SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI

Ce ne-ai făcut, Lance?... » Criticul Victor Morozov, după un Tur al Franței copleșit de Tadej Pogacar

Tadej Pogacar și Wout van Aert, foto: Imago
Tadej Pogacar și Wout van Aert, foto: Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 iulie 2021 11:11 / Actualizat miercuri, 21 iulie 2021 11:11

Victor Morozov este critic de film la Dilema veche, Scena9, Films in Frame. Și, în același timp, pasionat de ciclism. Într-un editorial trimis redacției GSP, Morozov trage câteva concluzii după Turul Franței 2021, competiție încheiată cu victoria copleșitoare a lui Tadej Pogacar. 

Cine a avut curiozitatea să citească știrile despre ciclism din ultima săptămână trebuie că a fost traversat de o senzație continuă de vertij. Ca și cum paranoia bine controlată în restul timpului și-ar fi ieșit din matcă cu ocazia acestui Tur al Franței atipic, depunând pe mal tot felul de deșeuri purtate de torent: zvonuri, teorii ale conspirației, suspiciune la tot pasul – un întreg arsenal de comploturi mari și mici înghesuite în fraze la condițional („s-ar părea că...”, „ar fi vorba despre...”), care face să nu ne mai putem bucura de acest sport așa cum se întâmpla odinioară, adică fără gânduri ascunse și fără double checks, doar cu admirație pentru sudoarea și mușchii încordați ai oamenilor de pe șosea.

O mostră savuroasă culeasă din ziarul Le Point: „Celălalt subiect care atrage atenția acestui grup de cicliști: niște stranii băuturi pe care membrii unei echipe le-ar ascunde, în momentul finalului de etapă, pentru a-și potoli setea. Alții, observă cotidianul elvețian Le temps, odată trecută linia de sosire, ar îngurgita o mixtură care nu seamănă cu acelea pe care rutierii le consumă de obicei pentru a recupera efortul realizat.”

Semn că ciclismul mânjit de umbra unui Lance Armstrong încă nu și-a revenit pe de-a- ntregul, iar noi ne-am obișnuit încet-încet ca, la fiecare victorie mai autoritară sau mai neanunțată sau mai favorabilă rivalilor, cineva să strige „hoțul!”. Cu mintea aburită de zvonistică și scenarii orwelliene, mai că ne-a făcut bine gestul rouleurului – culmea, tot sloven! – Matej Mohorič, câștigător solo în etapa cu numărul 19 (un plat de peste 200 de kilometri), care pe linia de sosire a dus mâna la gură și a tras fermoarul. Cum ar veni, s-au spus cam multe vorbe fără acoperire, ajunge. Și chiar dacă victoria lui nu limpezește neapărat apele după ce echipa din care face parte, Bahrain Victorious, a fost percheziționată zelos între două starturi de etapă, măcar ne readuce cu picioarele pe pământ și cu ochii la rutieri.

Tinerilor de peste tot, uniți-vă și preluați puterea

Turul Franței 2021 a avut aerul unei predări de ștafetă. Oameni cu ștate vechi, de la Chris Froome la Thomas de Gendt, au fost ca și inexistenți, chinuiți prin câte-o evadare sau trăgând să prindă timpul-limită la finish, în timp ce oameni proaspeți, de care auziseră doar pasionații pursânge, au făcut o demonstrație de forță pe cățărări (Jonas Vingegaard, 24 de ani), pe plat (Mathieu van der Poel, 26 de ani) sau... peste tot (Tadej Pogačar, 22 de ani; Wout van Aert, 26 de ani). 

S-a alergat repede în fiecare zi, fără milă pentru cei dornici să facă un ultim tur de pistă, înainte de rămas-bun.

Ghinionul lui Pogačar sunt tocmai aceste performanțe ieșite din comun pe care le livrează cu nemiluita. Căci ele invită nu doar la ridicat din sprâncene, ci și la tăcut mâlc. Victoriile sale – încă două fără drept de apel prin Pirinei, pe finish-uri în cățărare – nu știu ce sunt alea element surpriză, noroc al începătorului sau fluctuații de formă care ne ridică inima-n gât, cum a fost cazul lui Ben O’Connor (excelent loc 4 la general), scăpat prin ceața și ploaia de la Tignes, acolo unde nu-l aștepta nimeni. Pentru un comentator sportiv obișnuit cu smuciturile frazei și cu rollercoaster-ul emoțional, dominația controlată a lui Tadej e cea mai proastă veste posibilă.

Ce ne-ai făcut, Lance?... » Criticul Victor Morozov, după un Tur al Franței copleșit de Tadej Pogacar
Tadej Pogacar în tricoul galben din Turul Franței 2021, foto: Imago

Van Aert artistul

În astfel de condiții, alternativa a fost un Tadej mai uman (și mai corpolent), care are zilele sale proaste și exploziile sale venite de nicăieri și care, fără să fie un ilustru necunoscut – tricolorul Belgiei de pe tricou indică totuși un campion național –, a părut că își descoperă forțele în urma abandonului coechipierului Primož Roglič: Wout van Aert. 

Căci acolo unde Ineos, la fel de hăituită de accidentări, nu s-a regăsit pe nicio suprafață, lăsând impresia unui galion fără timonier, corveta Jumbo-Visma a strâns rândurile, improvizând un Jonas Vingegaard pe post de unic rival cât de cât plauzibil pentru tăurașul sloven fără cusur și un Wout van Aert pe post de agitator al unei competiții căreia i-au lipsit adesea sarea și piperul.

Van Aert cel aero a ratat primul contratimp din etapa a cincea, iar pe cățărările înfrigurate ale primei săptămâni a părut greoi și fără soluții, ca un sprinter get-beget care trebuie remorcat de echipă. Apoi a venit însă dubla trecere pe Mont Ventoux, vârful cu aspect selenar de la peste 1900 de metri altitudine, pe care belgianul a livrat o performanță extraterestră, câștigând poate etapa-regină a Turului 2021. 

Ce ne-ai făcut, Lance?... » Criticul Victor Morozov, după un Tur al Franței copleșit de Tadej Pogacar
Mark Cavendish, verde, și Tadej Pogacar, doi oameni care au făcut istorie în Turul Franței 2021, foto: Imago

Econom cu vorba așa cum e și cu energia, omul nostru a spus doar atât: „Cred că e cea mai importantă victorie a mea.” Scurt, la obiect și fără lălăială, căci încă nu-și spusese ultimul cuvânt. În al doilea contratimp, cel de- acum trei zile din Saint-Emilion, van Aert a spulberat timpul foarte bun al lui Kasper Asgreen, rămânându-i să privească transpirat, din fotoliul de lider, cum oamenii de general pedalează a pagubă și termină hăt departe în urma lui. Doar Vingegaard, același, a dat din roate mai cu folos, încheind pe locul 2.

O etapă de munte și un contratimp individual: deja nu-i rău pentru o disciplină care a tins, ca tot ce-i pe lumea asta, către specializare la extrem. Cine și-ar mai fi putut închipui, fără glumă și fără fantezii resentimentare, că, la o zi distanță, van Aert va trece iarăși primul, de data asta la sprintul din centrul Parisului, privându-l de recordul la victorii all time pe un anume Mark Cavendish, omul îmbrăcat în verde care mizase totul pe etapa de pe piatră cubică? Îl așteptăm așadar și anul viitor pe Cav, care nu și-a terminat treaba. Cât despre artistul van Aert – nimeni din pluton nu mânuiește mașinăria pe două roți mai frumos ca el –, ne bucurăm să vedem din nou pe cineva care are priceperile unui om multilateral dezvoltat. Urmează olimpiada și, cine știe, o victorie într-un mare tur. Dar nu mă grăbesc: cât timp omul acesta e pe traseu, sunt convins că ciclismul va mai avea câteva idei în comun cu poezia.

Peisajul, din nou

Acum câteva zile am dat peste un citat dintr-o carte scrisă de maestrul Radu Cosașu: „[...] la Paris ne-am simțit atât de bine, încât și azi mă uit la Turul Franței pentru peisajele sale – altfel, sportul nu mă interesează”. Asta înseamnă Turul Franței pentru aproape toți telespectatorii: o vajnică bătălie între împrejurimile fotogenice ale traseului (propaganda turistică) și competiția propriu-zisă (propaganda mărcilor de echipament), iar cel mai bine o știe Manolo Terzian, omul de general al echipei comentatorilor, care are grijă să-și dozeze turațiile – când o anecdotă istorică, când o rețetă din partea locului, când o bârfă din culisele sportului – pentru a fi sigur că trecem cu bine și peste șfichiul vântului de pe plat, și peste panta abruptă a Pirineilor.

Căci a duce la bun sfârșit un mare tur e o performanță de ordin sportiv chiar și pentru cel care, stând pe scaun, are de umplut cu vorbe ore întregi, zi după zi. Împreună cu Andrei „Jean” Comșa și Alex Ciocan – actual președinte de federație –, Terzian a făcut în așa fel încât până și noi, cei care n-am plecat pe nicăieri vara asta, să ne bucurăm de o mică vacanță cu carne de bibilică, castele occitane și roți pline pe spate, pentru o aerodinamică sporită în proba de contratimp.

Playtech: Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine


Comentarii (3)
vasileroaita
vasileroaita  •  21 Iulie 2021, 15:23

A fost un Tour foarte frumos!!! Ciclismul mare e frumos fara Lance Armstrong, Lance Froome sau Lance Bernal!!! Singurul aspect ce nu mi-a placut au fost asa-zisele etape pentru sprinteri. Tot turul se straduiesc sa ajunga la finis in timpul limita, dar li se ofera etape plictisitoare in care nu se intampla nimic decat pe ultima suta de metri. Daca tot e nevoie de etape de relaxare pentru ciclistii care conteaza si presteaza spectacol, in aceste etape ar putea sa-i duca pe toti cu autocarele si, la 3 km de linia de sosire sa le dea drumul sprinterilor sa-si faca damblaua!!!

caminero
caminero  •  21 Iulie 2021, 15:11
Postat de dodo001 pe 21 Iulie 2021, 14:00

Sunt fanilor lui Pogacar și el e dovada elocventa ca dacă muncești serios poți avea succes chiar la.o vârstă frageda. E un Mbappe al ciclismului. Un campion. Merita felicitat. Cu acest campion ne vom umple timpul în următorii 10-15 ani, dacă nu cumva, în viitor medicina ne va uimi și vom avea sportivi trecuți de 50 sau chiar 60. Cristiano Ronaldo va atinge vârstă de 40 de ani sunt sigur, la fel Messi. Totusi Pogacar are un ADN de campion.

Următorii 10-15 ani? roagă-te să APUCE acești ani (el personal), la cîte chimicale nagă în el încă de tînăr/

dodo001
dodo001  •  21 Iulie 2021, 14:00

Sunt fanilor lui Pogacar și el e dovada elocventa ca dacă muncești serios poți avea succes chiar la.o vârstă frageda. E un Mbappe al ciclismului. Un campion. Merita felicitat. Cu acest campion ne vom umple timpul în următorii 10-15 ani, dacă nu cumva, în viitor medicina ne va uimi și vom avea sportivi trecuți de 50 sau chiar 60. Cristiano Ronaldo va atinge vârstă de 40 de ani sunt sigur, la fel Messi. Totusi Pogacar are un ADN de campion.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează