Rapid are un Alibec. Știe ce să facă cu el?

Rapid a reușit un transfer interesant în acest sezon prin aducerea lui Antoine Baroan, jucător care a mai fost dorit și de Dinamo și care demonstrează destul de repede (cum place românului) că are simțul golului. Să vedem dacă Rapid știe faptul că Antoine face parte dintr-un grup mai special de jucători, care pot confirma sau infirma la o echipă în funcție de un context favorabil emoțional. Pentru a face lectura plăcută, Rapid și-a luat un… Alibec.

Studii de caz

Într-o cercetare de acum 3 ani, care a pornit din pură curiozitate și s-a transformat într-un șablon recognoscibil, am observat un tipar: jucătorii ofensivi cu profil creativ, instinctiv au cele mai bune performanțe exact în sezoanele în care primesc cele mai multe cartonașe galbene. Nu este o coincidență, ci o oglindă a unui adevăr mai profund: ei performează atunci când sunt lăsați să fie ei înșiși.

În general, oamenii tratează fotbaliștii ca pe o marfă care trebuie să stea cu mingea la picior non-stop și uită că înainte de a fi fotbalist, există omul cu trăiri și emoții, care are nevoie să fie văzut, acceptat, respectat și iubit. Cea mai mare jignire emoțională pe care o poate simți un om este aceea de a fi văzut și refuzat, iar în fotbalul românesc refuzăm destul de repede jucătorii, oamenii și ideile noi.

Galbenul = Gol

Dar dacă v-aș spune că, în cazul anumitor jucători, galbenul este de fapt o formă de exprimare? Că înseamnă mai mult decât o intrare întârziată sau un protest impulsiv? Că poate fi, în esență, un strigăt de libertate?

Dacă vorbim despre Antoine Baroan, cred că nu Rapidul a „nimerit” jucătorul, ci el a nimerit clubul și contextul. Până acum, cea mai bună perioadă a sa a avut-o în Bulgaria, la Botev, unde a marcat 14 goluri în 31 de meciuri, dar unde a luat și cele mai multe cartonașe galbene. In sezoanele in care nu a confirmat, n-a luat nici cartonașe.

Până la urmă, de unde asemănarea cu Alibec? Alibec are statistici similare, cele mai bune sezoane în care a adunat și goluri, dar și cele mai multe galbene, au fost la Astra și Farul (Viitorul).

Pare absurd să spui că jucătorii seamănă doar pentru că iau galbene, dar aș vrea să aprofundăm subiectul și includ în asemănare și alți jucători, cum ar fi Mario Balotelli, Davide Lanzafame, Michu și Gabriel Barbosa, cunoscut ca Gabigol. Toți au fost jucători talentați, la unele cluburi au fost decisivi, la altele n-au existat.

Baroan mi-a fost descris de un fost antrenor ca „special”. Iar „special” înseamnă, de multe ori, „diferit”. Nu obedient, nu predictibil, ci spontan și greu de încadrat în structuri rigide. Cred că putem fi de acord că descrierea asta se potrivește și celor menționați, mai ales dacă ne gândim la cei mai cunoscuți pentru noi, Alibec și Balotelli.

Șumudică și Hagi l-au lăsat pe Denis să fie jucătorul imprevizibil care poate decide meciuri, chiar dacă uneori își pierdea controlul, protesta sau avea gesturi deplasate.

Balotelli. „Why always me?”

Mario Balotelli este probabil întruchiparea perfectă a acestui tipar. Un fotbalist cu un talent colosal, dar mereu în conflict cu mediile care au încercat să-l controleze. În sezoanele sale de vârf, Balotelli era simultan marcator și generator de conflicte.

Dar întrebarea pe care a afișat-o celebru, după un gol marcat – „Why always me?” – nu era un simplu gest arogant. Era, de fapt, o întrebare umană. O căutare de înțelegere și mai ales, voia să atragă atenția.

Puțini știu că Balotelli a crescut cu o relație extrem de apropiată de mama adoptivă, iar sora sa Cristina declara într-un interviu: „Mario a avut mereu nevoie de iubire și afecțiune”.

Cartonașele galbene ale lui Balotelli nu erau semne ale rebeliunii fără cauză. Erau semne ale unui om care cerea, inconștient, acceptare și validare.

Lanzafame: fotbalistul care a renăscut când a fost iubit

Davide Lanzafame este un alt exemplu. Crescut în Italia, considerat o mare speranță, dar eșuat în propriul său sistem. A renăscut, culmea, în Ungaria, unde a fost golgheter și lider de vestiar, jucând la Honved și Ferencvaros.

Spunea într-un interviu: „Poate că aș fi putut juca într-o echipă mai cunoscută, dar nu contează: în Ungaria, m-au apreciat pentru felul meu instinctiv și natural de a fi”.

Nimeni nu a mai încercat să-l schimbe. Iar răspunsul lui a fost performanța. Cu galbene, cu reacții, cu personalitate. Dar și cu goluri.

Michu, One Season Wonder la Swansea

Cunoscut pentru sezonul perfect făcut în Premier League în 2012/2013, care nu a mai fost repetat apoi, Michu a ascuns aceleași valențe emoționale care nu au fost înțelese pe deplin în altă parte. Drept dovadă, de la Swansea a plecat, șocant, în liga a 4-a spaniolă, la nici 30 de ani, după o aventură nereușită la Napoli.

Pentru Michu, ca și pentru ceilalți, a primat nevoia de înțelegere și conexiune umană.

Tipar emoțional

Ușor de recunoscut. Sunt oameni introvertiți care vor să se exprime liber prin gesturi și nu prin cuvinte. Practic, orice formă de îngrădire a expresivității non-verbale atrage după sine și o scădere în performanță. În egală măsură caută să atragă validare și atenția în mod subconștient.

Lumea fotbalului are o problemă imensă în a înțelege indivizii care nu simt nevoia să se exprime prin cuvinte. De altfel, cuvintele sunt cea mai slabă formă de comunicare pe care o putem avea, pentru că nu spun mereu adevărul. Adevărul se exprimă prin emoții, sentimente și non-verbal.

Tiparul continuă și, în urma cercetărilor, majoritatea acestor jucători au avut legături și influențe puternice din partea unei figuri materne care, după alte studii, oferă o libertate mai mare, în dezvoltarea prebueră și adolescentină. Dar tinde să formeze, pe lângă creativitate, o personalitate mai rebelă care caută validare în exterior cu dificultăți în reglarea impulsurilor (Erik Erikson - Teoria dezvoltării psihologice; Monica Kirkpatrick - Jurnal of Research on Adolescence).

Atenție, a nu se înțelege ca aceste lucruri sunt negative, ba din contră, exprimă curaj în a fi natural.

Orice formă de critică sau îngrădire într-un sistem tactic fix pozițional a acestor jucători va atrage după sine performanțe scăzute. Practic, au nevoie de sarcini tactice specifice și cât mai puține. Alibec este un jucător extrem de talentat într-un context ușor nefavorabil, care nu știu dacă a fost pe deplin înțeles ca personalitate și caracter în fotbalul românesc, iar succesul lui Baroan la Rapid va depinde de cât de bine îl vor accepta și înțelege oamenii din club.

Tind să cred că va fi o colaborare fericită, pentru că Giuleștiul mereu a avut o afinitate pentru jucătorii creativi și neînțeleși, iar spectacolul a primat în fața rigidității tactice și a predictibilului.

Poate că a venit momentul să ne uităm altfel la jucători. Nu doar ca la niște executanți în sisteme tactice, ci ca la oameni cu povești, sensibilități și nevoi emoționale reale. Ei funcționează primar cu combustibil emoțional: încredere, libertate, acceptare.

Fotbalul nu e doar despre control. E și despre haosul frumos al creativității. Iar aceste cartonașe din CV-ul jucătorilor de mai sus nu sunt greșeli, sunt semne că au fost vii.