Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Messi la adio
Marcat de moartea tatălui său și la aproape 40 de ani, pe care-i va împlini pe 24 iunie, Lionel Messi și-a anunțat retragerea din naționala Argentinei. Lasă Seleccion după mai bine de două decenii, a debutat în 2005, interval în care a bifat 207 meciuri, a înscris 125 de goluri și a reușit 46 de assist-uri. „Sunt
PIN-ul lui Mihai Stoica
Haosul de la FCSB privit din alt unghi Sunt foarte puțini oameni în fotbalul românesc care spun în public: „Nu mai sunt în stare”. Mihai Stoica a zis-o la persoana întâi: „Toată lumea e vinovată, și eu îmi asum o mare parte de vină. Nu mai sunt în stare să fac ceea ce făceam înainte”. Iar la final, propoziția care
Becali câștigă, FCSB pierde
Poate l-ați auzit și dv. pe patronul FCSB declarând zilele trecute că, deși sezonul n-a fost cel mai bun, tot a vândut jucători de 10 milioane de euro. Se referea la Olaru, Șut, Lixandru și Bîrligea. Matematica lui Gigi Becali nu-i însă cea mai exactă. Deoarece pentru Bîrligea, momentan împrumutat, n-a primit de la
SMURD-FCSB
Pe vremuri, campionatul României avea un SMURD. Era Gigi Mulțescu, antrenorul ce era chemat să salveze echipe aflate în pericol de a trece în neființa ligii secunde. Acum, SMURD-ul SuperLigii a devenit FCSB. Ai tu, CFR, o hemoragie masivă de jucători, ești în colaps financiar, ai ajuns pe loc de baraj? N-ai bătut pe
Craiova: ghinion și neputință
Chiar că Universitatea a fost urmărită de neșansă în returul cu Ararat-Armenia, în finalul căruia, la 0-0, Laurențiu Popescu a reușit să apere în prelungiri două penalty-uri. La ultimul, a respins mingea în față, de unde brazilianul Lima, care executase, a trimis-o în plasă, consfințind astfel victoria lui Ararat în
Muntele Ararat, greu de escaladat
De-a lungul timpului, eșecurile noastre în cupele europene au beneficiat de cele mai multe ori de acoperirea decalajului financiar: adversarii aveau mai mulți bani, puteau aduce jucători mai buni. De această dată, Craiova nu se poate refugia sub acest adăpost. A fost eliminată de o echipă care este foarte departe de
Nae Ungureanu, o viață dincolo de zile și de cifre
S-a stins din viață unul dintre cei mai buni fundași laterali ai României, Nicolae Ungureanu, Dumnezeu să-l odihnească în pace! Supărător de puțin cunoscut în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut pe terenul de fotbal. Nicolae Ungureanu (1956 - 2026) a fost unul dintre cei mai buni fundași stânga din fotbalul
Nae Ungureanu și lumea care nu mai există
Nu știu cum să scriu despre moartea lui Nae Ungureanu fără să mă gândesc la cât de repede trece timpul și la cât de crud este fotbalul cu oamenii care l-au făcut mare. Aseară, Craiova a pierdut cu Ararat Armenia și, probabil, Nae s-a enervat, pentru că așa era el, pentru că Universitatea nu era pentru el o echipă
Craiova, mai mult dramatic sau mai mult rușinos?
Atunci când pierzi în minutul 90+8, după un penalty apărat și la repetare, dar reluat în poartă, drama se scoate singură pe prima pagină. Dar amănuntul că te-a scos o echipă armenească nu scoate cumva la iveală și cuvântul „rușine”? Despre meciul oltenilor de la Erevan se va vorbi la nivel de dramă, de tragedie, de
Bîrligea, ce bine că ai plecat!
De ce transferul la o echipă mai mică este, de fapt, cea mai mare victorie. Un bărbat de 26 de ani a plâns azi, la Otopeni, în timp ce pleca spre un salariu mai mare. În fața camerelor, și-a stâpânit cu greu lacrimile și i s-au înecat cuvintele în fața microfoanelor. „Sunt mai mult lacrimi de emoție. E greu…”, a spus.
Salvați soldatul Alvarez!
Zic să ne înțelegem încă din start. Spre deosebire de filmul lui Spielberg, care a avut la bază o poveste reală, situația lui Julian Alvarez astăzi este departe de a fi una dramatică. Totuși, dramele sunt altele-n viață, iar ceea ce numim noi așa în fotbal sunt doar niște ușoare exagerări, menite să condimenteze un
Săriți! Iar pleacă Oprița!
Recunosc că azi, când am primit pe Whatsapp comunicatul de la CSA Steaua, că Daniel Oprița continuă în Ghencea, am avut senzația că am călcat din greșeală printr-o poartă a timpului, care m-a dus înapoi, în 2025. Că nu e prima dată când antrenorul Stelei anunță public ca „Gata, nu mai pot, plec!". E la a treia
O nouă merdenea mediatică: salutul Șumi-MM
Dacă stabilim cine are dreptate, pe FCSB n-o mai bate Auda, iar CFR iese din insolvență. Așa cum de câteva zile societatea românească se învârte mediatic între croissantul graseiat al aristocratului domn Niculușcă, (pe care-l cheamă pe prenume Edmond, ca pe contele de Monte Cristo) și neaoșa medenea cu margarină a
Totul e Hazard la FCSB, nu doar Boutoutaou
Marea victorie a lui Șumudică împotriva lui FCSB nu este a lui Șumudică. Omul a zis că el își asumă doar ce face CFR după fereastra pentru echipele naționale. Și uite cum prima victorie a CFR-ului din ultimii 5 ani în fața rivalei din București rămâne a nimănui. E ca în povestea tragi-comică legată de titlul din
Dinamo, suferință și visul unui titlu
Dinamo îmi transmite un mesaj din ce în ce mai clar, acela că echipa lui Nuno Campos a învățat să sufere. A suferit în Giulești, a așteptat momentul potrivit și a profitat de singura oportunitate adevărată pe care a avut-o, iar aseară, împotriva lui “U” Cluj, a demonstrat din nou că poate supraviețui unui meci
„Vini e al meu acum”
Trei cuvinte spuse la primul microfon al sezonului, care valorează mai mult decât tot mercato-ul Realului. În minutul 4 al primului meci oficial din era Mourinho, Alex Calatrava l-a faultat pe Vinicius Junior și apoi, în timp ce brazilianul era la pământ, l-a lovit cu piciorul în spate. Arbitrul Jose Maria Sanchez
Nu mai fluierați!
Craiova a dezamăgit în partida tur cu Ararat Armenia, iar Baiaram s-a înscris în nota generală a echipei. A jucat modest, sub așteptări. Dar a fost înlocuit abia în minutul 85, când publicul de pe „Oblemenco”, de regulă al 12-lea component al Universității, l-a fluierat copios. Asta și pentru că, înainte de schimbare,
Slăbiciunile noastre contrazic Transfermarkt
Dacă e să ne luăm după cotele de piață, suntem buni. Pe teren însă nu se vede. Anul trecut Skhendija din Macedonia, cotată pe Transfermarkt la vreo 5 milioane de euro, o scotea din Liga Campionilor pe FCSB, evaluată în acel moment la aproape 40 de milioane. Ne-am zis că e o excepție, genul acela de meci care dacă se
Craiova și sfânta suficiență românească
Calificată deja în grupa unică din Conference League, Universitatea Craiova n-a mai părut sută la sută conectată în prima manșă a play-off-ului Europa League cu Ararat Armenia. E tristețe mare în Bănie, după acest 1-1 al Universității cu Ararat. Mai ales pentru că evoluția echipei se înscrie pe un trend descendent,
Alegerea lui Rodri
Oficializarea trecerii lui Rodri de la City la Barcelona a pus capăt, marți seară, uneia dintre cele mai importante telenovele ale acestei veri. Poate cea mai importantă, de vreme ce vorbim despre cel mai bun jucător al proaspăt încheiatului Mondial. Spaniolii îi zic „culebron”, dar noi suntem mai amatori de
Mulțumiți cu puțin
Deși e devreme pentru a risca vreun pronostic, principalele candidate la câștigarea actualei ediții de campionat par a fi, conform unei opinii majoritare, Craiova și FCSB. Chiar dacă în lupta pentru titlu s-ar mai amesteca Dinamo și Rapid, eventual U Cluj și FC Argeș, viitoarea campioană se va alege în final dintre
Una pe zi, de Neluțu Varga
Patronul CFR-ului ne-a obișnuit să contrazică azi ce afirmase chiar el însuși ieri, iar mâine să dezmintă ce spune astăzi. Ultima ”bombă” e cea cu elvețienii. Pe vremuri aveam „Una pe zi” de Matty. Zeci de ani, în România liberă, în colț de pagină. Caricatură plus poantă. Astăzi, avem una pe zi de Neluțu Varga. Poanta
Mesaj de la Lucas pentru Gigi Becali: „Băieții mari din galerie tac, dar eu sunt mai curajos”
Pilda „împăratului gol” de la FCSB: când un adevăr simplu este ignorat de toată lumea din obișnuință, frică sau rușine, până când un copil spune cu voce tare ceea ce vede. Domnule Becali, mă cheamă Lucas, am șase ani și jumătate și am fost la meci cu mama. Când echipa noastră a primit al doilea gol, am început să
gooDinamo
Din păcate pentru Daniel Pancu, unele lucruri pe care el le-a spus înainte de derby-ul cu Dinamo s-au confirmat. Dinamo este, într-adevăr, cea mai bună echipă a începutului de sezon în SuperLigă, așa cum anunțase antrenorul Rapidului. Tot Pancu spusese că echipa sa este slabă la rata de conversie în gol a ocaziilor
Bellaarouch & Karamoko vs. un Rapid ratangiu
Rapid - Dinamo 0-1 în derby-ul etapei a 5-a din Superliga: 10 concluzii-blitz, imediat după finalul meciului. 1. Rapid și-a creat 4 ocazii mari, Dinamo, două. Oaspeții au avut nevoie de doi jucători în formă, de Bellaarouch și Karamoko, de 20 de minute și de numai un șut pe poartă ca să-și învingă rivalul ratangiu. 2.
Unicul David
Câștigând pentru a treia oară consecutiv titlurile continentale în probele de 100 și 200 metri, David Popovici a realizat o performanță fără egal. Chiar a scris istorie. Mi-e teamă că folosim prea des această expresie și am cam golit-o, dar nu și de data asta. Deoarece, adjudecându-și „tripla” respectivă, ceea ce nu a
Văzurăți Craiova PSG-ul României!
Craiova e singura reprezentantă în grupele unei competiții europene, dar fanii de tastatură și criticii de la TV au impresia că fotbalul românesc e la nivel de Arsenal – PSG și atacă jocul Științei. Dar la FCSB – Auda sau la CFR – Tromso v-ați uitat? M-am săturat să ne comportăm de parcă am devenit peste noapte Paris
Mitică Marcu, ultima cruce
S-a dus la 76 de ani cel de-al optulea titular al Universității Craiova, „Campioana unei mari iubiri” laureată a anului 1974. În viață mai sunt doar trei titulari: Boc, Velea și Țarălungă Dispariția lui Dumitru Marcu, răpus de o boală mistuitoare, galopantă, dar ținută departe de ochii lumii, face tot mai mult din