SPORTURI  »  CICLISM  »  CLASICE

6 concluzii după clasicele de primăvară: Tadej Pogacar chiar poate face orice,  QuickStep rămâne cea mai puternică echipă, iar Pidcock este noua vedetă a plutonului

Tadej Pogacar câștigă Liege-Bastogne-Liege, foto: Imago
Tadej Pogacar câștigă Liege-Bastogne-Liege, foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 26 aprilie 2021 18:16 / Actualizat luni, 26 aprilie 2021 18:16

Sezonul clasicelor s-a încheiat duminică cu victoria slovenului Tadej Pogacar în Liege-Bastogne-Liege, ultima dintre cursele intens disputate ale primăverii cicliste.

Aproape toate cele 12-13 curse de o zi desfășurate primăvara aceasta au oferit competiția intensă și spectaculoasă așteptată de fani, chiar dacă lucrurile nu au mers neapărat așa cum ar fi crezut lumea la început.

„Tripleta de aur” Van der Poel-Van Aert-Alaphilippe a dominat, dar nu a sufocat plutonul, belgienii de la Deceuninck-QuickStep și-au menținut poziția de cea mai puternică echipă, oamenii de la Trek au obținut în cele din urmă marea victorie așteptată, micuțul Tom Pidcock s-a luptat de la egal la egal cu rivalii săi încă din primul an la seniori, iar câștigătorul Turului Franței, Tadej Pogacar, a arătat că e la fel de dornic de succese în clasice, ca și în marile tururi. 

Numai vești bune pentru viitoarele sezoane de clasice.  

Singura veste neplăcută a fost amânarea Paris-Roubaix pentru octombrie, din motive lesne de înțeles, gravitatea crizei COVID în Franța. 

Dar asta nu înseamnă decât că toamna, când vor avea loc și Campionatele Mondiale din Belgia, va fi una mai interesantă.   

Van Aert, Van der Poel și Alaphilippe nu au câștigat niciun Monument

Primăvara aceasta, toată lumea aștepta o luptă nebună între Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix), Wout van Aert (Jumbo-Visma) și Julian Alaphilippe (Deceuninck-QuickStep). 

A venit, ce-i drept, doar că ei nu au câștigat niciunul dintre cele trei Monumente disputate. 

În Milano-San Remo, preocupați să se urmărească unul pe celălalt, toți trei au fost păcăliți de atacul târziu al lui Jasper Stuyven (Trek-Segafredo). 

În Turul Flandrei, atât Alaphilippe cât și Van Aert au rămas pe rând, în urmă, astfel că doar Van der Poel a sprintat pentru victorie, pe care nu a obținut-o însă. 

6 concluzii după clasicele de primăvară: Tadej Pogacar chiar poate face orice,  QuickStep rămâne cea mai puternică echipă, iar Pidcock este noua vedetă a plutonului
Mathieu van der Poel, câștigător în Strade Bianche

În Liege-Bastogne-Liege, unde nici Van Aert, nici Van der Poel nu au participat, Alaphilippe și-a văzut visul călcat în picioare de Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), care l-a depășit în ultimii centimetri ai cursei.

Putem concluziona prin urmare că amenințarea „tripletei” a fost supraevaluată? Nu neapărat. Cei trei au câștigat împreună patru curse (asta lăsând la o parte competițiile pe etape).

Van der Poel s-a impus într-un mod spectaculos în Strade Bianche, Alaphilippe a câștigat o nouă ediție a Fleche Wallonne, iar Van Aert a obținut victorii în Gent-Wevelgem și Amstel Gold.

În plus, cei trei s-au aflat în aproape toate cursele la care au participat în grupul final, luptând pentru victorie. Și nu în ultimul rând, au făcut, împreună cu Tadej Pogacar, ca ediția de anul acesta a Tirreno-Adriatico să fie una dintre cele mai spectaculoase. 

Pentru olandez și belgian, primăvara este cu atât mai impresionantă cu cât au intrat în ea după un intens sezon de ciclocros, pe care, ca de obicei, l-au dominat.

Ceea ce ne aduce la principala întrebare. Cât vor rezista în ritmul acesta? Întrebare pe care și-au pus-o foste glorii ale plutonului precum Fabian Cancellara sau Johan Museeuw, și nu doar ei.

Oboseala poate neașteptată a lui Van Aert pe finalul unor curse precum Turul Flandrei, dar și sprintul pierdut de Van der Poel în finalul aceleiași competiții în fața lui Kasper Asgreen, sugerează poate că cei doi au nevoie de o selecție mai riguroasă a curselor la care participă și a obiectivelor pe care și le stabilesc.

Forța colectivă a Deceuninck-QuickStep

În ciuda concurenței intense, echipa belgiană a reușit să își mențină în mai multe rânduri superioritatea în anotimpul ei preferat și să câștige cele mai multe curse - patru la număr, inclusiv Turul Flandrei.

Și a făcut-o în stilul clasic: când Alaphilippe și-a arătat limitele în Turul Flandrei, spre exemplu, un alt om al echipei s-a ridicat la înălțimea situației.

Danezul Kasper Asgreen se afla din 2018 la QuickStep, iar din 2019 a început să arate rezultate serioase - locul doi în Turul Flandrei și o etapă în Turul Franței. Anul trecut a câștigat Kuurne-Bruxelles-Kuurne, dar abia anul acesta a început să aibă o postură de favorit.

Forma lui a fost evidentă după ce a câștigat E3 Saxo Bank Classic, așa că nimeni nu a fost surprins când a rămas singur cu Van der Poel în ultimii kilometri ai Turului Flandrei. Faptul că a și câștigat sprintul final, în fața unui Van der Poel aproape resemnat, a fost totuși neașteptat. 

Apariția unor nume (relativ) noi, în persoana lui Davide Ballerini, care a câștigat Omloop Het Nieuwsblad, și a lui Mauri Vansevenant, care s-a remarcat în mai multe curse, arată totodată că echipa are resurse inepuizabile de talent.

Importanța echipei a fost cu atât mai clară cu cât Van Aert și Van der Poel, deseori izolați în ultimii kilometri, erau nevoiți să își irosească propriile resurse de energie în curse de urmărire, resurse care poate altfel le-ar fi asigurat victoria. 

Ce ne mai pregătește Tadej Pogacar?

Anul trecut în Liege, proaspătul câștigător al Turului Franței, slovenul Tadej Pogacar, se pregătea să sprinteze pentru victorie în cel mai vechi Monument, Liege-Bastogne-Liege, când a fost împiedicat de devierea neașteptată de la linie a lui Alaphilippe. 

Anul acesta, sprintul a fost unul curat, iar Pogacar a venit ca vântul de pe ultimul loc din grupul de cinci, pentru a-l depăși pe Alaphilippe. 

Sprintul după o cursă de peste 250 de kilometri nu este niciodată unul previzibil, iar Alaphilippe nu era neapărat favorit. Chiar și așa, faptul că Pogacar, cunoscut mai degrabă pentru abilitățile sale de cățărător, l-a câștigat, arată că resursele slovenului sunt uriașe.

În plus, merită observată maturitatea slovenului, la doar 22 de ani. 

Victoria din Liege îl plasează deja pe Pogacar într-o elită a cicliștilor care au câștigat și Turul Franței și un Monument. Apetitul său pentru victorie sugerează că în viitor, el ar putea concura cu șanse serioase și în alte Monumente, cu siguranță în Turul Lombardiei și Milano-San Remo și de ce nu, în Turul Flandrei.

Tom Pidcock și-a confirmat statutul, ba chiar mai mult decât atât

Britanicul de 21 de ani se află în doar primul an în plutonul elitelor, cu echipa Ineos Grenadiers, și deja a devenit favorit în cele mai mari curse.

Inițial, după ce s-a luptat cu Van Aert și Van der Poel în ciclocros, a decis să vizeze în special cursele din Ardeni. A testat totuși pavatele în Omloop Het Nieuwsblad și a atacat de câteva ori, înainte de a termina la mijlocul clasamentului, iar după doar câteva zile a venit pe locul trei în Kuurne-Brussel-Kuurne, deja un rezultat frumos.

A terminat pe 5 în Strade Bianche și pe 15 în Milano-San Remo, dar în Turul Flandrei nu și-a calibrat bine eforturile, și a sosit doar pe 41. 

S-a dezlănțuit însă în Brabantse Pijl, unde a și câștigat, după ce l-a bătut la sprint în mod neașteptat pe Van Aert. A fost la doar 0,004 secunde de a repeta figura în Amstel Gold Race, unde a fost probabil cel mai puternic om din cursă, dar a fost nevoit să se mulțumească cu locul doi, în spatele aceluiași Van Aert.

Era unul dintre favoriți în Fleche Wallonne, dar s-a sufocat pe Mur de Huy în spatele celorlalți rivali, afectat probabil și de o ușoară accidentare în care a fost implicat mai devreme. Chiar și așa, a terminat pe locul șase, și cu o concluzie mai mult decât mulțumitoare după o primăvară lungă.

Tom Pidcock este cu siguranță un viitor star al clasicelor. În plus, este cu vreo 4-5 ani mai tânăr decât colegii lui din ciclocros, și, spre deosebire de ei, ar putea avea șanse în lupta pentru clasamentul general în marile tururi, lucru pe care îl vom clarifica probabil toamna aceasta, în La Vuelta.

Iar faptul că Ineos Grenadiers au acum un cuvânt de spus în clasice - anul acesta au câștigat și Dwars door Vlaanderen, cu Dylan Van Baarle - nu face decât să intensifice și mai mult competiția.

În sfârșit, un rezultat mare pentru Trek-Segafredo

Trek a suferit după plecarea lui Fabian Cancellara, dar a continuat să își cultive talentele construite in-house, sperând că va obține un rezultat mare. Și a reușit.

De fapt, veștile bune apăruseră încă de anul trecut, când Jasper Stuyven a câștigat Omloop, iar Mads Pedersen s-a impus în Gent-Wevelgem. Dar inconstanța celor doi, și a echipei în general, a făcut ca totul să fie mai degrabă imprevizibil. 

Și anul acesta a început la fel de imprevizibil. Trek a dispărut pur și simplu din Omloop, atât Stuyven cât și Pedersen fiind lăsați în urmă pe cățărări. Au reapărut însă amândoi pe finalul Kuurne - Bruxelles - Kuurne, unde Pedersen s-a impus la finalul unui sprint puternic, în care a fost condus perfect de Stuyven, colegul și bunul său prieten.

Marea zi a venit însă în Milano-San Remo, când Stuyven a atacat pe finalul coborârii de pe Poggio și, beneficiind de neînțelegerea din grupul urmăritorilor, a obținut cea mai mare și neașteptată victoriei a carierei sale. 

Și-a confirmat forma cu un loc patru în Turul Flandrei. Rămâne de văzut cât de imprevizibilă va fi primăvara lui 2022 pentru Trek.

Toamna carierei pentru Sagan, Van Avermaet și Valverde? Oarecum

De câțiva ani, Peter Sagan nu a mai avut o primăvară de succes, iar anul acesta a oferit fanilor speranțe că lucrurile s-ar putea schimba. A sosit pe locul 4 în Milano-San Remo, iar apoi a câștigat o etapă în Turul Cataloniei.

Însă Turul Flandrei, unde a terminat pe 15, a arătat că Sagan nu este, deocamdată, vechiul Sagan. Urmează alte ținte, iar lucrurile s-ar putea schimba. În plus, o eventuală schimbare a echipei - zvonurile vorbesc despre o posibilă plecare la Deceuninck-QuickStep în 2022 - ar putea face minuni. La 31 de ani, Sagan ar mai avea câțiva ani buni de curse.

Pentru unul dintre marii săi rivali ai anilor trecuți, situația pare ceva mai clară. La 35 de ani, Greg Van Avermaet a fost iarăși constant în întreaga primăvară, dar a fost mai degrabă constant în viteza a doua, mereu puțin în urma lupilor tineri ai plutonului.

A venit pe locul 3 în Turul Flandrei ce-i drept, dar nu s-a aflat niciun moment în lupta pentru victorie. 

Mai vioi decât amândoi s-a arătat însă Alejandro Valverde, la impresionanta vârstă de 41 de ani. Spaniolul a terminat pe 5 în Amstel Gold Race, pe 3 în Fleche Wallonne și pe 4 în Liege-Bastogne-Liege, ba chiar a și câștigat o cursă mai mică, dar competitivă - Gran Premio Miguel Indurain. Și a anunțat că ar putea concura și în 2022.    

Playtech: Gigi Becali a uluit total românii! Ce a făcut chiar în curtea unei biserici, în timpul slujbei VIDEO


Comentarii (1)
cseacseavlez
cseacseavlez  •  26 Aprilie 2021, 20:44

De unde oare au Slovenii atâta "dinamită"?? Pogacar, Roglic, Mohoric....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează