)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 09 noiembrie 2021 08:58 / Actualizat marti, 09 noiembrie 2021 10:43
Tătărușanu a apărat un penalty în „Derby de la Madonnina”, Milan-Inter 1-1. O apariție la nivel înalt, dar care nouă, compatrioților săi, nu ne prea oferă soluții practice.
Milan a rămas vicelider neînvins în Serie A (doar golaverajul o pune în față pe Napoli, punctele sunt aceleași) mai ales pentru că Tătărușanu a apărat în minutul 27, când deja era 1-1, acel penalty, și apoi a mai avut câteva intervenții reușite.
Elogiul cifrelor
Dacă te uiți pe notele date de Italieni lui Ciprian, ele sunt ba 7, ba 7,5. Iar peninsularii nu sunt deloc cei mai culanți evaluatori. Să ne aducem aminte că acum mai bine de 30 de ani jucătorul campionatului ieșea Maradona, cu o medie puțin peste 7, doar câteva sutimi, urmat de Platini, cu 6 nouăzeci și ceva.
Așadar și 7,5, dar și 7 curat, fără zecimale, înseamnă nu mult, ci foarte mult. Alături de aceste cifre se așază epitetul din tuttomercatoweb.com, care-l numește pe Tătărușanu „erou”. Cuvânt des rostit în Cizmă pe vremea lui Garibaldi și a marșurilor lui Verdi, însă mult mai rar pomenit astăzi, când până și romantismul italian a fost atins de palma globalizării.
După 39 de ani
Mai departe, statisticienii italieni (în fond niște violoniști ai cifrelor, care în loc de arcuș folosesc acum touchscreenul, pentru că astăzi Silicon Valley înseamnă mult mai mult decât Cremona lutierilor de altădată) au descoperit că ultimul portar al lui Milan care a reușit să apere un penalty în derby-ul local a fost Ottorino Piotti, în 1982.
Un sicilian care a stat doar patru ani la Milanello. Un anonim, în fond. De-atunci încoace între buturile rossonerilor au stat Giovanni Galli, Sebastiano Rossi, Dida, Abbiati, însă niciunul n-a scos vreun penalty cu Inter! Nici măcar „Il grande Giggio”, da, el, Donnarumma, care a luat drumul Parisului fără să apuce să respingă vreun penalty interist.
Șut Lautăresc
Până să apere acel penalty, Ciprian apucase să ia gol dintr-o altă lovitură de pedeapsă, fructificată de Calhanoglu în startul meciului. Turcul, care a „defectat la inamic” în această vară, stătuse patru ani la Milan.
Tătă știa cum trage Hakan, Hakan știa cum se aruncă Tătărușanu. A învins turcul, deci alt deznodământ față de Rovine sau Plevna. Al doilea penalty nu l-a mai executat Calhanoglu, ci Lautaro Martinez, probabil că și la Appiano Gentile funcționează principiul rotației.
Argentinianul (enervat nițel și de arbitru, care i-a trecut prin față și i-a mutat mingea cu câțiva centimetri) a tras într-adevăr slab, dar plasat. Însă Ciprian are aproape doi metri (1,98) și, la 35 de ani, încă destulă forță în picioare. S-a dus lângă bara din dreapta sa și a prins, a reținut mingea! De obicei penalty-urile apărate se resping, doar arareori se prind.
Cu noi cum rămâne?
Sigur, în calitate de compatrioți ai „eroului”, nu putem decât să ne bucurăm de o asemenea performanță. Nivelul ei e stelar, astronomic, nepământesc, incompatibil cu lumea terestră în care ne învârtim.
Însă nici Tătărușanu, nici Ștefan Radu, aflat și el la un nivel apropiat de acesta ani la rând, nu mai vin la echipa națională a României de ani și ani. Poate că sunt și capricii de-ale lor, dar în mod sigur e și vina noastră. Prin felul nostru de a fi, am reușit să scoatem de pe traiectoria echipei naționale niște fotbaliști de un nivel excepțional.
Sigur, există Niță, iar pentru „dubla” cu Islanda și Liechtenstein am reușit să convocăm patru portari! Mai mulți decât atacanți (care sunt doar trei), așa cum observa recent Cristi Geambașu. Poate băgăm doi inși în poartă deodată.
Iar lui Tătărușanu îi punem emoticoane pe rețelele de socializare. Și el, nouă, la fel. Din acelea cu mâna care parcă spune „pa!”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
