SPORTURI  »  FORMULA 1  »  STATISTICI

10 curiozități la finalul celui mai palpitant sezon de Formula 1 din ultimii ani » De la recordul stabilit de Verstappen la seria neagră egalată de Ferrari + Bottas, infailibil

Sezonul 2021 din Formula 1 a conținut momente de neuitat // foto: Guliver/gettyimages +30   FOTO
Sezonul 2021 din Formula 1 a conținut momente de neuitat // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 13 decembrie 2021 15:00 / Actualizat luni, 13 decembrie 2021 15:27

Cursa din Abu Dhabi de duminică a tras cortina peste unul dintre cele mai palpitante sezoane din istoria Formula 1. La finalul controversatei întreceri, Max Verstappen (24 de ani, Red Bull Racing) s-a încununat campion la piloți, în vreme ce Mercedes a pus mâna, pentru al 8-lea an consecutiv, pe titlul la constructori. 

Sezonul 2021, ultimul cu această generație de monoposturi înainte de revoluția din F1, lasă în urmă multe momente controversate, dueluri de neuitat și curse în care suspansul a atins cote inimaginabile. 

Lewis Hamilton, misterios cu privire la viitorul său » Declarația cu care britanicul și-a alarmat fanii
MARELE PREMIU DIN ABU DHABI
Lewis Hamilton, misterios cu privire la viitorul său » Declarația cu care britanicul și-a alarmat fanii

10 curiozități la finalul sezonului 2021 din Formula 1

Cele 22 de curse din acest sezon au completat cărțile de istorie ale sportului cu motor nu doar cu noi recorduri demne de admirație, ci și cu serii negre înregistrate fie de piloți, fie de echipe. În continuare, 10 dintre cele mai importante curiozități ale sezonului

1. La 24 de ani și 73 de zile, Max Verstappen a devenit al 4-lea cel mai tânăr campion din istoria competiției, după Sebastian Vettel (2010, la 23 de ani și 133 de zile), Lewis Hamilton (2008, la 23 de ani și 300 de zile) și Fernando Alonso (2005, la 24 de ani și 57 de zile). 

Max deține recordurile pentru cel mai tânăr pilot care participă la o cursă din F1 (MP al Australiei din 2015, la 17 ani și 166 de zile) și pentru cel mai tânăr câștigător de cursă (MP al Spaniei din 2016, la 18 ani și 228 de zile). În plus, este primul campion olandez în Marele Circ;

2. Marele Premiu din Abu Dhabi i-a adus lui Verstappen doar al treilea hat-trick din carieră (victorie în cursă, pole position în calificări și cel mai rapid tur al cursei);

3. Pentru prima dată în ultimii 13 ani, titlurile la piloți și la constructori sunt împărțite de două echipe. Ultima dată se întâmplase în 2008: Lewis Hamilton (McLaren) campion, Ferrari locul 1 la constructori;

Anamaria Prodan și Botezatu, împreună pe circuitul de la Abu Dhabi: „A pariat jumătate de milion pe Hamilton! E nebună, fraților!”
ABU DHABI
Anamaria Prodan și Botezatu, împreună pe circuitul de la Abu Dhabi: „A pariat jumătate de milion pe Hamilton! E nebună, fraților!”

Max Verstappen, record de podiumuri într-un sezon 

4. La Abu Dhabi, Max Verstappen a urcat pentru a 18-a oară în acest sezon pe podium, un număr record pentru un singur sezon! Mai mult, el nu a călcat niciodată a treia treaptă a podiumului: de fiecare dată, a fost primul sau al doilea. Ce-i drept, sezonul 2021 a fost cel mai lung din istoria F1, cu 22 de curse. Precedentul record era de 21, în 2018 și 2019.

5. Ferrari a bifat al doilea sezon consecutiv fără victorie. Ultima dată se întâmplase în 1992-1993.

6. A fost pentru prima dată din 1974 când piloții care au luptat pentru titlu au intrat în ultima rundă la egalitate de puncte. Atunci, Emerson Fittipaldi a câștigat titlul, cu Clay Regazzoni pe locul 2.

+25 FOTO

7. La Jeddah, în penultimul weekend al sezonului, Valtteri Bottas a devenit doar al treilea pilot din istoria F1 care prinde TOP 10 în calificări de cel puțin 100 de ori consecutiv, după Ayrton Senna (137) și Alain Prost (109). O săptămână mai târziu, în Abu Dhabi, a ajuns la 101 astfel de reușite. În ultimii 5 ani, când a condus pentru Mercedes, Bottas nu a ratat niciodată Q3!

8. Nikita Mazepin (Haas) este singurul pilot care nu a intrat în Q2 în calificări măcar o dată în acest sezon. Colegul său, Mick Schumacher, a făcut-o în Istanbul!

Fernando Alonso, podium după 7 ani 

9. În Qatar, Fernando Alonso (Alpine) a prins primul său podium după cel din Marele Premiu al Ungariei din 2014. Trecuseră 105 curse pentru spaniol de atunci, un interval record între podiumuri pentru un pilot F1!

10. Carlos Sainz jr. (Ferrari) este singurul pilot care a trecut linia de finiș în toate cursele din 2021. Antonio Giovinazzi putea trage cortina peste sezon cu aceeași realizare, dar s-a văzut nevoit să se retragă chiar în ultima cursă, la Abu Dhabi! 

Sainz, al 5-lea în clasamentul general al piloților la final de sezon, a obținut 4 podiumuri pentru Ferrari, în chiar primul său sezon ca pilot al constructorului italian: locul 2 în Monaco, 3 în Ungaria, 3 în Rusia și 3 în Abu Dhabi.

Mai multe știri din Formula 1: 

Tatăl lui Hamilton s-a dus în boxa noului campion Verstappen, imediat după cursă! » Imaginile serii la Abu Dhabi

Primul pilot care contestă victoria lui Max Verstappen: „Complet inacceptabil! Nu îmi vine să cred!”

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează