INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  CAMPIONATUL MONDIAL 1986

Istoria Cupelor Mondiale » Mexic 1986: Maradona şi restul

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 mai 2010 00:00

Nici un alt campionat mondial de dinainte sau de după nu a stat mai mult sub semnul unui singur om, aşa cum s-a întâmplat la ediţia din 1986.

În Mexic, Maradona a dominat de o manieră impresionantă competiţia, conducând Argentina spre al doilea titlu din istorie. Memorabil a rămas meciul din sferturile de finală, împotriva Angliei, în care El Pibe d'Oro a reuşit să marcheze două goluri. Unul cu stânga, celebra "mână a lui Dumnezeu", şi celălalt cu stângul, la capătul unei curse senzaţionale în care a înşirat ca pe aţă întreaga defensivă engleză. În numai patru minute, actualul selecţionar al "pumelor" a parcurs drumul de la un gol de trişor la golul secolului. O performanţă de care numai Maradona putea fi capabil.

Iniţial, Cupa Mondială din 1986 ar fi trebuit să fie organizată de Columbia. Din cauza problemelor economice, sud-americanii au renunţat să mai fie gazde, iar în mai 1983 FIFA a ales Mexicul în detrimentul Canadei şi Statelor Unite. Dar problemele au continuat. În septembrie 1985, un puternic cutremur a pus din nou în pericol desfăşurarea competiţiei. Totuşi, stadioanele nu au avut de suferit din pricina seismului, astfel că s-a mers înainte cu pregătirile.

În preliminarii s-au înscris 121 de ţări, dintre care 22 urmau să se alăture Mexicului şi Italiei la turneul final. Cu excepţia necalificării Olandei, eliminată la baraj de Belgia, nu au existat absenţe de marcă, în timp ce Canada, Danemarca şi Irakul au intrat pe lista echipelor cu cel puţin o prezenţă la Cupa Mondială.

DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Nouă oraşe şi 12 stadioane au găzduit meciurile din competiţie, care a abordat un nou format faţă de cel din 1982. Cele 24 de echipe au fost împărţite în şase grupe, primele două clasate şi cele mai bune patru de pe locul trei urmând să se califice în optimile de finală.

Marele şoc din faza grupelor a fost duelul dintre ultimele două campioane mondiale, Argentina şi Italia. "Squadra azzurra" a deschis scorul din penalty, prin Altobelli, egaleara fiind adusă de Maradona, care a stabilit şi scorul final. Era a treia ediţie consecutivă a Cupei Mondiale în care cele două echipe stăteau faţă în faţă. Şi va urma şi a patra, chiar pe "tărâmul" lui Diego, la Napoli, în 1990. În cele din urmă, ambele formaţii au mers mai departe, lucru reuşit şi de alte favorite, precum Brazilia, Spania, Franţa, Germania de Vest sau Anglia, ultimele două cu ceva emoţii.

Surprizele plăcute ale primei faze au fost Danemarca şi Marocul. Aflaţi la prima prezenţă la un turneu final, nordicii au luat faţa Germaniei de Vest şi a Uruguayului, căruia i-a administrat un incredibil 6-1, câştigând grupa cu punctaj maxim şi un golaveraj de 9-1. Dacă Simonsen&co. îşi făcuseră deja un nume la campionatul european din 1984, marocanii chiar au surprins pe toată lumea, terminând înaintea Angliei şi a Poloniei pentru a deveni prima echipă africană care reuşea să treacă de primul tur la o Cupă Mondială.

Derbyul optimilor de finală a avut loc în Mexico City şi a pus faţă în faţă două campioane. Cea mondială, Italia, şi cea europeană, Franţa. S-au impus coechipierii lui Platini, scor 2-0, care astfel au oprit "squadra azzurra" din cursa sa de a-şi păstra titlul. Gazdele au trecut de Bulgaria, Belgia a învins după prelungiri Uniunea Sovietică într-un meci în care Belanov a punctat de trei ori, Brazilia a dezemembrat Polonia cu 4-0, Argentina a câştigat duelul sud-american cu Uruguay, iar Paraguayul a pierdut cu scor de neprezentare în faţa Angliei. Din nou, Marocul şi Danemarca au fost protagoniste, însă de această dată doar una în sensul bun.

Germania de Vest a fost nevoită să aştepte 87 de minute un gol izbăvitor în meciul cu surprinzătorii marocani. Autorul singurei reuşite a fost Matthaus, care prin reuşita lui şi-a scăpat colegii de la o ruşine uriaşă. În schimb, danezii au fost umiliţi de Spania. Deşi au deschis scorul, nordicii au pierdut cu 5-1, Butragueno reuşind nu mai puţin de patru goluri.

În sferturile de finală, trei dintre cele patru partide s-au decis în urma loviturilor de departajare. Franţa a învins Brazilia, Socrates şi Platini fiind printre cei care au ratat la loteria penaltyurilor, gazdele au fost eliminate de vest-germani, în timp ce Belgia s-a impus în faţa Spaniei. Însă meciul-meciurilor a fost cel dintre Argentina şi Anglia. După Războiul Malvinelor din 1982, nicio confruntare între cele două echipe nu a mai fost una normală. Terenul de joc se transforma în câmp de luptă, iar victoria trebuia obţinută cu orice preţ. Mai ales de către "pume". Aşa se face că golul lui mâna al lui Maradona a căpătat o conotaţie politică. Al doilea însă a intrat direct în legendă. Diego a arestat mingea la mijlocul terenului, a driblat tot ce i-a ieşit în cale, inclusiv portarul, şi a făcut 2-0. "Poate dacă nu ar fi fost validat golul cu mâna, nu am fi avut parte de al doilea, o adevărată capodoperă", a spus la final Sir Bobby Robson. O declaraţie care a devenit un monument de fair-play. Golul lui Lineker nu a făcut decât să ofere puţin suspans pe final şi să-i aducă atacantului englez titlul de golgeter al turneului, cu şase reuşite.

Maradona avea să recidiveze şi în semifinale, când le-a marcat două goluri şi belgienilor, unul dintre ele fiind o reuşită la scară mai mică a slalomului din meciul anterior. În cealaltă întâlnire, Franţa nu reuşea să-şi ia revanşa în faţa Germaniei de Vest pentru înfrângerea din 1982, cedând cu 2-0. Platini şi colegii săi se vor mulţumi cu locul 3, obţinut după prelungiri contra Belgiei.

Pentru a doua oară consecutiv şi a treia în ultimele patru ediţii, Germania de Vest era prezentă în finala Cupei Mondiale. Dacă în 1982 au înfruntat Italia lui Rossi, în ultimul act din Mexic adversarul a fost Argentina lui Maradona. Brown a deschis scorul pentru sud-americani, la mijlocul primei părţi, pentru ca Valdano să dubleze avantajul în debutul reprizei secunde. Totul părea jucat. Şi mai ales firesc. Nimeni nu-şi imagina un alt deznodământ. Dar nemţii tot nemţi rămân, indiferent de situaţie. În numai şase minute, germanii au reuşit să egaleze, graţie golurilor marcate de Rummenigge şi Voller. Prelungiri? Nu, pentru că Burruchaga, lansat de Maradona, a înscris încă o dată (foto jos), pecetluind triumful "pumelor". La fel ca şi în 1970, echipa care eliminase Mexicul, ţara gazdă a competiţiei, sfârşea prin a ceda în finală.

OMUL TURNEULUI: DIEGO MARADONA
La 10 ani era descoperit pe maidanele din Buenos Aires, la 16 ani debuta la profesionişti, în tricoul lui Argentinos Juniors, la 22 de ani devenea cel scump jucător din istorie, transferându-se de la Boca Juniors la Barcelona, iar la 26 de ani avea lumea la picioare. Este considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Şi totuşi sunt voci care susţin că ar fi putut fi mult mai mare, dacă ar fi stat departe de probleme. Dar probabil ar fi fost doar admirat, nu adulat. Maradona a fost, şi încă este, atât de iubit tocmai pentru că a fost uman, o persoană în care multă lume se poate regăsi. Fotbalul avea nevoie de un astfel de personaj. Tocmai pentru a-şi arăta atât partea frumoasă, cât şi pe cea urâtă.

"În 1986, Argentina a avut cea mai slabă echipă naţională din istorie, dar a cucerit titlul mondial". Declaraţia îi aparţine chiar lui Maradona şi a fost dată în urmă cu ceva vreme, din postura de selecţioner. Poate pentru a-şi face curaj în vederea Mondialului din acest an. Sau poate pentru a le reaminti unora cât de mare a fost. Pentru că aceste vorbe au şi mult orgoliu în ele. Fapt este că "El Pibe d'Oro" şi-a pus în mod decisiv amprenta asupra Cupei Mondiale din Mexic. Fără prezenţa sa, este greu de crezut că deznodământul ar fi fost acelaşi. Şi nu doar pentru că a punctat de cinci ori, ci şi pentru felul cum a ştiut să-şi pună în valoare coechipierii. Carlos Bilardo a fost antrenorul, dar Diego a fost omul potrivit la momentul potrivit. Au urmat titluri cu Napoli, care l-au aşezat pe un soclu imposibil de dărâmat chiar şi în zilele noastre, şi încă o finală de campionat mondial, dar Mexicul rămâne vârful.

În 1991 a fost depistat pozitiv cu cocaină şi a primit o suspendare de 15 luni. A părăsit Napoli, oraşul pe care l-a transformat în capitala fotbalului italian, pentru Sevilla. După un an, a revenit acasă, în Argentina. A încercat să-şi regăsească gloria de altădată la Cupa Mondială din 1994, dar, după două meciuri senzaţionale, a picat un nou control antidoping. De această dată era vorba despre efedrină. Maradona părăsea fotbalul mare pe uşa din dos. Ultimele două sezoane ale carierei le-a petrecut la Boca Juniors, clubul pe care l-a iubit întotdeauna.

După retragere, a fost antrenor, prezentator TV şi la un pas de moarte, din cauza dependenţei de cocaină şi a faptului că s-a îngrăşat foarte mult. A reuşit să treacă peste toate problemele, iar în 2008 federaţia din Argentina l-a numit selecţioner, calificându-se cu mari emoţii pentru Cupa Mondială din 2010.

ROMÂNIA ÎN PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE DIN 1986
România a aşteptat cu mari speranţe preliminariile pentru campionatul mondial din Mexic. Naţionala pregătită de Mircea Lucescu venea după o participare la Europenele din 1984, iar adversarele hărăzite de sorţi nu erau chiar de speriat. Anglia, pe care o întâlnisem şi în calificările precedente, Irlanda de Nord, Finlanda şi Turcia.

Debutul a fost făcut cu stângul, înfrângere cu 3-2 împotriva nord-irlandezilor. "Tricolorii" s-au repliat însă imediat, învingând la scor de neprezentare Turcia, după care a urmat o remiză albă pe teren propriu cu Anglia. Hagi a deschis scorul la Helsinki, însă meciul avea să se termine la egalitate. Un pas greşit care avea să conteze. Toamna anului 1985 devenea decisivă în cursa pentru calificare.

Revanşa cu finlandezii a avut loc la Timişoara, iar victoria cu 2-0, dublată de remiza de pe Wembley, gol Cămătaru la capătul unei curse senzaţionale, dădeau speranţe mari suporterilor. Mai ales că meciul hotărâtor, cel cu Irlanda de Nord, urma să se desfăşoare la Bucureşti. Ceea ce trebuia să fie o mare sărbătoare s-a transformat într-un fiasco. Quinn a marcat unicul gol în minutul 29, iar calificarea devenea, din nou, doar un vis frumos. Englezii şi nord-irlandezii au pus-o de un egal de salon la Londra, astfel că succesul cu 3-1 de la Izmir a contat doar pentru statistici.

Cupa Mondială din 1986 poate fi rezumată extrem de uşor: Maradona şi restul. Starul argentinian va participa şi la următoarele două ediţii, dar niciodată nu va mai străluci ca în Mexic. Asta deşi în Italia şi-a condus din nou colegii până în finală. Dar Diego intrase deja în perioada de regres a carierei sale. Însă locul său nu va fi luat de un alt jucător, ci de un antrenor. În 1990, Franz Beckenbauer va fi cea mai importantă figură a turneului final, reuşind să-i conducă pe germani spre cel de-al treilea titlu mondial.

Sursă: antena3.ro

Playtech: BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează