)
Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 12 iunie 2025 10:45 / Actualizat joi, 12 iunie 2025 10:51
România a experimentat un sentiment ciudat la Trnava, capitala religioasă a Slovaciei. Am asistat din tribune la meci și ceva m-a deranjat.
Am pierdut? Da. Puteam face mai mult? Da. Au fost prezenți și suporterii? Da. Însă galbenul a punctat mai mult la impresie cromatică. S-a văzut, nu s-a și auzit.
La Trnava, n-am simțit valul acela care te face să-ți ții respirația, n-am simțit acel fior colectiv. Oamenii erau acolo, însă sufletul parcă rămăsese în mijlocul Marienplatz din Munchen, încă de anul trecut. Nu simțeam România, nu am simțit emoția palpabilă, doar oameni care nu aveau planuri într-o seară de miercuri. Așa am trăit eu debutul României la Euro. Iar ce urmează e mai mult decât un simplu meci – e un fenomen pe care îl ignorăm de ceva vreme cu toții.
Mă așteptam la o atmosferă pe scara Richter la Trnava? Sub nicio formă. Mă așteptam să fie mai mulți suporteri? Da. Mă așteptam la un entuziasm mai mare? Cu siguranță.
Oglinda suporterului român
Păstrând proporțiile, un turneu final U21 nu poate atrage cât o echipă națională mare, ne-am fi așteptat cu siguranță la ceva mai multă mobilizare. Problema cea mai mare nu o reprezintă numărul acestora, ci atitudinea, oglindă pentru suporterul român, rar adresată.
Concluzia e simplă: suporterii României sunt suporteri de rezultat și de echipă de club. Sunt sigur că nu este o opinie populară, dar, cu tot respectul pentru cei care merg constant la meciurile primei reprezentative, nu există un devotament real, un anumit grad de fidelitate, ci mai degrabă un atașament periodic conjunctural: dacă ai noștri bat, dacă ne e ușor să fim acolo, dacă n-avem altceva de făcut. Bineînțeles, excepții sunt. Cea mai constantă, în peluză, unde sprijinul este nemijlocit și necondiționat.
Să ne uităm la cei de la „Uniți sub Tricolor” sau „Honor et Patria” în meciul de aseară. Deseori huliți, judecați, numiți „huligani”, ei sunt mereu acolo. Chit că s-ar fi jucat la Trnava sau în Kuala Lumpur, ei tot atâția ar fi fost, asta fac de ani de zile. OK, nu sunt în regulă episoadele violente în stadioane sau alte comportamente nelalocul lor, dar să nu mai generalizăm.
Avem un dublu standard absolut față de „ai noștri” și „ceilalți”. Materiale pirotehnice în peluzele românești = huliganism, pușcărie. Același lucru într-o peluză din Vest = show, spectacol, fabulos. Pe toată durata celor 90 de minute, au cântat, i-au încurajat pe băieți, fără derapaje.
La final, i-au aplaudat, i-au încurajat și pregătesc meciul cu Spania. Asta în timp ce jucătorii mergeau să salute tribune goale, 90% din cei 2.450 de suporteri prezenți la partidă părăsind deja arena. Ne place să sorbim din succesele naționalei, nu vrem să le cărăm și crucea. O mai fac doar „huliganii” atunci. Dacă am fi bătut Italia, biletele pentru Spania erau deja epuizate, fiind deja sute la vânzare pe piața neagră, plus sute de postări cu „Caut bilet”. Ia-ți înainte!
M-a șocat reacția după gol: liniște, iar asta se întâmplă deseori și pe Arena Națională
Nu putem fi „zid” doar când e bine. Păstrând proporțiile pentru un meci de tineret, extrapolând la scară largă pentru toate partidele echipei naționale, asta se întâmplă mult prea des decât ar trebui. Un „România, România!” și ridicat la imn nu e suficient. Nu avem răutatea sârbilor, croaților, albanezilor, ci doar reacție la rezultate.
Ieri, cu trei ore înainte de partidă, la o benzinărie aflată pe drumul dintre Bratislava și Trnava, doi mândri reprezentanți ai „Zidului Galben”. Unul dintre ei consulta echipa probabilă de start pe telefon, citind-o celuilalt. Reacția nu întârzie: „Baiaram ce p**a mea nu-l joacă. Ăla nu se uită?”. Vedeta oltenilor a părăsit cantonamentul accidentat acum mai bine de o săptămână.
De multe ori, jucători ai unora dintre echipele de club sunt mai aplaudați decât alții, iar asta nu s-a întâmplat o singură dată.
Partizanatul pentru echipele din Superligă nu ar trebui să existe sub stindard tricolor. Pe „Giulești”, cu Elveția, Rareș Ilie a înjurat Steaua, din postura de jucător al echipei naționale U21, la îndemnul fanilor rapidiști. Pe Arena Națională, Bîrligea sau Olaru sunt primiți cu căldură, Marius Marin sau Virgil Ghiță cu indiferență.
E o demonstrație a insularității dintre noi.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
