Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 05 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 05 aprilie 2012 10:05
În spatele stadionului "Nicolae Dobrin", un cîmp pe care vilele au răsărit haotic şi stingher. Între vechiul loc de instrucţie militară, numit de piteşteni "Tancodrom", şi arena din Trivale se întind un cimitir şi o groapă de gunoi.
O dimineaţă de sîmbătă în care primăvara te păcăleşte: vîntul şuieră purtînd printre crucile de marmură pungi de plastic, cutii de carton şi mirosul bălegarului proaspăt. Din coasta stadionului, urcă o mînă de bătrîni fericiţi. Împrejmuit ca locul unei crime în filme poliţiste, traseul Crosului Naţional al Veteranilor îi aşteaptă.
Respirăm într-un tablou suprarealist: un preot balansează cădelniţa printre morminte, juniorii lui FC Argeş bat mingea pe stadion, tractoarele umplu cu remorci de gunoi valea, "nivelăm zona, că e full cimitiru' şi tre' să-l prelungim". Iar cei 37 de bătrîni, coborîţi din istorie şi îmbrăcaţi fistichiu, în straie de atleţi, vin din Iaşi, Sibiu sau Constanţa să facă sport!
Pe distanţe de doi, patru, şase şi opt kilometri, trupurile lor s-au îndîrjit firesc să repete partea de ritual, poate singura, care îi face fericiţi: mişcarea. Amuzanţi, admirabili şi serioşi, au pus cearcănele şi varicele lor laolaltă, într-un culoar demn şi viu, printre casele bogaţilor zonei şi peste liniştea celor bogaţi sau nu, care se odihnesc "la loc cu verdeaţă".
Cine a învins? Traian Petcu, 88 ani şi cel mai vîrstnic participant răspunde: "Dumneavoastră!" Cum Dumnezeu, cînd noi abia putem să aşteptăm 8 kilometri, darămite să-i alergăm!? "Aţi cîştigat pentru că înţelegeţi acum, poate mai bine ca niciodată: sportul înseamnă să supravieţuieşti".
Atleţii lui Benjamin Button
Bărbaţi şi femei, de la 50 la aproape 90 de ani, la Crosul Veteranilor. Par să retrăiască povestea celebrului film în care Brad Pitt se naşte bătrîn şi îmbătrîneşte trăind: pe ei, sportul îi face fericiţi, dacă nu nemuritori
"Domnu' Stoian, nu v-am văzut la alergare la Brăila. Am crezut că..." "Exclus!", vine replica, în hohotele asistenţei. Îşi permit să fugă prin miezul glumelor despre moarte. Iar la start, vîntul şi emoţiile, da, fiori transpuşi pe tiparul cărnii scrijelite, îi preschimbă în şcolari cu numere matricole pe piept.
Mai zvelţi decît viaţa
Nu le pasă de peisajul dezolant şi respiră economicos. Picioarele urmează un traseu magic, iar noi, privitorii incredibil de leneşi şi de tineri ne roadem buzele: "Eşti nebun? Uite ce picioare au! Noi gîfîim pînă la bancomat!". Din curţile caselor somptuoase îi latră cîini fioroşi, dar ochii lor cronometrează pulsul. Întorc privirea dinspre poarta albă al cimitirului şi sar surîzînd peste mizeria gropii de gunoi, strînsă în rotocoale ca ciulinii Bărăganului.
La finiş, osteneala îi face într-o secundă plăpînzi: în afara crosului, redevin o orchestră de piane sfărîmate. În vestiarul ad-hoc, din spatele unui gard de lemn cocoşat, îşi strîng picioarele-clape şi pun în sacoşi de plastic "echipamentul oficial", pe care acasă îl ţin sub candelă, deasupra sertarului cu taloane de pensii.
"Ce timp aţi scos, doamna Profira?"
Festivitatea de premiere are loc într-un vestiar adevărat, al Sălii Sporturilor. Înainte de podium, se împart mandarine, pişcoturi şi pahare cu vin de casă, adus în sticle de plastic "la jumătate". Se cunosc de zeci de ani, sînt secta teribil de efervescentă şi aprigă a celei mai frumoase dimensiuni sportive. "Doamna Tudor, ce faceţi de Paşte?"
Cu o medalie, un tricou şi o diplomă în braţe, fiecare din laureaţi se întoarce îmbujorat la geanta lui de sportiv. Îşi rostuiesc precauţi mişcările şi premiile. Verifică biletele de tren. Probabil a zecea oară, în aceeaşi zi. "Ce timp aţi scos, doamna Profira?"
"Mulţi ca noi se strîng la cîrciumi sau se afundă în singurătate, acasă. Cei de aici, venim din toată ţara, ne strîngem şi alergăm, asta-i bucuria noastră" (Traian Petcu, "veteranul veteranilor")
88 de ani este vîrsta lui Traian Petcu, cel mai vîrstnic participant la evenimentul sportiv
8 km a fost cea mai lungă distanţă parcursă la Crosul Veteranilor
