INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - BARCELONA 1-3

VIDEO Barca dă "urechi" Europei » Luis Suarez s-a amuzat cu David Luiz la meciul cu PSG: dublu "tunel"!

Luis Suarez
Luis Suarez

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2015 00:00

Vîrful uruguayan blaugrana a avut miercuri două sclipiri geniale. Două goluri după splendide acţiuni personale, stoperul lui PSG căzîndu-i victimă de fiecare dată

"Barcelona desenează fotbalul pe care-l iubesc. E cea mai frumoasă echipă". Laurent Blanc, antrenorul lui PSG, fost jucător blaugrana, se înclină în faţa catalanilor, creatorii de capodopere, de gesturi tehnice surprinzătoare şi ameţitoare pentru adversari.

Click aici pentru VIDEO!

În 2015, artiştii Barcei vor să dea "urechi" întregii Europe.
Pe 18 martie, la 2-1 cu Man. City în returul "optimilor", era minutul 38 cînd Messi a fost atacat de Milner aproape de tuşă. Englezul s-a aruncat asupra lui. Instinctiv, "Puricele" a găsit soluţia. Elegantă şi eficace: a strecurat mingea cu exteriorul printre picioarele britanicului. O execuţie care a făcut turul lumii.

Pe 15 aprilie, 28 de zile mai tîrziu, Suarez (4 fente, 3 şuturi, 2 goluri) a intrat în rolul toreadorului. Taurul fiind David Luiz. De două ori:
Minutul 67, 0-2 - David Luiz s-a repezit să-l blocheze pe uruguayan. "Tunel" scurt, apoi dribling la Marquinhos, a rezistat presiunii lui Maxwell şi a punctat la colţul scurt.

Minutul 79, 0-3 - Acelaşi brazilian neinspirat s-a "deschis" o clipă. "Pistolarul" nu avea nevoie de mai mult. Minge înţepată şi "urechi", din nou. Şi un şut de pus în ramă, la vinclu.

Luisito a intrat şi în istoria blaugrana. Două reuşite, două performanţe. La 0-2, golul 400 al Barcelonei în Champions League. La 0-3, golul 1.000 al Barcei în cupele europene.

"Nu am dat «urechi» ca să mă distrez, ca să umilesc adversarul. A fost unica fentă prin care îmi puteam depăşi adversarul"
Luis Suarez, atacant Barcelona

81.000.000 €a fost prețul uruguayanului Luis Suarez în 2014, cînd s-a transferat de la Liverpool la Barcelona

62.000.000 €a costat David Luiz în 2014, cumpărat de PSG de la Chelsea, cel mai scump fundaș din istorie

PSG - BARCELONA 1-3
(Mathieu 82 autogol - Neymar 18, Suarez 67, 79)
PSG: Sirigu - Van der Wiel, Thiago Silva (21 David Luiz), Marquinhos, Maxwell - Rabiot (65 Lucas), Cabaye, Matuidi - Lavezzi, Cavani, Pastore. Antr. L. Blanc
BARCELONA: Ter Stegen - Montoya (80 Adriano), Pique, Mascherano, Jordi Alba - Rakitici (74 Mathieu), Busquets, Iniesta (53 Xavi) - Messi, Suarez, Neymar. Antr. L. Enrique
A arbitrat Mark Clattenburg (Anglia)

Citește și:
Florinel Coman a făcut anunțul: „Le-am zis că vreau să plec. Cu Steaua țin de mic”
Nationala
Florinel Coman a făcut anunțul: „Le-am zis că vreau să plec. Cu Steaua țin de mic”
Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!
Stiri extrasport
Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!
Maghiarii au început să posteze la foc automat, după ce Nuno Campos a plecat la Dinamo. Mesajele sunt, majoritar, în aceeași idee
Superliga
Maghiarii au început să posteze la foc automat, după ce Nuno Campos a plecat la Dinamo. Mesajele sunt, majoritar, în aceeași idee
NOTE GSP la România - Țara Galilor: și-a făcut treaba de 10!
Nationala
NOTE GSP la România - Țara Galilor: și-a făcut treaba de 10!
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Profit.ro
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează