Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Să nu fii amintit când mori...
Fostul jucător al lui Dinamo și internațional al României, participant la Mondialul din 70, Vasile Gergely, apare în toate sursele ca fiind în viață, deși a murit acum 2 ani și jumătate. Despre Vasile Gergely nu se mai știa nimic, doar că era prin Africa de Sud, unde îndeplinea o funcție importantă în poliția din
Stăpâni și slujitori
CFR este un club model. Model după patentul brevetat de Gigi Becali. Gata, jos măștile! Lumea fotbalului se împarte în stăpâni și servitori. Sau argați. La FCSB lucrurile erau clare mai demult, pentru că Becali a tot repetat că el comandă și ceilalți execută ordinele. De la președinte, manager, antrenor-surogat cu
Ianis, un caz?
Deși am suspectat că mai degrabă a vorbit tatăl decât antrenorul, am fost de acord cu Gică Hagi când i-a reproșat lui Edi Iordănescu, răstit, neconvocarea lui Ianis pentru duelurile din această lună cu Andorra și Belarus, programate în preliminariile Euro 2024. Am gândit și eu că selecționerul și-a încălcat
Gary cel Viteaz și Opinia de Aur
Noua victorie a lui Gary Lineker e mai largă decât toate vechile izbânzi pe teren. Cu un singur tweet, Lineker a informat zeci de milioane de followers și cititori ai netului incendiat că Guvernul Britanic e nazist. Guvernul plănuiește să oprească migranții traficați prin Canalul Mânecii. În codul moral al lui
Ianis în Sinai
Hagi Junior nu are nevoie de injecții de moral, are nevoie să joace. Bine. S-a născut ca o furtună într-un pahar cu nisip, că de ce nu e preselecţionat Ianis Hagi înaintea miticelor confruntări cu Andorra şi Belarus cu care încep preliminariile Euro. Observaţi că tot e cu "pre". Adică "înainte de". Adică nici măcar
Boloni strică petrecerea
Fostul selecționer consideră că decizia Comisiei de Recurs este „o porcărie”, fapt care denotă că a trăit prea mult departe de România A rămas puțin până la meciul decisiv de intrare în play-off dintre Sepsi și FCU Craiova. Din Cetatea Banilor, Adrian Mititelu a binecuvântat publicul de etnie maghiară din Sfântu
Grealish și alcoolul
Sărbătorirea Ligii Campionilor câștigată de Manchester City a avut momente simpatice, dar și altele care poate ar trebui tratate mai serios. Dincolo de tot amuzamentul creat de comportamentul lui Jack Grealish, problema alcoolului e una care nu trebuie să devină o glumă. Grealish a petrecut aproape 2 zile în
Derby-ul care n-a fost!
Disputat în Gruia, duelul clujean dintre CFR și U nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, ca desfășurare și ca spectacol, din pricina oaspeților. Deși însoțiți de o galerie importantă, o bilă albă gazdelor pentru că au pus numai 10 lei intrarea la peluză, "studenții" au făcut un meci sub orice critică. De uitat. Au
FCU: rejucare înseamnă să joci!
Tocmai acum, când e mai multă nevoie de el, fotbalul "Craiovei lui Mititelu” pare să fi încremenit în tensiunea așteptării veștilor de la Comisii. În acel minut 26 al meciului Sepsi-FCU, din 29 ianuarie, puțină lume a luat în calcul că între cele două echipe se va da, peste mai bine de o lună și jumătate, ultima
Stan și Emma – tăcerea din căști
Două meciuri care m-au ținut treaz la Indian Wells. Peste 2 săptămâni, Stan Wawrinka va împlini 38 de ani. Azi-noapte, Stan a făcut un superb salt înapoi în timp, jucând ca pe vremea când câștiga Roland Garros, US Open, AOpen... Și în fața cui! După ce a fost învins în prima lor înfruntare, crâncenă, 6-4, 5-7, 6-7 în
Predarea BBC și furtuna de rahat
După ce a jucat rolul de poliție politică, postul public britanic o dă la întors și îl roagă pe Lineker să facă din nou emisiunea. Războiul lui Gary Lineker cu guvernul britanic reprezentat de BBC a durat mai puțin decât Războiul Malvinelor dintre guvernul britanic și dictatura militară din Argentina. Observați că
Strizu și MM, alb și negru
7 SCURTE. Conflictul MM Stoica - Leo Strizu, analizat de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor. 1. Timpul ideal să-l critici pe Mihai Stoica e tot timpul. Ceea ce nu înseamnă că și merită de fiecare dată. 2. Nesuferit, cameleon, intrigant, provocator, la granița dintre imoral și incorect, Stoica e
Ungurii da, românii nu!
Loți Boloni, Ladislau ori Laszlo, discutăm despre aceeași persoană, a împlinit sâmbătă 70 de ani. Cu care prilej GSP i-a dedicat 7 pagini de ziar actualului tehnician al divizionarei secunde franceze Metz. Român de etnie maghiară, născut și crescut la Tg. Mureș, acesta e stabilit în Franța. Printre cei ce n-au uitat
Câștigă al treilea?
Grație acestui 2-1 cu Rapid, Farul va aborda play-off-ul ca lider, indiferent de deznodământul derby-ului clujean de luni seara. Să convenim că, nescontată, ascensiunea formației dobrogene constituie o surpriză plăcută. Asta și pentru că Farul reprezintă o adevărată „grădiniță” de talente, cu jucători de 20 de ani,
Regele din Parcul Prinților
La începutul anului, încă euforic după succesul pe care Mondialul din Qatar l-a avut, Nasser Al-Khelaifi se repezea să promită; „2023 va fi cel mai bun an din istoria lui PSG”. Prezența în finala de la Doha a celor două superstaruri pariziene, Messi și Mbappe, îl umplea de optimism pe fostul mediocru jucător de
Și legendele merg la școală
Zilele trecute, Institutul Francez de la București a găzduit o întâlnire a publicului cu trei handbaliste legendare din naționala Franței. Siraba Dembélé, Grâce Zaadi și Laura Glauser joacă astăzi la CSM București. Ele au câștigat de-a lungul anilor, separat, medaliile de aur la Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial,
Istoria fotbalului. Episodul Jo
CFR e pe cale să înregimenteze un jucător care se transfera din Brazilia în Europa acum aproape 18 (optsprezece) ani! În vara lui 2005, un tânăr fotbalist, pe numele din pașaport Joao Alves de Assis Silva, pleca de la Corinthians la ȚSKA Moscova pentru 5 milioane de dolari. Am spus dolari pentru că pe noile bancnote
Cum i-au mâncat soldații taurii lui Tănase
În 1928, marele actor, vrăjit de poveștile unui faimos toreador, decisese să aducă spectacolele de coridă la București, pe Arenele Romane Constantin Tănase se găsise cu Rafael Gómez Ortega, miticul toreador, pe malurile Senei, în iarna dintre 1926 și 1927. "El Gallo", care-și pierduse fratele, pe Jose, cu șase ani în
Lista vinovaților
Pe marginea incidentului de la Sf. Gheorghe, în 27 februarie scriam aici, sub titlul „Chivulete în ofsaid!”, că „Logic mi se pare ca meciul suspendat pe 29 ianuarie să se rejoace. În play-off trebuie să te califici de pe teren, nu din birou”. Ca atare, cum Comisia de Recurs a FRF a decis rejucarea partidei dintre
Lumea lui Achim
Să punem lumina peste fotbal, peste minunatul univers al celui mai frumos joc! Să cânte imnul UCL! Hopa, și ce vedem? Fotbalistul român joacă bine pe contraatac. Este o calitate naturală, ca tehnica. De aceea suntem mai tehnici decât brazilienii și argentinienii luați împreună. Numitul Cosmin Achim nu putea face
„Domne, te rog, nu mă face pe mine rasist, eu sunt xenofob!”
Atunci când nu face parte din artă, absurdul îmi provoacă iritații pe piele. Asta mi se întâmplă în urma deciziei FRF în cazul scandărilor xenofobe la meciul Sepsi Sf. Gheorghe-FCU Craiova: se va rejuca meciul, întrerupt de arbitru din pricina respectivelor scandări. Asta după ce Comisia de Disciplină a FRF hotărâse
Afară, afară, cu Chivulete din arbitraj!
Ce facem cu cel care a produs tot acest circ al ultimelor săptămâni și care acum a fost invalidat de Comisia FRF, de fapt întrebarea e: cum trebuie să plătească Andrei Chivulete? Comisia de Recurs a dictat rejucarea meciului Sepsi - FCU Craiova. Din minutul 0. Decizia e definitivă pe plan intern. Ultimul loc de
Începutul sfârșitului?
După ce a bătut-o pe PSG la Paris, Bayern a învins-o și la Munchen, succes meritat de echipa mai bună. Mai echilibrată, mai activă. Bavarezii au avut câștig de cauză în disputa cu vedetele pariziene plătite faraonic. Ba chiar nu le-au lăsat nicio șansă, sfidând pronosticurile ce spuneau altceva. La Bayern fiecare a
Rușinos! Ne-a bătut o țară cu populația Sloboziei
Insulele Feroe ne-au dat cu terenul de handbal în cap în preliminariile pentru Campionatul European Sportul românesc a mai înregistrat o rușine, mai exact handbalul, sportul acela care reușise să convingă sistemul ca școlile din România să aibă cel puțin un teren pentru că eram campioni mondiali. Da, pentru cei mai
United cu rușinea
Uneori, coridorul care duce spre coșmar începe cu o speranță. Asta dă cruzimea de la capătul tunelului. Acum o săptămână, Manchester United câștiga Cupa Ligii, primul trofeu în 6 ani. Ten Hag era un geniu renovator, iar Casemiro noul părinte al echipei. Apoi, brusc și definitiv ca o ghilotină: dezastrul de pe Anfield.
Rândunica
Cazul Budescu nu e un caz, e o normă. S-a născut aşa, ca un vârtej de râsete şi scârnă virtuală după ce protuberanţa ventrală şi pectoralii de lăuză ai domnului Budescu s-au revărsat generos pe ecrane. Foştii mari fotbalişti l-au luat la mişto, omul s-a răzbunat îndemnându-i să îi sugă burta. Pe jurnalişti i-a făcut
Ni l-au convocat pe Compagno al nostru!
Un gest de curtoazie fotbalistică al lui Roberto Mancini capătă dimensiuni de mândrie națională. Avem fitilul scurt și ne aprindem repede. Ultima substanță halucinogenă prescrisă microbistului român este convocarea lui Andrea Compagno la naționala Italiei. Uiți de necazuri și de cazul Sepsi-Craiova. Inhalezi și
Revolta lui Costică-burtică
Costică Budescu s-a gândit că n-ar strica să dea un „kind reminder” presei din România. Șocat probabil de faptul că prin studiourile tv ziariștii și foștii jucători s-au apucat să-i comenteze fizicul rubensian (mai pe înțelesul lui, burta aia de fan al cefei de porc), fostul talentat fotbalist a pus mâna pe telefonul