GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  

Cai pur sânge arab și englez se întrec pe Hipodromul Ploiești

Articol de GSP - Publicat joi, 20 septembrie 2018 15:38

Este a doua oară în acest an când familia Al Nahyan care conduce Emiratele Arabe sponsorizează curse de cai la Hipodromului Ploiești - în iulie a fost Mansour bin Zayed Al Nahyan, viceprim-ministrul țării și patron al echipei Manchester City, duminică va fi șeicul Sultan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, reprezentantul președintelui. Amândoi sunt preocupați exclusiv de cursele pentru caii pur sânge arab, pe care familia regală le sponsorizează peste tot în lume. Rasa de cai originară din Orientul Apropiat este, cert, simbol identitar arab.

Programul de duminică începe la ora 10:00 și cuprinde Premiul de încercare (ultima cursă de trap semiclasică înainte de marele derby de trap al României), Heritage Cup, cursa de galop pentru rasa cu origini arabe, precum și o cursă de galop dedicată cailor pur sânge englez. Programul mai cuprinde și o parte inedită, o cursă de ponei pentru cei mai mici spectatori.

O premieră pentru istoria Hipodromului Ploiești o reprezintă licitația de la sfârșit, Romanian Horse Sales, care adună peste 40 de cai din mai multe țări. Licitația - care se va desfășura atât live, cât și online – este „all breeds, all ages” (cu mai multe rase și vârste).

Programul fiind destul de aglomerat, organizatorii s-au gândit deja la amenajarea unei zone de mâncare stradală cu delicatese și deserturi.

Participanții vor trebui să scoată din buzunar suma modică de 5 lei de persoană, mai puțin copiii sub 7 ani, care au acces gratuit.  

Cei 3000 de participanți din iulie îl fac pe managerul hipodromului Lucian Radulescu să spere că va atrage „câteva mii de ploieșteni duminică. Așa ceva e păcat să nu vezi”. Oricum, e cert că pentru ploieșteni e flatant să dețină singurul hipodrom din România, repus în drepturi în 2016, după o renovare de 15 milioane de euro. Primăria, prin vocea viceprimarului Cristian Ganea, „face toate eforturile pentru ca hipodromul să intre în circuitul internațional și să devină punctul de atracție al orașului. Pentru că atunci  când ai un asemenea complex trebuie să te preocupi să ai permanent evenimente la cel mai înalt nivel, iar aceste evenimente să fie pe gustul ploieștenilor. Oamenii iubesc caii și se simt bine când vin la hipodrom.” Cine din România în afara ploieștenilor mai are privilegiul să vadă într-o singură zi curse cu cai pur sânge arab și englez?

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
titiduru22
titiduru22  •  25 Septembrie 2018, 03:54

Un hipodrom degeaba atata timp cat nu se poate paria pe cai iar cursele nu sunt omologate .

conasu_boeru
conasu_boeru  •  21 Septembrie 2018, 00:21

Domnilor autori de articole, 98 % din caii care participă la cursele de galop sunt din cele două rase !!! Ați descoperit apa caldă ?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează