INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Victor Valdes, suferinţa portarului care visa să fie jucător de cîmp

foto: Guliver/Getty Images +15   FOTO
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat luni, 17 mai 2010 00:00

Victor Valdes, portarul titular al Barcelonei, a decis să-şi spună povestea în faţa camerelor, în cadrul emisiunii "Informe Robinson", de la Canal Plus.

Goalkeeperul catalanilor a vorbit despre începuturile sale în fotbal, a mărturisit că a trăit un adevărat coşmar timp de 10 ani, pentru că ura postul de portar şi tot ce şi-ar fi dorit era să fie jucător de cîmp, motiv pentru care a fost la un pas să renunţe la fotbal de două ori. Dar, cu ajutorul tatălui şi al fratelui său,  şi-a dat seama că postul de portar e cel care i se potriveşte. Află-i povestea!

"Nu mi-am dorit niciodată să fiu portar"

"De la 8 la 18 ani, pentru mine, să joc ca portar la fiecare sfîrşit de săptămînă, a fost, ca să-i spun într-un fel, o suferinţă specială, o suferinţă continuă şi constantă. Era ceva ce nu-mi plăcea să fac, să fiu portar. Nu înţelegeam de ce o fac dacă nu-mi place.

Totul a început la poarta unui garaj. Erau după-amiezi cînd nu avea cine să stea în poartă cînd fratele meu voia să-şi exerseze şuturile şi mă punea pe mine să fiu portar", îşi începe Victor povestea.

Jose Manuel Valdes, tatăl lui Victor, completează: "Aşa a început totul, am observat că are reflexe, curaj, plonja, nu îi era teamă să nu se lovească".

Salvador Riera, primul antrenor al lui Valdes, l-a convins să continue

A trecut de la poarta garajului la care se juca alături de fratele său, la echipa din localitatea sa natală, iar de acolo la o grupă a Barçei. Primul antrenor al lui Valdes, Salvador Riera, povesteşte: "Apăra perfect, era un copil, dar plonja de parcă ar fi zburat. Nu era vorba de faptul că apăra bine, ci de felul în care o făcea. Foarte rar am văzut un copil de 9 ani atît de bun".

Dar n-a fost deloc simplu pentru Victor: "El îi vedea pe colegii săi cum se îmbrăţişau şi se bucurau cînd dădeau goluri, iar cînd primea el un gol, veneau şi ţipau la el", spune tatăl goalkeeperului.

Au apărut primele probleme. Povesteşte antrenorul Riera: "Tatăl său m-a sunat şi mi-a spus că cel mic nu vrea să mai vină la fotbal şi m-a rugat să vorbesc cu el, poate îl conving să continue. Am discutat cu Victor şi am reuşit să îl fac să meargă mai departe. Eu am lucrat cu toate grupele de copii de la Barça, erau mulţi, foarte buni, dar nu era nici unul ca Victor. Le-am spus celor de la club asta, iar ei mi-au zis că aşa spun mereu, dar pentru că am insistat, mi-au zis să-l aduc să-l vadă. L-am dus, l-au plăcut şi a rămas".

Familia lui Valdes se mutase în Tenerife, aşa că decizia de a rămîne la Masia trebuia să o ia un copil de 10 ani. Fratele , Ricardo Valdes, îşi aminteşte: "A surprins pe toată lumea, pentru că Victor nu a ezitat nici o clipă, era extrem de entuziasmat că rămîne", completat de tatăl fotbalistului: "Eu cred că era mai mult pentru iluzia şi numele clubului, să joace la Barcelona".

"Coşmarul" unui puşti de 10 ani

Victor explică rolul tatălui în cariera sa: "Eu cred că am fost, într-un fel, programat de mic, a fost un vis să devin fotbalist, încurajat de tatăl meu. La două săptămîni după ce am intrat în La Masia mi-am dat seama ce înseamnă să fiu aici. Vorbeam cu ai mei de acasă, dar după ce închideam telefonul începeam să mă simt rău. Cîteodată nu înţelegeam de ce trebuie să stau eu departe de familia mea, cînd aş fi putut fi alături de ei".

"Fiecare noapte era o dramă. Fiecare apel telefonic se încheia cu lacrimi din partea mamei şi din partea lui", rememorează Ricardo, fratele lui Valdes.

După 5 săptămîni de cînd intrase la Academia de fotbal a Barcelonei, Victor părăseşte La Masia. "În primul an, după ce ne mutaserăm în Tenerife, era un copil destul de rebel şi nu-i stătea gîndul să joace fotbal. Trebuia să mă duc pe plajă să-l iau. Pînă într-o zi, în care se uita la TV şi ceva s-a întîmplat. L-am văzut că nu era în regulă, l-am lăsat să plîngă, dar mi-am dat seama că ceva se întîmpla în sufletul lui. Atunci a închis televizorul şi l-am văzut ducîndu-se în camera lui. Mi-a zis că vrea să se întoarcă la Masia şi i-am amintit că zicea că nu vrea să mai joace fotbal, că parcă nu îi plăcea să fie portar. Şi mi-a spus că i-a văzut pe prietenii lui", spune tatăl portarului, completat de fratele acestuia: "Era vară, ne uitam la turneul de la Canal Plus, la care jucau foştii colegi ai lui Victor. A fost un moment cînd am văzut că Victor plîngea, stătea pe canapea şi îi curgeau lacrimile, iar asta nu prea i se întîmpla".

Victor îşi aminteşte perfect şi el: "Eu eram parte din echipa aia şi îmi părea tare rău că nu eram acolo cu ei, reprezenta un privilegiu să fii acolo, atunci grupele de copii nu erau atît de mediatizate, să apari la televizor era o chestie importantă pentru un copil".

Valdes decide să-şi mai acorde o şansă

Obiectivul portarului era acum să revină la Barça, iar pentru asta trebuia să muncească de două ori mai mult: dimineaţa cu o echipă din Tenerife, iar după amiaza cu tatăl său, pe plajă.

"Ne-am spus că trebuie să facă antrenamente intense, să nu mai aibă timp să se gîndească la faptul că nu voia să joace fotbal. Dacă decisese că vrea să joace, atunci trebuia să facem totul ca la carte. Uneori ajungea foarte obosit acasă, soţia mea îmi spunea să-l mai las să se odihnească", spune tatăl jucătorului.

"Tatăl meu mi-a devenit devenit antrenor şi voia să facem totul cît mai bine. Mi-a transmis felul ăsta de a lucra şi insistenţa asta de a nu renunţa niciodată la luptă, de a încerca să obţin mai mult. Fără îndoială a fost una dintre chestiile cele mai bune pe care le-am învăţat de la el", spune Victor.

La 13 ani, însoţit de fratele său, Victor s-a întors la Barcelona, să încerce din nou.  Jordi Castel, antrenorul cu care a lucrat la Masia (1993-2004), n-a ştiut nici un moment că Valdes se gîndea să renunţe.

Tatăl portarului rememorează: "Era atît de disciplinat că nici măcar nouă nu ne spunea totul, ci doar ce voia el, nu ne spunea tot adevărul. Nu se simţea deloc bine, am aflat abia peste ani că a trecut prin momente grele. Pentru că era departe de familia sa, pentru că în mintea lui tot nu voia să fie portar şi pentru că atunci fotbalul începea să-şi arate faţa cea mai competitivă".

Victor Valdes: "Nu simţeam că trăiesc, mă îngrozea meciul de la final de săptămînă, mă îngrozea să mă gîndesc: "Sîmbătă avem meci" şi timp de 90 de minute mă simţeam rău de tot. Aveam colegi care rîdeau mereu, tipi veseli. Eu eram genul la care daca te uitai vedeai că nu mă bucur de ceea ce trăiam. Începi să te gîndeşti că uneori viaţa ta nu are sens. Era vorba de frica de a greşi. Suferinţa pe care o simţeam era atît de mare încît  uneori îmi imaginam o altfel de viaţă, în care visul meu era ăsta: să fiu jucător de cîmp".

Tatăl lui Valdes: "Nu îi plăcea să fie portar, dar toată lumea a insistat atît de mult încît ne-am gîndit că el o să-şi dea seama că e ceva ce i se potrivea".

Victor Valdes - "Motivul principal pentru care am continuat pe acest drum a fost insistenţa tatălui şi a fratelui meu şi sfatul că trebuie să fiu portar, indiferent cît de greu îmi va fi, oricît aş suferi. Eu puneam asta înainte a ceea ce simţeam eu, înaintea gîndurilor mele că nu e pentru mine postul ăsta".

La 15 ani, Victor lucrează la Barcelona alături de Van Gaal şi Frans Hoek, care va fi antrenorul său pentru antrenamente specifice în următorii 6 ani, dar Victor nu i-a povestit niciodată nimic. "Nu mi-a spus niciodată nimic despre asta, e o surpriză şi pentru mine. Nu ştiam nimic despre asta", mărturiseşte Frans Hoek, antrenor de portari la Barcelona (1997-2003).

A  mers la psiholog

Situația era atît de dificilă încît Valdes a clacat: "La 18 ani, obosit de situaţia asta, mi-am chemat familia şi le-am spus că am luat decizia de a mă lăsa de fotbal şi de a termina cu suferinţa asta constantă la fiecare final de săptămînă. Voiam o viaţă nouă, în care să mă simt comod. Am stabilit să fac nişte şedințe cu un psiholog, care m-au ajutat mult în acel moment. Terapia asta mi-a arătat că pot să văd postul de portar într-un fel diferit, să văd fotbalul într-un alt fel. Şi în plan personal m-a ajutat mult. Am putut să meditez asupra insistenţei fratelui şi tatălui meu şi mi-am dat seama unde am ajuns, iar asta m-a ajutat să continuu".

Fratele portarului povesteşte: "Mi-a zis foarte clar: "Ricardo, nu sînt fericit. Voi cred că sînteţi, dar eu nu sînt'. După două, trei şedinţe, Victor s-a schimbat".

Debutul în Primera Division

La doi ani după ce fusese pe punctul de a se lăsa de fotbal, Victor debuta în Primera Division. Cineva presimţise că asta se va întîmpla. O spune chiar fratele lui Valdes, Ricardo: "Tatăl nostru mereu a fost foarte exigent cu Victor, dar a ştiut foarte bine că el poate ajunge fotbalist profesionist.

E amuzant pentru că a existat un moment, în ziua în care am venit să-l lăsăm la Masia. Victor avea 13 ani, am parcat maşina şi era o uşă de la Camp Nou deschisă, ducea către un loc obscur. Fără ca cineva să ne vadă am coborît pe gazon, iar cînd am ajuns acolo, mama a zis: "Ce frumos trebuie să fie să joci pe stadionul ăsta, cu tribunele pline!", încercînd să-şi imagineze.
Şi-mi amintesc perfect ca şi cum s-ar fi întîmplat astăzi, că tata i-a zis: "Într-o bună zi o să-l vezi pe fiul tău jucînd aici, apărînd poarta aia" şi a indicat cu mîna poarta. E ciudat, pentru că Victor a debutat la poarta aia".

Pe 1 septembrie 2002 a debutat contra lui Atletico Madrid, la 20 de ani. Echipa nu mergea bine, iar munca celui din poartă nu era uşoară.

Povestește antrenorul de portari, Frans Hoek: "A comis două penalty-uri în acelaşi fel, unu contra unu, el a ieşit din poartă foarte rapid şi le-a luat picioarele adversarilor. Şi-a pierdut postul, a fost trimis la echipa a doua, nu s-a prezentat la un antrenament, a fost amendat şi somat să ceară scuze public. În cele din urmă, cred că episodul ăsta a fost incredibil de important pentru cariera lui".

Victor Valdes și-a învățat lecția: "Faptul că 3 luni mai tîrziu am fost trimis să joc din nou pentru Barca B, cînd credeam că deja am trecut peste etapa asta, mi-a picat foarte greu, am avut nevoie de cîteva zile pentru a accepta asta. Doar asta a fost şi îi datorez multe lui Mister".

Ricardo Valdes - "L-am văzut pe tata, care poartă un inel al bunicului meu, iar înainte de fiecare  meci  sărută acel inel şi îndreaptă mîna către cer. Întotdeauna. Dacă te uiţi la Victor,  întotdeauna arată către cer. Bunicul nostru îl iubea foarte mult pe Victor. Nu a apucat să-l vadă debutînd. Bunicul era suporter al Realului şi îi zicea: "Dacă într-o bună zi te văd pe Bernabeu, eu mor", iar eu îl întrebam: "Şi cînd va veni ziua aia, bunicule, cine vrei să cîştige?" şi el zicea: "Să cîştige adversarul".

Dacă ar fi să aleg un moment de maximă bucurie, nu doar al lui Victor, ci al întregii familii, a fost acela cînd au cîştigat Liga Campionilor, la Paris", iar tatăl lui Valdes recunoaşte: "Am stat jos 5-10 minute fără să pot spune un cuvînt".

Juan Carlos Unzue, antrenor de portari la Barcelona: "Mă gîndeam că e nedrept pentru un portar de valoarea lui Victor să nu aibă în CV-ul său, cînd îşi va încheia cariera, un Mondial, un trofeu internaţional. Dacă va fi selecţionat, va  fi primul care va strînge echipa în jurul său, va face totul ca echipa să fie cea mai bună, pentru că e foarte ambiţios. Uneori mă gîndesc că tot ce a îndurat ca să ajungă unde e acum mai mult l-a afectat. Imaginea asta pe care o vede toată lumea, de tip distant, lumea îl percepe ca pe un un tip rece, ceea ce e foarte departe de realitate".

Victor Valdes - "Să joci pentru ţara ta e o chestie pe care trebuie să încerci să o atingi, orice fotbalist profesionist luptă pentru asta. Asta-mi propun şi eu. Poate într-o bună zi o să  fiu convocat, ar fi un premiu pentru o muncă bine făcută şi cred că sînt pe drumul cel bun".

Sfatul lui Victor Valdes

"Caracterul meu s-a format între pereţii de la Masia. Cînd te vezi singur fiind foarte mic te ajută să îţi formezi un caracter puternic, care te ajută atunci cînd creşti.

Nu m-a preocupat foarte mult cum mă văd alţii, dacă te cunosc mai mult sau mai puţin, ci să-mi fac treaba foarte bine, iar apoi oamenii vor putea să vadă asta.

Privilegiul de a juca la Barcelona, de a duce viaţa pe care o ducem atît eu, cît şi familia mea, îl datorez acestor două persoane, tatăl şi fratele meu, fără ei aş fi renunţat la fotbal. Motivul pentru care am decis să-mi spun povestea este pentru că merită vreau să spun că merită efortul de a insista, orice s-ar întîmpla şi orice ai simţi poţi atinge acel obiectiv pe care ţi-l propui şi ai putea regreta toată viaţa dacă ai renunţa. Mi se putea întîmpla mie. Dacă ar fi depins doar de mine, sigur aş fi renunţat. Dacă cineva îmi arăta într-un glob de cristal, peste ani, viitorul pe care l-aş fi putut avea, iar eu aş fi renunţat, aş fi plîns în fiecare seară", îşi încheie  Valdes povestea.

Playtech: BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o


Comentarii (37)
 •  11 Aprilie 2013, 16:24

bravo lui Valdes caci eu am un vis an fotbal la fel ca el

body1
body1  •  17 Iunie 2010, 14:22

chiar dak nu este un portar f bun este idolul meu. bravo lui , nu toti pot ajunge k el

 •  18 Mai 2010, 21:28
Postat de pe 18 Mai 2010, 21:21

Skrap se vede cat fotbal sti, hai sa o luam altfel sa zicem ca valdes e mai bun decat cei doi nu uita ceva Casillas a ridicat trofeu` in 2006 si tot el ar fi fost titular chiar daca ar fi prins un sezon mai slab, intr`un grup nu conteaza numai forma de moment.

Rectific 2008 ca apoi primesc 10 mesaje de la "fani" care zic ca nu cunosc fotbal.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează
Close