LA FEMININ „Totul este foarte ieftin” » Speranța scrimei românești la Jocurile Olimpice are o destinație favorită pentru vacanțe exotice: „Plaje, piscine, spa-uri”

Invitată în cadrul emisiunii „La feminin”, sportiva a vorbit deschis despre planuri și visuri, despre misiunea ei personală și dorința de a ajunge la Jocurile Olimpice din 2028, dar și despre nutriție, frumusețe, modeling și mesajele pe care le primește pe rețelele de socializare.

- Alexandra, bine ai venit "La feminin"! Ai ajuns direct de la antrenament, cum ești, ce faci?
- Sunt puțin obosită, dar m-a încântat foarte mult invitația voastră și sunt foarte deschisă să vorbim despre scrimă și despre tot ce vreți voi. În general, sunt ocupată cu antrenamentele, dar cred că sunt bine.

- Cum e programul tău în această perioadă?
- Este puțin aglomerat pentru că este final de sezon. Urmează să mergem la Campionatul Mondial și după acest concurs vom avea pauză, apoi reîncepem din septembrie.

+45 FOTO

VIDEO. Alexandra Predescu: „Am făcut atletism, dansuri și înot, dar nu s-a lipit de mine. Apoi am descoperit scrima și am simțit că aparțin de acest sport”

- Care au fost primii tăi pași în scrimă?
- Am început scrima la vârsta de nouă ani din simplă întâmplare. Nu am vrut să practic acest sport, nu am știut, de fapt, ce este scrima. Mama a spus că s-a gândit să mă ducă la scrimă pentru că eram foarte energică și ceream eu să fac un sport. Nu aveam pretenții ce sport. Voiam oriunde, doar să mă ducă undeva să-mi consum energia într-un cadru organizat.

- Și ea a decis?
- Da. A decis să mă ducă la scrimă și de acolo a început parcursul meu în acest sport. Totul a început printr-o joacă, mai apoi au început să apară și rezultatele. Mi-am dat seama că este posibil să am un viitor strălucitor dacă mă țin de acest sport. Am continuat în fiecare zi la antrenamente până când am reușit să obțin cele mai strălucitoare medalii la Campionatele Europene și Mondiale.

- Ai mai practicat și alte sporturi înainte?
- Nimic de performanță. Am practicat în școala generală atletism. Înainte m-a mai dus mama la dansuri, la înot, dar nu s-a lipit niciun sport de mine. Și în final a fost scrima, unde am simțit că aparțin de acest sport.

- Cum ai știut că scrima e ce trebuie pentru tine?
- Nu cred că am știut exact că acest sport e făcut pentru mine, ci am văzut că mă simt foarte confortabil în sala de scrimă. Eu mă duceam la antrenamente ca într-un loc de joacă, doar că într-un cadru organizat. Și am avut mare noroc cu primii mei colegi pentru că am creat, așa, ca o mică gașcă și fiecare antrenament era ca o joacă.

- Ce-ți mai aduci în minte de la primele antrenamente? Este ceva care ți-a rămas întipărit în minte?
- Mi-aduc aminte că la primele antrenamente am făcut pregătire fizică, nimic specific scrimei. Probabil după calitățile fizice antrenoarea s-a uitat, așa, la mine și a zis: "Tu dacă te ții de sportul ăsta o să devii campioană!". Și chiar dacă eram destul de mică, mi-a rămas întipărit în minte și a reprezentat o motivație pentru mine mult timp.

„De ce m-am îndrăgostit de scrimă?! A fost bucuria de a câștiga”

- A fost ceva anume care te-a făcut să te îndrăgostești de acest sport?
- Sinceră să fiu, cred că a fost bucuria de a câștiga. Îmi plăcea să mă lupt, îmi plăcea când se termina un asalt și eram învingătoare. Mă simțeam foarte bine, foarte mândră. Și a creat, așa, ca o dependență.

- Dar nu a fost spada de la început, nu?
- Am făcut mai întâi floretă, la un moment dat le-am făcut în paralel. Floretă și spadă. Ulterior, antrenoarea mea, doamna Alina Ciuculescu a decis să rămân pe spadă. La floretă am concurat mai mult la nivel național și cât eram mică doar. Când am început să concurez la nivel internațional, deja făceam doar spadă.

+45 FOTO

- Deci antrenoarea a ales...
- Da, eu nu știam la început... Când m-am dus în sala de scrimă, nici nu știam ce e aia scrimă. Nu știam că sunt trei arme și nu m-a întrebat nimeni ce armă vreau să fac. Doar m-am bucurat de acest sport. Și dânsa a decis pentru mine, așa că nu am avut nimic de comentat.

- Părinții ce cuvânt au avut de spus în acest drum al tău în scrimă?
- Au făcut și ei sport la viața lor, nu de performanță. Au fost foarte deschiși ca noi, copiii lor, eu mai am încă doi frați, să facem sport. Au fost foarte bucuroși când au aflat că vreau să fac din proprie inițiativă. Tata a spus că este indicat să fac un sport cu tradiție în România.

- Fratele tău ce sport făcea?
- Fotbal la Steaua. Fiul primei mele antrenoare era coleg cu fratele meu la fotbal și tocmai decisese prima mea antrenoare să-și deschidă un club de scrimă. I-a zis mamei mele: "Dacă vrei, adu-o pe Alexandra la mine!". Și a căzut perfect, eu tot spuneam în casă că vreau, vreau, vreau. Și atunci, mama a zis: "Uite, când îl ducem pe fratele tău la antrenamente, hai și tu să vezi cum e la scrimă!". Și a fost perfect.

- Deci nu ai fost de la început la Steaua?
- Nu am fost legitimată la Steaua, am fost la un club privat, dar antrenamentele se desfășurau în cadrul complexului Steaua.

- Și te-ai legitimat ulterior. Am înțeles.
- Dacă nu mă înșel, cred că atunci când aveam 15 ani, chiar înainte să câștig titlul de campioană mondială la cadeți. Au văzut că sunt o sportivă de perspectivă și i-au propus antrenoarei mele să mă legitimeze la Steaua. Și așa am trecut de la clubul privat la Steaua și totul a decurs natural. M-au căutat și au dorit să le fiu sportivă.

„Am avut foarte mari emoții când părinții mei veneau în sală. Au observat lucrul ăsta și au început să rărească prezențele”

- Ai spus că mai ai un frate și o soră. Ce diferență de vârstă e între voi?
- Eu sunt cea mai mică. Sora mea este mai mare cu doi ani și fratele meu este mai mare cu patru ani decât mine.

- Cum a fost copilăria ta, tu fiind cea mai mică?
- Cred că am avut o copilărie perfectă. A fost foarte frumos. Bineînțeles că existau și certuri între noi, ca între orice copii, dar ne-am înțeles foarte bine. Am avut o gașcă de copii încă de când eram foarte mici. Am avut copilăria aia tradițională în fața blocului și mi-aduc aminte numai lucruri frumoase. A fost copilăria perfectă!

- Ați făcut și boacăne împreună?
- Foarte multe. Ha, ha, ha! Fratele meu era capul răutăților. Ne învăța și pe noi toate prostiile. Nu vreau să-i fac o reclamă proastă, dar cred că el a fost cel mai năzdrăvan. Eu cu sora mea era mai potolite, dar cumva la comanda lui îl urmăm. Și mi-aduc aminte că părinții erau la serviciu, erau foarte multe dăți când stăteam singuri și toate ideile pe care le avea fratele nostru noi le făceam. Aveam tot felul de jocuri foarte copilărești, dar frumoase pentru perioada aceea.

- Este o boacănă care poate fi povestită?
- Știu că fratele meu era pasionat să facă în casă corturi și veneau părinții acasă și toată casa era plină de pături ridicate, noi ascunși într-un colț. Adică ceva... Făceam dezastru în casă cât eram singuri, dar nu ceva să ne accidentăm sau să fie vreun pericol. Doar foarte multă mizerie.

- Și părinții vă certau?
- Nu, au fost niște părinți foarte buni, blânzi. Adică cred că înțelegeau că suntem copii și ne lăsau în pace.

- Veneau la tine la competiții?
- Eu încă de mică am avut foarte mari emoții când veneau ei în sala de scrimă și ei au observat lucrul ăsta și au început să rărească prezențele lor în sala de scrimă.

- Am mai auzit povestea și la alte sportive.
- Mama mai venea din când în când când eram eu mică. După aceea, când am mai crescut, pe lângă emoțiile pe care le aveam eu, avea și ea foarte mari emoții și avea impresia că ea îmi transmite emoțiile și cumva a decis să mă urmărească de acasă.

- A fost varianta cea mai sigură.
- Adică să nu mai vină în sala de scrimă, să se uite pe internet și să mă urmărească de acolo. Iar tata, tot la fel, foarte emotiv, îi era teamă că îmi transmite emoțiile.

- Și-așa era?
- O singură dată mi-aduc aminte că a fost cu mine la un concurs din afara țării. Am fost în Ungaria cu el și a avut foarte mari emoții. Mai mult stătea în afara sălii de scrimă decât în sala de scrimă. Nu știu dacă e așa pentru că m-am obișnuit așa de când eram mică, dar simt că e mai bine așa.

+45 FOTO

„Mă uit în sala de scrimă acum și sunt foarte mulți părinți care se bagă peste antrenori”

- Zi-ne acum...
- Mă uit în sala de scrimă acum și sunt foarte mulți părinți care se bagă peste antrenori, peste indicațiile antrenorilor. Probabil din dorința de a face bine copilului sunt foarte vocali. Mie mi se pare că mai mult îi derutează decât îi ajută. Acum mare fiind și conștientizând, cred că a fost mai bine că părinții mei au fost mai retrași.

- Deci în perioada aceea scurtă în care le-ai permis să vină la tine la competiții, nu se exteriorizau?
- Nu, deloc. Stăteau în tribună sau în afara sălii și se uitau, așa, dintr-un colț. Nu veneau la mine la planșă, adică nu stăteau chiar lângă mine. Dar cred că acum, mare fiind, mi-ar plăcea să vină o dată la mine la un concurs.

- Serios?
- Un concurs internațional mi-ar plăcea să vadă, dar este alegerea lor. Adică nu pot să-i oblig să facă lucrul ăsta dacă ei încă sunt foarte emotivi. Adică mama când mă urmărește pe Internet are foarte mari emoții pentru mine și nu vreau să o oblig să vină în sala de scrimă să-i creez un disconfort. Vreau să facă asta doar dacă își dorește.

- Dar cui crezi că i-ar fi mai dificil din punct de vedere emoțional, ție sau lor?
- Eu simt că m-am maturizat și am învățat să-mi gestionez emoțiile. Cred că lor le-ar fi mai greu, pentru că știu cât de mult își doresc pentru mine să mă realizez în sportul ăsta, să câștig medalii și la nivel de seniori și cred că ar trăi foarte intens toată experiența.

- Cum reușești să gestionezi emoțiile?
- M-am obișnuit în timp. Cumva prin foarte multe antrenamente, competiții, am învățat să le controlez. Ele încă există, doar că nu mă mai copleșesc. Încerc să trăiesc în prezent, fac exerciții de respirație, îmi scriu gândurile într-un caiet. Adică sunt câteva metode pe care le aplic ca să-mi stăpânesc emoțiile.

„Lipseam foarte mult de la școală, dar toți profesorii m-au înțeles și au fost foarte, foarte înțelegători”

- Ai avut idoli când erai mică și te-ai apucat de sport?
- La început o apreciam foarte mult pe Laura Badea, încă o apreciez foarte mult. Dar cu timpul am avut ocazia să mă antrenez cu Ana-Maria Brânză, să fie în sală cu mine. Să văd cât de disciplinată este și foarte focusată pe ceea ce face și am început să o iau pe ea drept model. Acum, în prezent, nu apreciez pe cineva în mod special, dar cred că în fiecare sport este foarte greu și de la fiecare sportiv am ceva de învățat.

- Am vorbit un pic despre copilărie și nu am apucat să te întreb cum te împărțeai între școală și scrimă.
- A fost greu, dar am avut foarte mult noroc cu profesorii mei. Datorită lor am reușit să fac și scrimă, și școală la un nivel ridicat. Până la liceu nu pot să zic că a fost atât de dificil. În schimb, la liceu, când și materia a devenit puțin mai complicată, era mai greu. Plus că eu deja eram la categoria cadeți și juniori, erau mai multe concursuri. Lipseam foarte mult de la școală. Dar la liceul la care am fost, Colegiul Național "Matei Basarab", toți profesorii m-au înțeles și au fost foarte, foarte înțelegători.

- Și apoi, după liceu?
- După liceu am urmat cursurile Facultății de Sport, unde, iarăși, profesorii știau. Mă cunoșteau și știau că fac foarte multe antrenamente, merg la foarte multe concursuri și m-au înțeles.

- Acum cum arată o zi normală din viața ta?
- Pot să spun că, în sfârșit, mă pot focusa doar pe scrimă. Încerc să fiu foarte disciplinată și să ofer o atenție sporită alimentației, pregătirii fizice, pregătirii psihologice. Adică, în sfârșit, am timp să mă ocup de tot. Pentru că, deși știam importanța lor și când eram în liceu, școală generală, nu îmi permitea timpul să mă focusez pe toate domeniile. Acum încerc să fac cât mai bine peste tot și să reușesc să am rezultate fiind foarte profi. Nu îmi iese tot timpul, dar mă chinui, să spun așa, îmi dau silința.

- Câte antrenamente pe zi ai?
- Depinde foarte mult de perioada de pregătire. De obicei, avem câte două antrenamente pe zi, dar nu tot timpul. Sunt împărțite, avem și pregătire tehnică, dar și fizică. Depinde foarte mult dacă suntem în București, dacă suntem în cantonament. În ultima perioadă, am mers în mai multe cantonamente internaționale, unde programul, bineînțeles, este mai solicitant. Dar, în mare parte, două antrenamente pe zi.

Alexandra Predescu: „Am fost întotdeauna pasionată de nutriție și să mănânc sănătos”

- Ai amintit de nutriție. Te-ai documentat singură sau ai pe cineva care te ajută?
- Am fost întotdeauna pasionată de nutriție și să mănânc sănătos. Foarte mult m-am documentat singură. La un moment dat am lucrat cu un nutriționist sportiv care m-a ajutat foarte mult și mi-a pus niște baze solide. Am învățat ce trebuie să mănânc, cum trebuie să combin alimentele, iar apoi, pe baza pe care am construit-o cu acest nutriționist, am avut eu grijă să am o alimentație echilibrată și cât mai potrivită pentru antrenamentele și efortul pe care îl depun.

- Deci chiar și la scrimă nutriția este foarte importantă.
- Cred că în orice sport!

- Există un aliment de care te ferești?
- Din fericire, nu am avut niciodată probleme cu greutatea sau să trebuiască să fiu prea strictă. E vorba numai că îmi place mie să mănânc sănătos și mă simt mult mai bine. Adică dacă mănânc ceva ce știu că nu este potrivit, mă simt destul de vinovată. Mă gândesc: "Poate de asta nu ai rezultatele pe care ți le dorești".

+45 FOTO

- Ha, ha!
- Încerc să mănânc cât mai sănătos. Am făcut la un moment dat un challenge cu sora mea să nu mâncăm zahăr o lună. Cred că este foarte nesănătos zahărul și încerc să mă feresc de el.

- V-a ieșit?!
- Eu trebuie să recunosc că am mai trișat, dar în mare parte, da, ne-a ieșit. Adică chiar nu știu să zic exact câte zile m-am ținut de această provocare, dar oricum am consumat mult mai puțin decât aș fi consumat în mod normal. Mi-am dat seama că zahărul chiar este în orice aliment... Adică e foarte greu să-l eviți complet, doar să eviți zahărul adăugat.

„Am lucrat cu un nutriționist și un psiholog sportiv! Am reușit să îmi potolesc emoțiile, mintea...”

- Și ești întotdeauna chiar atât de atentă la ce mănânci sau mai ai și plăceri vinovate?
- Îmi doresc să fiu tot timpul foarte atentă, dar bineînțeles că mai calc și strâmb și mai am și plăceri nevinovate. Chiar dacă am zis că zahărul cred că este unul dintre alimentele cele mai nesănătoase, îmi place foarte mult să mănânc dulce. Dar cred că trebuie să existe un echilibru. Adică nici să fii foarte strict, dar nici să o dai în latura de fast food, numai prăjeli, foarte multe dulciuri și așa mai departe. Trebuie cumva să existe o balanță între ele.

- Am stabilit deja că nutriția este foarte importantă la scrimă, la fel și partea fizică. Mentalul cât este de important?
- Cred că la nivel de seniori, 80% este important mentalul! Pentru că toți sportivii la nivel de seniori se pregătesc foarte mult, oferă atenție pregătirii fizice, pregătirii tehnice. Este foarte important cum reușești să îți setezi obiectivele, cum reușești să-ți controlezi emoțiile, cum reușești să îți ții mintea tot timpul focusată pe ce ai de făcut.

- Am înțeles.
- E foarte ușor să fim distrași de factorii externi. Și cred că e foarte importantă și această latură. La scrimă sunt sigură că în proporție de 80-90%, la nivel de seniori, mentalul este foarte important. Și latura asta se antrenează, adică așa cum oferim timp antrenamentelor tehnice și fizice, trebuie să oferim timp și pentru pregătirea mentală.

- Te pregătești separat și în sensul ăsta? Ai un mental coach?
- La fel cum am zis cu nutriționistul, am avut perioade în care am avut și mental coach, am avut și psiholog sportiv. Cumva pe ce am construit cu ei am învățat să-mi fac o rutină, să-mi fac niște exerciții și să reușesc să îmi potolesc mintea, că asta e de fapt.

- Foarte interesant.
- Tot timpul ai voci care îți spun lucruri. Am reușit să îmi potolesc emoțiile, mintea și cumva să îmi reglez respirația ca să obțin calmul de care am nevoie. Bineînțeles, cum am zis și cu nutriția, nu iese tot timpul, dar încerc și îmi dau seama cât de important este să fac lucrurile astea.

„Poate denotă lipsă de modestie, dar dintotdeauna, încă de la început, am fost foarte bună!”

- Îți mai aduci aminte când ai știut că vei face performanță?
- Da. Poate denotă lipsă de modestie, dar dintotdeauna, încă de la început, am fost foarte bună! De la primul meu concurs, am luat locul întâi. La primul meu campionat național am câștigat. La un moment dat am câștigat campionatul național și la floretă, și la spadă. După aceea, când am mers la concursurile internaționale, am văzut că fac față. Adică am știut cumva că am o înclinație spre sportul ăsta și sunt și talentată.

- Foarte bine, bravo!
- Cred că dintotdeauna am fost și muncitoare și mi s-a părut inevitabil să nu vină și rezultatele la un moment dat. Un moment când chiar mi-am dat seama că toate sacrificiile mele merită a fost în 2015, când am câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de cadeți, adică Under 17. Mi-am dat seama că pot să fac performanță și la Campionatele Europene și Mondiale, nu doar la nivel național și diferite concursuri internaționale mai mici.

- Să le spunem celor care ne urmăresc. Campioană națională la seniori, campioană mondială Under 17, vicecampioană mondială Under 19 și campioană europeană Under 23. Care este cea mai prețioasă medalie dintre acestea?
- Chiar dacă este cea mai îndepărtată, cred că cea din 2015, pentru că a fost și prima mea medalie la un asemenea nivel. M-a luat prin surprindere... Deși știam că pot să fac performanță, nu am știut că rezultatele vor apărea atât de devreme. Aveam 15 ani când am câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial și a fost bucuria aia de copil. Pur și simplu, îmi venea să râd întruna, nu puteam să-mi controlez fericirea. A fost un sentiment unic! Poate sună clișeic, dar bucuria victoriei chiar este un sentiment unic. Îți dă o stare de împlinire sufletească enormă.

- Și bucuria urcării pe podium?
- Am fost foarte emoționată. De fiecare dată, de fapt, când urc pe podium, sunt foarte emoționată. Acum, că am mai avansat în vârstă, îmi dau seama că orice medalie este la fel de importantă. Adică nu înseamnă că cel care câștigă medalia de bronz a muncit mai puțin sau este inferior celui care câștigă medalia de aur. Munca este la fel și orice medalie reprezintă la fel de multă muncă, implicare, sacrificii.

- Atunci aveai doar 15 ani, conștientizai că ești campioană mondială?
- Știam, dar nu-mi venea să cred. Am primit foarte multe telefoane să fiu felicitată și am fost copleșită. Mi-am dat seama că ce am făcut este cu adevărat foarte, foarte măreț, pentru că toată lumea mă felicita, toată lumea era uimită. Nu vreau să vorbesc greșit, dar nu se mai câștigase o medalie la spadă la nivel de cadeți de foarte, foarte mult timp.

+45 FOTO

„Nu mai contează ce culoare are medalia, că toate sunt la fel de importante și de valoroase”

- Cine fusese?
- Ultima dată o câștigase Ana-Maria Brânză și trecuseră 20 de ani, ceva de genul. A fost un lucru foarte mare pentru toată țara și mi-am dat seama și eu cât de important e ce am făcut.

- Când îți cântă imnul cum e, ce simți?
- E emoționant. De fiecare dată când mi s-a întâmplat asta, mi-a venit să plâng. Deși nu s-a zărit nicio lacrimă pe chipul meu. Am fost foarte, foarte emoționată: de fiecare dată când am fost pe podium, nu neapărat să mi se cânte imnul, constatam că derulezi, așa, toate momentele grele, dificile prin care ai trecut și spui că a meritat, că în sfârșit culegi roadele muncii tale.

- Cum te-ai simțit când ai obținut argintul? Ai fost și un pic supărată, dezamăgită, crezând că puteai mai mult?
- Bineînțeles că titlul de campion mondial sau european este mai valoros decât cel de vice. Dar mi-am dat seama că am dat tot ce am putut, adică nu am avut vreun regret. Bineînțeles, mi-aș fi dorit să câștig, dar atât am putut la momentul respectiv. Am câștigat o medalie de argint la Campionatul European U23, la proba individuală și în anul acela am avut mai multe momente dificile.

- Ne spui despre ce este vorba?
- Am ajuns să mă duc la concurs cu o miniaccidentare, nu eram în formă maximă. Și cu toate astea, am reușit să-mi adun forțele și să iau medalia de argint. Ceea ce a fost uimitor și pentru mine, și pentru antrenorii mei, că știau în ce situație sunt. Acea medalie a valorat cât una de aur, chiar dacă a fost de argint! De asta spun că la un moment dat nici nu mai contează ce culoare are medalia, că toate sunt la fel de importante și de valoroase. Cumva îți culegi roadele după multă, multă muncă.

- Recent, te-ai întors de la Europene. La spadă ne-am clasat pe locul 13.
- Clar, puteam mai bine! Avem o echipă foarte tânără. Echipa-i formată din mine și colega mea care are aceeași vârstă cu mine, dar pe lângă noi mai sunt două fete care au sub 18 ani. Putem spune că suntem o echipă foarte tânără pentru nivelul de seniori. Am pierdut la o tușă, un punct distanță pentru intrarea în primele opt echipe.

- Neșanșă...
- Cu siguranță, dacă intram în primele opt, de acolo lucrurile ar fi stat mai bine. Nu știu dacă am fi luat medalie, este foarte greu, nivelul este foarte ridicat, dar locurile cinci-opt cu siguranță erau de atins.

- Data viitoare!
- Asta este, ne concentrăm pe Campionatul Mondial, sunt sigură că echipa noastră are foarte mult potențial și putem face lucruri foarte frumoase, numai că ne trebuie timp, răbdare, multă muncă și determinare.

- Ce așteptări să avem de la Campionatele Mondiale?
- Am început să nu îmi mai creez așteptări! Pentru că îmi dau seama că scrima mea este sport de o zi și oricât de mult ai munci și oricât de mult ți-ai dori, se întâmplă să nu iasă.

- Corect.
- Eu pentru Campionatul Mondial îmi doresc să fiu cât mai lucidă, focusată, prezentă și să fac cea mai bună scrimă a mea. Nu îmi pun un obiectiv anume, bineînțeles că îmi doresc să ajung cât mai sus, dar nu vreau să-mi setez un obiectiv anume. Vreau să trag bine, să am o scrimă bună. Sunt sigură că dacă eu reușesc să fac tot ce fac la antrenament și să trag la capacitatea mea maximă, va veni și medalia.

- Și pe echipe?
- Îmi doresc din suflet să reușim să intrăm în primele opt echipe și de acolo, cum am spus, orice este posibil. Adică mie mi se pare că și câștigarea unei medalii la echipe este posibilă, chiar dacă este foarte greu. Scrima este un sport imprevizibil și oricine poate să prindă o zi bună și să câștige concursul.

„E o căldură insuportabilă în costumul de scrimă! În ziua concursului nu îmi place să fiu înconjurată de oameni”

- Înainte de competiții ai un ritual al tău? Cum te pregătești?
- Îmi place să fiu foarte organizată, să-mi pregătesc lucrurile de seara, să fie totul la virgulă, așa, aranjate cum îmi place mie. Și îmi place ca în ziua concursului să fiu cât mai singură. Nu îmi place să fiu înconjurată de oameni, nu îmi place să vorbesc prea mult cu colegii. Îmi place să am timp să mă focusez și să fiu atentă doar la ce am de făcut.

- Faci ceva anume ca să te concentrezi?
- În ziua concursului, de multe ori fac exerciții de respirație și acel scris în caiet. Sunt, cum ar veni, psihologul meu, adică îmi scriu emoțiile, încerc să mi le înțeleg, să le accept și să scriu tot ce simt. Dar în afară de aceste două practici, nu fac ceva.

- Superstiții ai?
- Nu.

- E ceva la care te gândești că dacă nu faci nu îți iese?
- Să nu îmi lipsească ceva din echipament. Mi s-a întâmplat la un concurs... Noi avem o tibieră (n.r. o protecție de tibie și gleznă), dar care nu este obligatorie. Adică ți-o pui doar dacă vrei. La un concurs mi-am uitat-o acasă și mi se părea că sunt incompletă. Mi se părea că nu o să știu cum trebuie să trag fără acea tibieră. Dar am știut cum să trag, nu a fost o problemă, a fost doar o piedică mentală. Dar așa, superstiții, nu, nu cred că am.

- Cum rezistați în acel costum, mai ales pe căldura asta?
- Cred că răspunsul cel mai corect este că te obișnuiești. Când e cald afară, vară, e o căldură insuportabilă în costumul respectiv, dar accepți... Sportul ăsta l-am ales, trebuie să acceptăm! Sunt și săli în care există aer condiționat, nu e chiar la fel de cald ca afară. Dar e un costum gros, adică materialul e gros, ai și masca respectivă pe față... Nu e ușor, dar, probabil, dacă ar veni cineva în sala de scrimă și l-aș îmbrăca, i s-ar părea ceva oribil. Dar nouă, făcând de atâția ani, ni se pare OK.

- Îți mai amintești dacă și costumul a reprezentat un factor care să te atragă la scrimă atunci când erai mică?
- Nu am avut chestia asta. Am mai auzit la alți sportivi de la scrimă că au spus că erau impresionați de albul costumul și cât de elegant era. Eu cred că mai impresionată eram de ideea de a lupta, de spadă. Nu am fost așa impresionată de costum neapărat.

- Colegii din școală ce spuneau știind că tu practici scrima?
- Acum îmi vine să râd, dar profesorii mai spuneau: "A venit campioana la școală, ia uite-o, o vedem pe campioană!". Dar nu îmi plăcea, nu mă simțeam bine, adică mă simțeam cumva în centrul atenției. Mă gândeam cum mă privesc ceilalți colegi, să nu creadă că sunt favorizată sau ceva. Și nu îmi plăcea să ies în evidență. Tot timpul au fost mândri de mine, m-au apreciat și m-au urmărit în parcursul meu.

+45 FOTO

„Să renunț? Tuturor sportivilor le vin astfel de gânduri în minte. Dar e important să le îndepărtezi cât mai repede”

- Până acum ai avut vreun moment dificil?
- Cred că am avut foarte multe, dar mai micuțe. Nu-mi aduc aminte unul care să mă fi marcat. După fiecare înfrângere sufăr foarte mult, pentru că îmi doresc foarte mult să obțin cât mai multe medalii. Și nu cred neapărat că e vorba de câștigul medaliilor, cât să simt că fac bine ceea ce fac și mi-aduce împlinire și fericire.

- Dar...
- Acum mi-aduc aminte un Campionat European. La individual am pierdut asaltul pentru medalie și mi-am dorit atât de mult... Eu îmi doream să câștig atunci și mi se părea foarte posibil, adică știam ce alte concurente mai sunt și voiam foarte mult să câștig și am avut un moment foarte dificil, adică mă gândeam.

- La ce?
- Mi-au venit toate gândurile... Dacă e bine ce fac, poate că ar trebui să renunț, poate că acum e timpul, că încă sunt tânără și am timp să mă reprofilez. Tot felul de chestii de genul, dar, cum spuneam, că mă ajută foarte mult să am o agendă în care să-mi notez gândurile, m-am ridicat foarte repede singură. Adică am avut timp două zile să-mi revin de la proba individuală la proba pe echipe.

- Am înțeles. Și ce-a urmat?
- Mi-am zis: "OK, nu ți-a ieșit la individual, concentrează-te pe echipe, adică mai ai o șansă atunci!". Și cred că am făcut bine că am reușit să câștigăm cu echipa. Bineînțeles că după concurs tot a rămas puțin regretul că nu am făcut și la individual ceea ce-mi doream. Dar cred că e foarte important să reușești să treci peste și să uiți de eșecurile astea. Dacă te concentrezi prea mult pe ele, s-ar putea să-ți acapareze mintea de tot.

- Deci a fost un gând fugitiv de a renunța la scrimă?
- Da, și cred că tuturor sportivilor le vin astfel de gânduri în minte. Dar e important să le îndepărtezi cât mai repede.

- Dar nu te-ai gândit niciodată serios la treaba asta?
- Nu, pentru că eu încă simt că pot să fac performanță, încă simt că am ceva de spus și la nivel de seniori și cred că va veni și momentul acesta când o să culeg roadele și la seniori.

„Un alt eșec foarte mare a fost că nu am reușit să mă calific la Jocurile Olimpice de la Paris”

- Te-ai gândit vreodată ce ai fi făcut dacă nu era scrima?
- Am mai primit întrebarea asta și nu am știut niciodată ce să spun. Intrând în lumea scrimei, încă de la o vârstă foarte fragedă, n-am avut timp să mă gândesc la o altă meserie pe care aș fi practicat-o. Chiar nu știu ce aș fi făcut! Probabil că aș fi fost îndrumată de părinți spre altceva.

- Pentru că atunci când erai mică, ți-ai dorit tu un sport, poate că ai fi fost tot în lumea sportului. Știi că toți copiii visează la ceva la un moment dat, doctor, polițist...
- Păi, le-am luat pe toate la rând până m-am apucat de scrimă. Mi-am dorit de toate să fiu! Mă gândeam la un moment dat că poate aș fi putut să fiu medic veterinar.

- Vezi!
- Asta pentru că îmi plac foarte mult animalele. Dar eu nu iau în considerare că vezi animalele în cea mai gravă stare a lor. Deci nu cred că aș putea să fac lucrul ăsta. La un moment dat, când am terminat liceul, mă gândeam să dau la Facultatea de Psihologie. Ca să mă ajute pe mine, nu să fiu psiholog pentru altcineva. Eu m-am gândit că mă ajută pe mine în cariera sportivă. De la 9 ani, toată viața se învârte jurul scrimei.

- Dacă te-ai întoarce în timp cu mentalitatea de acum și te-ai întâlni cu Alexandra de 9-10 ani, ce i-ai spune?
- Cred că aș sfătui-o să-și păstreze mintea aceea pură și inocența și când va avea 20 de ani plus. Pentru că odată ce înaintezi în vârstă, începi să fii din ce în ce mai conștient de tot ce se întâmplă. Îți apar frici și te gândești: "Băi, poate visezi prea măreț!". Când ești copil, orice ți se pare posibil. Și mi-aș dori să o sfătuiesc pe Alexandra de la zece ani să-și păstreze inocența toată viața.

- Acum Alexandra se pregătește pentru Jocurile Olimpice din 2028?
- Este un obiectiv foarte mare pentru mine. Am concurat pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Nu am reușit să mă calific. Scuze că fac o paranteză.

- Te rugăm!
- M-ați întrebat de un eșec foarte mare. Un alt eșec foarte mare a fost că nu am reușit să mă calific la Jocurile Olimpice și nu vreau să mă mai focusez așa direct pe calificarea la Jocuri. Vreau să o iau treptat. Adică dacă mă întrebi acum care este următorul obiectiv, cu siguranță nu o să zic să câștig o medalie la Jocurile Olimpice, o să zic să câștig o medalie la Campionatul Mondial, care mi-ar asigura biletele pentru Jocurile Olimpice.

Alexandra Predescu: „Jocurile Olimpice din 2028 e obiectivul pentru mine, dar nu pun presiune. O medalie înseamnă împlinirea supremă”

- Și e mai bine să gândești așa.
- Nu vreau să mai pun presiunea aia foarte mare de Jocurile Olimpice. Toată lumea știe că concursul ăsta este suprem în viața unui sportiv. Toată lumea-și dorește câștigarea unei medalii la Jocurile Olimpice, dar nu vreau să fac din Jocurile Olimpice un scop final. Vreau să mă bucur de toată călătoria și dacă o să am rezultate până la Jocurile Olimpice, adică la Campionatele Europene și Mondiale, cu siguranță o să mă calific și la Jocurile Olimpice.

- Nu vrem să punem presiune pe tine, dar știi că ultima medalie la scrimă datează din 2021 și aceea a fost de argint, câștigată de către Ana-Maria Brânză, iar ultima de aur este de la Rio, din 2016. Generația voastră poate scrie istorie?
- Sunt sigură că putem. Nu o spun așa că suntem noi, dar chiar suntem foarte valoroase! Scrima noastră este foarte bună.

- Am fost mereu în top!
- Trebuie foarte multă răbdare, încredere, trebuie să avem susținere, cum am avut și până acum, să mergem la foarte multe concursuri, cantonamente internaționale și sunt sigură că putem să avem rezultate foarte bune și la nivel de seniori. Adică, cred că rezultatele de până acum sunt ca o garanție că se poate și la seniori. Ideea este să continuăm în același ritm, să menținem ritmul ridicat și, cu siguranță, o să vină și rezultatele la seniori.

- Ce ar însemna pentru tine o medalie la Jocurile Olimpice?
- Împlinirea supremă. Cred că aș fi cu adevărat împlinită. Și acum, dacă ar fi să pun capăt carierei mele, sunt foarte mulțumită cu ce am făcut. Dar simt, cumva, că nu am dus lucrurile la capăt. Simt că trebuie să câștig și pot să câștig medalii și la nivel de seniori. O medalie la Jocurile Olimpice, cu siguranță, mă face, în primul rând, pe mine foarte mândră de tot parcursul meu în scrimă. Dar cred că ar fi o încununare a muncii tuturor celor care au fost în jurul meu și în tot parcursul acesta scrimistic.

- E visul suprem?
- Clar! E visul suprem să ajungi la Jocurile Olimpice, să câștigi o medalie la individual. Dacă reușești să te califici și cu echipa, este cu atât mai bine. Cred că e cel mai frumos vis pe care poți să-l ai ca sportiv.

„Se poate trăi din scrimă, chiar dacă nu ne comparăm cu salariile fotbaliștilor! Sunt chibzuită cu banii”

- Se poate trăi din scrimă în România?
- Eu cred că da. Bineînțeles, salariile nu sunt la fel ca la sporturile de echipă. Nu putem compara salariile noastre cu salariile fotbaliștilor. Dar poți câștiga. Eu îmi câștig existența de la 15 ani. Folosesc doar banii mei, să spun așa. Și cred că duc o viață frumoasă.

- Și fratele n-a fost gelos?
- N-a fost gelos, că avea deja tot ce își dorea și n-am avut eu ce să-i mai cumpăr.

- Acum pe ce cheltui cei mai mulți bani?
- Mă consider destul de chibzuită. Sunt foarte organizată cu banii. Dar cred că pe haine, articole vestimentare și tot ce înseamnă produse de îngrijire personală. Am norocul să nu am cheltuieli foarte mari în ceea ce privește chiria, benzina și așa mai departe. Și, bineînțeles, pe vacanțe. E plăcerea mea să călătoresc chiar și în afara scrimei. De fiecare dată când am ocazia, vreau să merg undeva.

- Tu ți-ai da copiii la scrimă?
- Dacă ei își doresc, da! Dar nu mi-aș dori niciodată să-i pun să facă ceva doar pentru că am făcut eu sau doar pentru că îmi doresc eu. O să-i las pe ei să decidă și eu doar îi voi susține. Cred că rolul părintelui este să ghideze copilul, să-l îndrume spre ce e bine și corect, dar nu să ia decizii pentru copil, în locul lui!

- Ce poate învăța un copil din scrimă?
- Nu neapărat din scrimă, din orice sport. Eu cred că e indicat să-ți dai copilul să practice orice sport și nu neapărat de performanță. Ca mișcare, ca activitate sportivă. Eu cred că sportul te disciplinează foarte mult, te maturizează.

- Așa este.
- Mi-aduc aminte că atunci când eram mică, aveam 11-12 ani, eu era mult mai matură decât copiii de vârsta mea și sunt sigură că datorită sportului și colectivului în care am crescut. Te disciplinează, te responsabilizează foarte mult și cred că e foarte importantă rutina aceasta pe care ți-o creează sportul. Te obligă să ai o rutină fără de care în viață nu cred că poți să reușești. Nu știu foarte mulți oameni care să trăiască în haos și să aibă succes.

„Tata n-a fost de acord să fac modeling. Nu se întâmplă să primesc mesaje prea deplasate!”

- La o carieră în modeling te-ai gândit?
- Nu! Nu m-am gândit niciodată, pentru că încă de când eram mică, tatăl meu nu a fost de acord cu acest domeniu. Eram înaltă, aveam picioarele lungi de mică și toate cunoștințele îi ziceau tatălui: "Vai, dar ce fată frumoasă, dă-o la modeling!".

+45 FOTO

- Și?
- Și tata tot timpul spunea: "Nu, să facă sport dacă vrea, nu modeling!". Și cumva în capul meu s-a imprimat chestia asta, că "nu modeling!". Și nu am fost niciodată atrasă. Îmi place să fac poze! Nu am defilat vreodată sau să am ședințe foto organizate. Doar așa, pentru mine.

- Câte mesaje nedeschise de la bărbați ai în privat?
- Să știi că nu sunt chiar atât de abordată pe rețelele de socializare. Nu știu exact de ce, nici nu-mi doresc. Adică am încercat tot timpul să mențin, așa, un respect, să impun un respect, să nu fiu abordată de toată lumea. Și cred că mi-a ieșit, că nu se întâmplă să primesc mesaje prea deplasate. Și, oricum, dacă cumva s-a întâmplat vreodată, a fost un block categoric și n-au mai apărut alte mesaje!

- Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea tu să știe?
- Eu sunt foarte deschisă și cei care mă cunosc mă cunosc în totalitate. Nu cred că am ceva de ascuns.

- Cum te-ai descrie pe tine?
- O tipă simplă, foarte deschisă la discuții de orice fel, la aventuri de orice fel. Mă refer la călătorit, îmi place să încerc lucruri noi. Cred că sunt o tipă super muncitoare și ambițioasă, foarte disciplinată și foarte organizată. Adică la mine totul este planificat în agendă.

„Cea mai frumoasă destinație de vacanță e Indonezia! Totul e foarte relaxat, nimeni nu are nicio grijă”

- Deci și cu călătoriile ești la fel?
- La călătorii există program pe zile, nu mergem să stăm în pat și să dormim. Nu, trebuie să avem toate activitățile plănuite la virgulă!

- Care este cea mai frumoasă destinație pe care ai vizitat-o până acum?
- Clar, Indonezia! Este și destinația cea mai exotică în care am fost. Am stat două săptămâni în Bali și mi-a plăcut foarte mult. Mi-au plăcut în primul rând oamenii și simplitatea lor. Mi-a plăcut natura, tot ce ține de priveliște și m-aș întoarce pentru viața modestă de acolo. Totul e foarte relaxat, nimeni nu are nicio grijă, totul este foarte ieftin. Nu știu dacă încă mai este așa, că am înțeles că s-au mai schimbat - devenind foarte turistică zona, au mai crescut și prețurile -, dar mi-a plăcut foarte mult și m-aș întoarce.

- Deci...
- După cum spuneam, că totul e planificat la virgulă, și în vacanța respectivă am avut un program foarte încărcat. Adică tot timpul trebuia să vizităm ceva. M-aș duce acum să merg doar la piscine, la plajă și la spa-uri. Pentru că, din păcate, cred că o singură dată am fost la spa în Bali. Nici nu mai știu dacă am fost sau nu am fost, dar sora mea a stat mai mult acolo. A stat o lună jumate, cred, și mi-a spus că trebuie neapărat să merg la spa. Dar eu eram prea ocupată să văd toate cascadele, toate plajele, nu aveam timp să mă relaxez.

- Următoarea vacanță este deja planificată?
- Nu, nu am nimic planificat.

- Unde ți-ar plăcea să ajungi?
- Vreau să ajung în Filipine. Cu siguranță nu se va întâmpla anul acesta, dar îmi doresc să călătoresc acolo. Nu am văzut foarte multe imagini și îmi place zona aceasta de Asia, dar Asia exotică! Nu îmi place să merg în China, nu vreau să văd Japonia. Și cred că Filipine ar fi o destinație. Anul acesta nu am o vacanță foarte lungă, probabil ceva în Europa.

„Am avut și talent, dar mai mult am muncit pentru rezultatele mele”

- Suntem pe final. Cum ai vrea tu să rămâi în memoria oamenilor?
- Mă gândesc că voi rămâne în memoria oamenilor care au legătură cu sportul. Mi-ar plăcea ca viitorii copii care vor intra în sala de scrimă să mă vadă ca pe un exemplu. Am avut și talent, dar mai mult am muncit pentru rezultatele mele și cred că asta e important să știe oamenii despre mine și viitorii campioni care vor intra în sala de scrimă. Iar în privința celorlalți oameni, îmi doresc să își aducă aminte de mine ca despre o mare campioană a scrimei românești.

- Spune-ne trei femei care te-au influențat sau te-au inspirat în viață și în carieră.
- Laura Badea, Ana-Maria Brânză. Și poate sună emoționant, dar a treia femeie care m-a influențat și a fost tot timpul alături de mine este sora mea. A fost un exemplu în tot ce am făcut în viață și e o femeie foarte puternică, de la care am avut foarte multe de învățat și, cu siguranță, o apreciez foarte mult.