai stufos aparat birocratic din lume, raportat la numarul de locuitori. O birocratie asfixianta. A distrus tot! Si sintem cei mai saraci din Europa.Hai Romania! Cistiga la Pireu cu 5-0!

cu 5-0 ??..)))))))))))))))))))))) vezi sa nu fie invers, totul e posibil. dar, asa sa fie, cum spui tu !

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  07 Septembrie 2014, 15:59

- ÎNŢEPĂTURĂ. Întrebat dacă noi sîntem principalii contracandidaţi ai "naţionalei" elene, ne-a "retrogradat" aşteptările: "Voi, Ungaria, Finlanda şi Irlanda de Nord. Echilibru, sînteţi toate peste Feroe" __ ..)) ironic, do Claudio.. nu care cumva sa isi inghita ironiile, nu va avea trai cu grecii.>))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează