Articol de Octavian Cojocaru - Publicat duminica, 09 martie 2025 10:51 / Actualizat duminica, 09 martie 2025 10:51
Lazio a fost primul club exclus din cupele europene în urma unor incidente incredibile.
Cluburile engleze de fotbal au fost interzise în competițiile europene în perioada 1985 – 1990, după drama colectivă de la finala Cupei Campionilor Europeni Juventus – FC Liverpool!

Detaliile teribilelor incidente de pe stadionul „Heysel”, din Bruxelles, soldate cu 39 de morți (cu toții italieni), sunt, probabil, cunoscute de mulți microbiști.
Un episod de-o violență extremă de la un alt meci italo-englez s-a petrecut cu 12 ani înainte. În urma acelui „război”, clubul Lazio a fost primul exclus din cupele europene!
„Războinicii” de la Lazio
Facem un pas mare în spate în timp și ajungem în 1973, la data la care s-a petrecut episodul. „Războinicii” au fost cei de la Lazio, iar victimele violențelor au fost englezii de la Ipswich Town.
Ce s-a întâmplat? Suntem în turul doi al Cupei UEFA. Ipswich, care era la abia a doua experiență în cupele europene, venea pe cai mari după ce în turul 1 a eliminat-o pe Real Madrid (1-0 și 0-0).
Ipswich era antrenată atunci de legendarul Bobby Robson, care a stat pe banca acelei formații în perioada 1969 – 1982.
În schimb, Lazio se afla la sezonul de debut în cupele europene, iar în primul tur trecuse cu destule emoții de elvețienii de la FC Sion (3-0, 1-3).
Pe 24 octombrie 1973, Ipswich s-a distrat pe propriul teren cu Lazio, câștigând cu 4-0. Trevor Whymark a marcat toate cele 4 goluri. Calificarea părea rezolvată.
Rivalii de la AS Roma au pus gaz pe foc
Returul de pe „Olimpico” nu părea un meci cu un grad foarte ridicat de risc. Asta până când Trevor Whymark, eroul din tur, a primit, la antrenamentul oficial dinaintea meciului, un trofeu din partea lui Pietro Magliocchetti, șeful suporterilor de la AS Roma, pe care scria: „Lui Whymark, cu recunoștință pentru Ipswich – Lazio 4-0. Il Roma Club FC 12”.
Fotoreporterii prezenți au imortalizat imaginea cu atacantul lui Ipswich mândru de trofeul primit.
Proastă inspirație să faci astfel de „aroganțe” înaintea întâlnirii cu una dintre cele mai dure galerii din Italia și cu o echipă adversă plină de jucători care deseori purtau pistoale și arme albe!
Trevor Whymark a fost lovit de un jucător de la Lazio încă din startul partidei, iar mai apoi, mult după meci, Bryan Hamilton a declarat că a fost foarte speriat de atmosfera de teroare în care s-a jucat meciul de pe „Olimpico”.
„Măcelul” din 7 noiembrie 1973
Ajungem la data returului, 7 noiembrie, o zi cu o însemnătate aparte în fostul spațiu comunist, care sărbătorea cu fast atunci Revoluția Bolșevică. Italienii nu se gândeau nici la revoluția lui Lenin, probabil că nici la calificare. Dar voiau o revanșă pentru ironia din ziua anterioară.
Renzo Garlaschelli a deschis scorul încă din minutul 1, iar uriașul Giorgio Chinaglia a făcut rapid 2-0 pentru Lazio.
Deja publicul s-a „aprins”, jucătorii lui Lazio de asemenea. Pe „Olimpico” se spera într-o „remontada” de zile mari.
Penalty-ul nedat a declanșat nebunia
Peste alte două minute, Chinaglia a tras, fundașul Hunter a respins cu mâna de pe linia porții, mai ceva ca un portar. Henț uriaș! Dar arbitrul olandez Leo van der Kroft a refuzat penalty-ul.
Spectatorii au luat foc și au încercat să rupă cordonul de polițiști și să intre pe teren. Jucătorii lui Lazio au început să protesteze violent la adresa arbitrului și să-i „vâneze” pe teren pe adversarii de la Ipswich.
Alt penalty, altă scânteie
În minutul 70, războiul care începuse să se domolească s-a reaprins cam ca focul când începe o rafală de vânt.
La unul dintre puținele contraatacuri ale oaspeților, Woods a ajuns în careu, fundașul Oddi l-a întâmpinat. Deși nu s-a întâmplat nimic, arbitrul Leo van der Kroft a fluierat penalty! Stupefacție generală. Nervii italienilor au cedat.
Viljoen le-a tăiat elanul celor de la Lazio, marcând pentru 2-1. Iar Trevor Whymark s-a grăbit să-l felicite pe marcator! Din nou, mare greșeală. Jucătorii de la Lazio au început să-i alerge și să-i lovească.
„Biancocelestii” au înțeles probabil că șansele lor erau nule. Dar încă două goluri marcate de Chinaglia (83 – dintr-un penalty la fel de inexistent- și 86) au readus speranța în tribune și pe teren într-o calificare miraculoasă. Lazio mai avea nevoie de două goluri în ultimele patru minute.
124de goluri în 148 de meciuri a strâns Giorgio Chinaglia în perioada 1969 - 1976. Este al patrulea în clasamentul golgheterilor all-time de la Lazio după Ciro Immobile (207), Silvio Piola (159) și Giuseppe Signori (127)
Dar a mai căzut un singur gol, și acela marcat de oaspeți, prin Johnson, în minutul 90. A fost scenariul „perfect” pentru a porni alte violențe.
S-au baricadat în vestiar
Fluierul final a declanșat nebunia totală. Jucătorii de la Ipswich au fugit la vestiare, dar unii dintre ei au ajuns „cotonogiți” bine acolo. Jucătorii și fanii lui Lazio s-au unit și au început „vânătoarea” de britanici.
Portarul David Best s-a ales cu o fractură la tibie după loviturile primite! N-a fost singurul care a ajuns bătut în vestiar. Colin Harper și Brian Hamilton s-au ales cu hematoame „generoase”.
Englezii s-au baricadat în vestiar și două ore n-au avut curaj să mai deschidă ușa.
Acesta nu e fotbal, e război! Cei care l-au lovit pe portarul nostru au fost văzuți și au fost denunțați. Unde erau conducătorii lui Lazio când se întâmplau toate astea? Jucătorii de la Lazio sunt responsabili de tot ce s-a întâmplat. Vreau să-i mulțumesc unuia singur dintre ei, lui Giorgio Chinaglia! E singurul care a sărit să-i apere pe jucătorii mei de atacurile colegilor lui și ale suporterilor. Lui trebuie să-i mulțumim că lucrurile nu s-au terminat și mai rău
- Bobby Robson, antrenor Ipswich
Nici arbitrul Leo van der Kroft n-a scăpat de furia mulțimii. Și el a fost obligat să se baricadeze timp de două ore în vestiar.
Jucătorii de la Ipswich au plecat la două ore după meci de la stadion, dar n-au putut ajunge la hotel, pentru că galeria lui Lazio era acolo!
Ipswich a trecut în turul următor de olandezii de la Twente Enschede (1-0 și 2-1). În sferturile de finală, Ipswich a fost eliminată de Lokomotiv Leipzig, din RDG (1-0, 0-1, 3-4 la loviturile de departajare). Penalty-ul decisiv a fost ratat de Alan Hunter, omul cu hențul de la meciul cu Lazio!
Trei ani de interdicție. Dar la „apel” a rămas doar un sezon
Într-o primă fază, UEFA a luat măsuri drastice contra celor de la Lazio. La „apel”, sancțiunea a fost redusă drastic.
Inițial, Lazio a fost suspendată 3 ani din cupele europene. La „apel”, Lazio a rămas doar cu un an se suspendare.
Președintele UEFA era atunci italianul Artemio Franchi (în funcție în perioada 1973 – 1983), cel în onoarea căruia au fost botezate stadioanele din Florența și Siena.
Atunci au câștigat primul titlu
Lazio din sezonul 1973 – 1974 era o echipă aparte, care a pus toată frustrarea acumulată într-un meci nebun cu Ipswich într-o furie aparte cu care au tratat toate meciurile din Serie A. Și „biancocelestii” au câștigat primul titlu din istorie.
Era generația portarului Felice Pulici, a strașnicilor fundași Pino Wilson, Giancarlo Oddi, Sergio Petrelli, a mijlocașilor Luciano Re Cecconi (mort după ce a fost împușcat în urma unei glume), Vincenzo D'Amico, Mario Frustalupi, a lui Renzo Garlaschelli. Și a uriașului „Long John”, Giorgio Chinaglia, starul acelei echipe formidabile.
„Banda Maestrelli” a fost o „gașcă nebună” în sensul cel mai pur al expresiei. În vestiarul lui Lazio erau două tabere, cea a lui Giorgio Chinaglia și cea a lui Luigi Martini.
Se urau de moarte! Jucătorii nu-și vorbeau șase zile pe săptămână, iar, dacă o făceau, se jigneau și se înjurau. De multe ori, chiar se loveau. Se spune că la orice ținută purtau aproape toți „asortau” și niște arme albe și chiar de foc! La fiecare meci însă, dacă unul din tabăra lui Chinaglia era lovit, primii care săreau să-l apere erau cei din gașca lui Martini! Și invers!
Antrenorul Tomasso Maestrelli trebuia să aibă grijă la antrenamente să nu se lase cu accidentări grave, fiindcă jucătorii se loveau mai ceva ca la meciuri. Astfel căliți, cei de la Lazio au cucerit titlul. A fost unul dintre cele mai surprinzătoare titluri din istorie.
2titluri are Lazio. Cel din 1973 - 1974 și cel din 1999-2000
Lazio a câștigat titlul, iar Italia n-a avut reprezentantă în ediția 1974 – 1975 a Cupei Campionilor Europeni, fiindcă tocmai campioana era suspendată de UEFA! A fost singurul sezon în care Italia n-a avut echipă în cea mai importantă competiție intercluburi europeană.


