Articol de GSP - Publicat joi, 22 ianuarie 2009 00:00
Antrenorul Florin Bercean spune că e doar un om obişnuit. Îl credeţi?
E omul care ne-a introdus judo-ul în meniul olimpic. Acum ştim ce e un waza-ari, cu ce se mănîncă un ippon. Gimnastica şi canotajul au un rival de temut. Alina Dumitru a cîştigat la Beijing prima medalie de aur din istoria judo-ului românesc, în finala cu Yanet Bermoy (Cuba). În urmă cu cîteva zile, la un club din Bistriţa, o fetiţă s-a desprins din rînd. "Ce să fac ca să ajung ca Alina Dumitru?", l-a întrebat pe antrenorul Florin Bercean. "Primul pas l-ai făcut, te-ai înscris la judo", i-a răspuns Bercean. Aurul de la Beijing se măsoară în visele copiilor.
- Aţi primit sute de mesaje după ce Alina Dumitru a cîştigat medalia de aur. Vă amintiţi unul care v-a emoţionat?
- Unele sînt foarte scurte, «Felicitări!», «Ne bucurăm pentru tine», dar sînt şi multe de la foşti colegi de facultate cu care nu m-am mai văzut niciodată, am ţinut legătura doar telefonic. Mi le-am notat pe toate, am umplut cîteva pagini în agendă. Mesajele au venit şi de la oameni pe care nu-i cunosc. Am primit felicitări în maghiară, în engleză, în italiană, de la foşti colaboratori.
"Era micuţă, n-am băgat-o în seamă"
- Vă amintiţi prima zi în care aţi lucrat cu Alina Dumitru?
- Ea a declarat într-un ziar că nu i-a plăcut prima zi la Cluj, pentru că toată lumea urla la ea. Sigur, poate aşa a fost stilul meu, de a ridica tonul la ea, dar nu din răutate, ci, poate, din prea mult exces de corectitudine, de punctualitate, de hărnicie. N-am avut probleme cu ea niciodată. Prima întîlnire nu mi-o pot aminti pentru că efectiv nu am băgat-o în seamă. Şi acum, dacă cineva se uită la ea, nu-şi poate imagina că e cea mai bună din lume la 48 de kilograme. Să vă spun ceva. Ea a vrut să treacă de la clubul ei din Bucureşti, care a descoperit-o, la Dinamo. Cînd au văzut-o cei de la Dinamo, au zis «Ce caută aici fătuţa asta, aşa mică? Înscrieţi-o la gimnastică!». Şi ea, necăjită, s-a dus la Steaua şi aşa Dinamo a trecut pe lîngă o medalie olimpică. Aşa, nici eu nu am băgat-o în seamă cînd a venit, era prea micuţă. Era Laura Moise atunci în vervă. O bătea, plîngea asta micuţă.
Cum o pedepsea pe Alina
- Sînteţi un antrenor dur, mai scăpaţi şi cîte o palmă fetelor?
- A fost o vreme cînd ne mai răzbunam unii pe alţii aşa. În ultima perioadă, bine, să nu crezi că-mi permit la sportive care au douăzeci şi ceva de ani să mă apuc să le dau palme. Ne mai certăm, ca în orice familie, dar eu niciodată n-am asuprit copilul cuiva pe nedrept, de aia nici nu cred că sînt urît. În general, antrenorii duri sînt urîţi de sportiv. Nu cred că mă urăşte cineva, pentru că eu dacă am pedepsit, am făcut-o numai atunci cînd a meritat şi i-am şi spus de ce.
- Pe Alina aţi pedepsit-o?
- Hă, hă! Nu prea! Ea e ca şi copilul bun, la care ajunge să te uiţi urît la el, nu trebuie să-i dai la fund. Cel mai groaznic lucru pe care i-l puteam spune era «nesimţită». Era ca şi cum aş bate-o. Altuia pot să-i dau şuturi în fund şi n-are aşa efect. Asta nu înseamnă că avem o relaţie perfectă, eu nici nu vreau să am o relaţie perfectă cu sportivele, pentru că eu sînt pus să conduc, sînt pus să conduc de multe ori antrenamente dure.
- Cum e omul Florin Bercean?
- Sînt un tip extrem de dificil pentru că nu pot să fiu altfel. Sînt prea insistent pe anumite chestii care deranjează, dar, după ce mă cunoşti mai bine, îţi dai seama că nu fac nimic din răutate, ci pentru că sînt foarte tipicar, prea ordonat. Ca să ai viaţă mai lejeră, nu te poţi înţelege cu un om de genul ăsta. Sînt un om cu picioarele pe pămînt. Mănînc sarmale, beau şi bere, beau ţuică. Am înjurat şi eu sportivele, celor care au meritat le-am dat la fund. Sînt un tip normal.
N-a plătit florile şi parcarea
- Cum arată o zi fără judo?
- Nu ştiu. Nu ştiu, pentru că am probleme, fiindcă acasă aveam copil mic, nevastă-mea îl alăpta şi eu făceam planuri de pregătire. E ca şi cu scrisoarea pe care o scrii iubitei şi o corectezi, iese mai bine. Dacă o scrii numai o dată, aşa, la nervi, s-ar putea să nu iasă bine şi te şi părăseşte. Eu îi spuneam soţiei că o iubesc şi făceam planuri de pregătire. Trebuie să le combini. Păi, mi-am pierdut o dată familia.
- Din cauza cantonamentelor?
- Nu, nu, să nu exagerăm. Unii exagerează că-şi pierd nevasta din cauza cantonamentelor. Puteau s-o ia şi pe nevastă în cantonament. Au fost mai multe chestii acolo, dar şi judoul a tras în jos relaţia mea. Îmi place ce fac, îmi plac şi femeile. Singurul viciu pe care nu-l am e tutunul. În rest, le am pe toate.
- După Beijing, vă recunoaşte lumea pe stradă?
- M-au recunoscut vreo doi. E o cîrciumă în cartierul Zorilor, la Scorpion, pe lîngă care trec mereu. A ieşit unul mort de beat, seara, «Domn' Bercean, te-am văzut la televizor!». Mulţi se uită la mine şi nu ştiu de unde mă cunosc. Am fost la o florărie şi mi-au dat gratis mai multe buchete. Sau era o femeie, care lucra în Piaţa Păcii, m-a recunoscut şi mi-a zis: «Cît lucrez eu aici, nu plătiţi parcarea». Şi se uita, îmi ştia numărul de la maşină şi nu-mi punea amendă. Te bucuri că în lumea asta tristă, unde toţi se gîndesc cum să facă banii elastici, mai vine şi cîte o rază de soare. Îi fain.
Vecinul Boc şi Băsescu
- V-au decorat trei preşedinţi. Vă amintiţi un moment inedit de la ceremonii?
- Am început cu domnul Constantinescu, apoi a fost Iliescu, şi, de două ori, Băsescu. Acum, după Beijing, ne-am dus la Cotroceni şi domnul Băsescu e un tip căruia îi place să povestească. S-a plimbat printre noi. La un moment dat a făcut o poză cu mine şi-i zic: «Trebuie neapărat să faceţi o poză cu noi, că am un vecin la care trebuie să mă laud cu poza». «Cine e vecinul tău?», m-a întrebat. Eu, întîmplător, stau cu Boc în bloc. Şi zic «Vecinul meu, Boc». «Hai, mă, lasă-mă, că nu se poate!», a reacţionat. «Pe cuvînt, stă cu mine în bloc. Întrebaţi-l!» S-a apucat de un rîs, mă! Îi fain, tipul!
- Ce sfat i-aţi da vecinului Emil Boc?
- Să nu se lase. Să fie perseverent şi cinstit cu cei care-l susţin. Eu, de exemplu, mă mîndresc cu el. Să facă ordine, asta-i! Eu îl susţin, nu că mi-i vecin!
- E un vecin bun, n-aţi avut conflicte cu el?
- Nuuu, eu nu stau cu el în scară. Mă bucur că e premier, că sînt printre cei mai păziţi cetăţeni. Ne mai întîlneam în parcare, ne salutam, n-avea nici o treabă cu nimeni. Îmi place că are o maşină la fel de proastă ca şi a mea, un second. E un tip fain. Un tip obişnuit. Mie îmi place cînd un primar stă de vorbă cu oamenii, cînd merge cu taxiul la serviciu. Nu sîntem extratereştri, numai fotbaliştii sînt extratereştri. Premierul, Băsescu şi Berceanu sînt oameni normali.
"Cu ochiul stîng văd doar prostiile"
- "U" Cluj sau CFR?
- Eu am fost "uist". Dar sînt un tip care se bucură şi pentru CFR. Eu nu dau cu scaunul în cap. Eu îi urăsc pe ăia care merg pe stadion şi scuipă, se bat. Eu m-am bucurat pentru CFR, ce dacă sînt "uist"? Pot să stau şi în galeria CFR-ului, să mă bucur pentru CFR, pentru că ei ne reprezintă pe toţi clujenii. Mă întristează Universitatea, că a ajuns în halul în care a ajuns.
- Aţi avut un moment de cumpănă în copilărie, un accident în urma căruia era să vă pierdeţi un ochi.
- Locuiam într-un sat, Suceag, din comuna Baciu. Tata m-a dus cu el la bold, aşa îi spunea la magazinul sătesc de unde cumpărai cuie, şi cuiele erau puse lîngă caramele. Acolo se tăia sticla la geamuri şi cineva tăia sticlă şi a lăsat colţul afară. Mă jucam <
Educaţie telefonică
Florin Bercean are doi copii din prima căsnicie, Andrei şi Alexandra. Andrei are 19 ani, e student la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj. Joacă baschet, pe postul de extremă, şi a prins cîteva finaluri de meci la "U" Mobitelco. Alexandra are 22 ani şi e studentă în anul trei la Medicină. "Alexandra învaţă foarte bine. Amîndoi sînt serioşi, ne vedem în fiecare zi. Din păcate, eu am fost mai mult plecat, au avut parte de educaţie telefonică. Cînd o familie se desparte, e păcat de copii, nu de părinţi", mărturiseşte antrenorul. Din a doua căsătorie, Bercean are o fetiţă, Noemi Maria, în vîrstă de 6 ani.
"Japoneza a scăpat uşor"
Florin Bercean a răspuns şi vocilor care acuzau că performanţa Alinei Dumitru a fost facilitată de prezenţa lui Marius Vizer în fruntea federaţiei internaţionale: "Alina Dumitru n-a fost favorizată, sigur acum sînt unii care spun că <<aşa, cu japoneza, cu aia...>>, dar foarte mulţi nu sînt specialişti. Eu pot să dovedesc că japoneza trebuia să primească o penalizare în plus.
De aceea, japonezii n-au protestat. Îmi pare rău că japoneza Tani Ryoko n-a ajuns în finală, că avea soarta cubanezei, pentru că Dumitru era relaxată. Singurul meci în care s-a bătut la adevărata ei valoare a fost finala. În finală, pierzi, ai argintul. Pînă acolo, orice pas greşit te costă medalia. Să se bucure japoneza că nu a ajuns în finală, că Piţi o bătea cum a bătut-o pe cubaneză". Tani era neînvinsă de 11 ani.
Bercean despre
PRESA SPORTIVĂ
"Scrieţi în ziar o jumătate de pagină mai mult şi despre celelalte sporturi. Sînt un pic subiectiv. Aş vrea să fiu şi eu tot timpul pe prima pagină şi nu încap de Hagi sau de domnul Becali"
JUDO
"E un sport care te educă să fii corect din toate punctele de vedere. La baza judo-ului sînt nişte principii pe care, dacă un copil le respectă, e ca şi cum ar învăţa cele 10 Porunci"
SUPERSTIŢII
"Nu am. Toată copilăria mi-am petrecut-o în apartamentul 13 şi am luat cele mai bune note la şcoală într-o vineri, 13. Am luat patru de 10, prima şi ultima dată"
ELEVELE SALE DE TOP
Alina Dumitru - "Talent cît cuprinde"; Laura Moise - "Superharnică"; Simona Richter - "A combinat talentul cu hărnicia"; Ioana Dinea Aluaş - "Cea mai ambiţioasă persoană pe care o cunosc"
Antrenorul Florin Bercean spune că e doar un om obişnuit. Îl credeţi?
E omul care ne-a introdus judo-ul în meniul olimpic. Acum ştim ce e un waza-ari, cu ce se mănîncă un ippon. Gimnastica şi canotajul au un rival de temut. Alina Dumitru a cîştigat la Beijing prima medalie de aur din istoria judo-ului românesc, în finala cu Yanet Bermoy (Cuba). În urmă cu cîteva zile, la un club din Bistriţa, o fetiţă s-a desprins din rînd. "Ce să fac ca să ajung ca Alina Dumitru?", l-a întrebat pe antrenorul Florin Bercean. "Primul pas l-ai făcut, te-ai înscris la judo", i-a răspuns Bercean. Aurul de la Beijing se măsoară în visele copiilor.
- Aţi primit sute de mesaje după ce Alina Dumitru a cîştigat medalia de aur. Vă amintiţi unul care v-a emoţionat?
- Unele sînt foarte scurte, «Felicitări!», «Ne bucurăm pentru tine», dar sînt şi multe de la foşti colegi de facultate cu care nu m-am mai văzut niciodată, am ţinut legătura doar telefonic. Mi le-am notat pe toate, am umplut cîteva pagini în agendă. Mesajele au venit şi de la oameni pe care nu-i cunosc. Am primit felicitări în maghiară, în engleză, în italiană, de la foşti colaboratori.
"Era micuţă, n-am băgat-o în seamă"
- Vă amintiţi prima zi în care aţi lucrat cu Alina Dumitru?
- Ea a declarat într-un ziar că nu i-a plăcut prima zi la Cluj, pentru că toată lumea urla la ea. Sigur, poate aşa a fost stilul meu, de a ridica tonul la ea, dar nu din răutate, ci, poate, din prea mult exces de corectitudine, de punctualitate, de hărnicie. N-am avut probleme cu ea niciodată. Prima întîlnire nu mi-o pot aminti pentru că efectiv nu am băgat-o în seamă. Şi acum, dacă cineva se uită la ea, nu-şi poate imagina că e cea mai bună din lume la 48 de kilograme. Să vă spun ceva. Ea a vrut să treacă de la clubul ei din Bucureşti, care a descoperit-o, la Dinamo. Cînd au văzut-o cei de la Dinamo, au zis «Ce caută aici fătuţa asta, aşa mică? Înscrieţi-o la gimnastică!». Şi ea, necăjită, s-a dus la Steaua şi aşa Dinamo a trecut pe lîngă o medalie olimpică. Aşa, nici eu nu am băgat-o în seamă cînd a venit, era prea micuţă. Era Laura Moise atunci în vervă. O bătea, plîngea asta micuţă.
Cum o pedepsea pe Alina
- Sînteţi un antrenor dur, mai scăpaţi şi cîte o palmă fetelor?
- A fost o vreme cînd ne mai răzbunam unii pe alţii aşa. În ultima perioadă, bine, să nu crezi că-mi permit la sportive care au douăzeci şi ceva de ani să mă apuc să le dau palme. Ne mai certăm, ca în orice familie, dar eu niciodată n-am asuprit copilul cuiva pe nedrept, de aia nici nu cred că sînt urît. În general, antrenorii duri sînt urîţi de sportiv. Nu cred că mă urăşte cineva, pentru că eu dacă am pedepsit, am făcut-o numai atunci cînd a meritat şi i-am şi spus de ce.
- Pe Alina aţi pedepsit-o?
- Hă, hă! Nu prea! Ea e ca şi copilul bun, la care ajunge să te uiţi urît la el, nu trebuie să-i dai la fund. Cel mai groaznic lucru pe care i-l puteam spune era «nesimţită». Era ca şi cum aş bate-o. Altuia pot să-i dau şuturi în fund şi n-are aşa efect. Asta nu înseamnă că avem o relaţie perfectă, eu nici nu vreau să am o relaţie perfectă cu sportivele, pentru că eu sînt pus să conduc, sînt pus să conduc de multe ori antrenamente dure.
- Cum e omul Florin Bercean?
- Sînt un tip extrem de dificil pentru că nu pot să fiu altfel. Sînt prea insistent pe anumite chestii care deranjează, dar, după ce mă cunoşti mai bine, îţi dai seama că nu fac nimic din răutate, ci pentru că sînt foarte tipicar, prea ordonat. Ca să ai viaţă mai lejeră, nu te poţi înţelege cu un om de genul ăsta. Sînt un om cu picioarele pe pămînt. Mănînc sarmale, beau şi bere, beau ţuică. Am înjurat şi eu sportivele, celor care au meritat le-am dat la fund. Sînt un tip normal.
N-a plătit florile şi parcarea
- Cum arată o zi fără judo?
- Nu ştiu. Nu ştiu, pentru că am probleme, fiindcă acasă aveam copil mic, nevastă-mea îl alăpta şi eu făceam planuri de pregătire. E ca şi cu scrisoarea pe care o scrii iubitei şi o corectezi, iese mai bine. Dacă o scrii numai o dată, aşa, la nervi, s-ar putea să nu iasă bine şi te şi părăseşte. Eu îi spuneam soţiei că o iubesc şi făceam planuri de pregătire. Trebuie să le combini. Păi, mi-am pierdut o dată familia.
- Din cauza cantonamentelor?
- Nu, nu, să nu exagerăm. Unii exagerează că-şi pierd nevasta din cauza cantonamentelor. Puteau s-o ia şi pe nevastă în cantonament. Au fost mai multe chestii acolo, dar şi judoul a tras în jos relaţia mea. Îmi place ce fac, îmi plac şi femeile. Singurul viciu pe care nu-l am e tutunul. În rest, le am pe toate.
- După Beijing, vă recunoaşte lumea pe stradă?
- M-au recunoscut vreo doi. E o cîrciumă în cartierul Zorilor, la Scorpion, pe lîngă care trec mereu. A ieşit unul mort de beat, seara, «Domn' Bercean, te-am văzut la televizor!». Mulţi se uită la mine şi nu ştiu de unde mă cunosc. Am fost la o florărie şi mi-au dat gratis mai multe buchete. Sau era o femeie, care lucra în Piaţa Păcii, m-a recunoscut şi mi-a zis: «Cît lucrez eu aici, nu plătiţi parcarea». Şi se uita, îmi ştia numărul de la maşină şi nu-mi punea amendă. Te bucuri că în lumea asta tristă, unde toţi se gîndesc cum să facă banii elastici, mai vine şi cîte o rază de soare. Îi fain.
Vecinul Boc şi Băsescu
- V-au decorat trei preşedinţi. Vă amintiţi un moment inedit de la ceremonii?
- Am început cu domnul Constantinescu, apoi a fost Iliescu, şi, de două ori, Băsescu. Acum, după Beijing, ne-am dus la Cotroceni şi domnul Băsescu e un tip căruia îi place să povestească. S-a plimbat printre noi. La un moment dat a făcut o poză cu mine şi-i zic: «Trebuie neapărat să faceţi o poză cu noi, că am un vecin la care trebuie să mă laud cu poza». «Cine e vecinul tău?», m-a întrebat. Eu, întîmplător, stau cu Boc în bloc. Şi zic «Vecinul meu, Boc». «Hai, mă, lasă-mă, că nu se poate!», a reacţionat. «Pe cuvînt, stă cu mine în bloc. Întrebaţi-l!» S-a apucat de un rîs, mă! Îi fain, tipul!
- Ce sfat i-aţi da vecinului Emil Boc?
- Să nu se lase. Să fie perseverent şi cinstit cu cei care-l susţin. Eu, de exemplu, mă mîndresc cu el. Să facă ordine, asta-i! Eu îl susţin, nu că mi-i vecin!
- E un vecin bun, n-aţi avut conflicte cu el?
- Nuuu, eu nu stau cu el în scară. Mă bucur că e premier, că sînt printre cei mai păziţi cetăţeni. Ne mai întîlneam în parcare, ne salutam, n-avea nici o treabă cu nimeni. Îmi place că are o maşină la fel de proastă ca şi a mea, un second. E un tip fain. Un tip obişnuit. Mie îmi place cînd un primar stă de vorbă cu oamenii, cînd merge cu taxiul la serviciu. Nu sîntem extratereştri, numai fotbaliştii sînt extratereştri. Premierul, Băsescu şi Berceanu sînt oameni normali.
"Cu ochiul stîng văd doar prostiile"
- "U" Cluj sau CFR?
- Eu am fost "uist". Dar sînt un tip care se bucură şi pentru CFR. Eu nu dau cu scaunul în cap. Eu îi urăsc pe ăia care merg pe stadion şi scuipă, se bat. Eu m-am bucurat pentru CFR, ce dacă sînt "uist"? Pot să stau şi în galeria CFR-ului, să mă bucur pentru CFR, pentru că ei ne reprezintă pe toţi clujenii. Mă întristează Universitatea, că a ajuns în halul în care a ajuns.
- Aţi avut un moment de cumpănă în copilărie, un accident în urma căruia era să vă pierdeţi un ochi.
- Locuiam într-un sat, Suceag, din comuna Baciu. Tata m-a dus cu el la bold, aşa îi spunea la magazinul sătesc de unde cumpărai cuie, şi cuiele erau puse lîngă caramele. Acolo se tăia sticla la geamuri şi cineva tăia sticlă şi a lăsat colţul afară. Mă jucam <
Educaţie telefonică
Florin Bercean are doi copii din prima căsnicie, Andrei şi Alexandra. Andrei are 19 ani, e student la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj. Joacă baschet, pe postul de extremă, şi a prins cîteva finaluri de meci la "U" Mobitelco. Alexandra are 22 ani şi e studentă în anul trei la Medicină. "Alexandra învaţă foarte bine. Amîndoi sînt serioşi, ne vedem în fiecare zi. Din păcate, eu am fost mai mult plecat, au avut parte de educaţie telefonică. Cînd o familie se desparte, e păcat de copii, nu de părinţi", mărturiseşte antrenorul. Din a doua căsătorie, Bercean are o fetiţă, Noemi Maria, în vîrstă de 6 ani.
"Japoneza a scăpat uşor"
Florin Bercean a răspuns şi vocilor care acuzau că performanţa Alinei Dumitru a fost facilitată de prezenţa lui Marius Vizer în fruntea federaţiei internaţionale: "Alina Dumitru n-a fost favorizată, sigur acum sînt unii care spun că <<aşa, cu japoneza, cu aia...>>, dar foarte mulţi nu sînt specialişti. Eu pot să dovedesc că japoneza trebuia să primească o penalizare în plus.
De aceea, japonezii n-au protestat. Îmi pare rău că japoneza Tani Ryoko n-a ajuns în finală, că avea soarta cubanezei, pentru că Dumitru era relaxată. Singurul meci în care s-a bătut la adevărata ei valoare a fost finala. În finală, pierzi, ai argintul. Pînă acolo, orice pas greşit te costă medalia. Să se bucure japoneza că nu a ajuns în finală, că Piţi o bătea cum a bătut-o pe cubaneză". Tani era neînvinsă de 11 ani.
Bercean despre
PRESA SPORTIVĂ
"Scrieţi în ziar o jumătate de pagină mai mult şi despre celelalte sporturi. Sînt un pic subiectiv. Aş vrea să fiu şi eu tot timpul pe prima pagină şi nu încap de Hagi sau de domnul Becali"
JUDO
"E un sport care te educă să fii corect din toate punctele de vedere. La baza judo-ului sînt nişte principii pe care, dacă un copil le respectă, e ca şi cum ar învăţa cele 10 Porunci"
SUPERSTIŢII
"Nu am. Toată copilăria mi-am petrecut-o în apartamentul 13 şi am luat cele mai bune note la şcoală într-o vineri, 13. Am luat patru de 10, prima şi ultima dată"
ELEVELE SALE DE TOP
Alina Dumitru - "Talent cît cuprinde"; Laura Moise - "Superharnică"; Simona Richter - "A combinat talentul cu hărnicia"; Ioana Dinea Aluaş - "Cea mai ambiţioasă persoană pe care o cunosc"
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
