SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Operaţia Cristinei Neagu a fost un succes! "Messi" a handbalului: "Pot să revin la potenţial maxim"

Articol de GSP - Publicat luni, 11 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 11 februarie 2013 14:04

Cristina Neagu s-a operat la genunchi, iar intervenţia a fost o reuşită. Cea mai bună handbalistă a lumii din 2010 ar putea reveni pe teren peste 6 luni.

"Operaţia a decurs foarte bine, aşa mă şi aşteptam. Din păcate, am avut ligamentul încrucişat rupt şi meniscul extern, nu cel intern cum se ştia înainte de operaţie. Aşa a vrut Dumnezeu, să mi se întîmple mie. O iau de la capăt, ştiu foarte bine că am mult de muncit, însă am trecut prin asta şi ştiu că pot sa revin la potenţial maxim", a spus Neagu pe aeroport, la revenirea în ţară.

Cristina Neagu speră să ajungă din nou în forma de la C.E. din 2010: "Eu cred că începusem deja să redevin ceea ce am fost. Mă rog, toată lumea are imaginea Campionatului European din 2010, cînd probabil a fost momentul de vîrf al carierei mele. Probabil că din sezonul viitor, din toamnă, voi redeveni din nou ce am fost", a spus handbalista, conform digisport.

Citește și:
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Superliga
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Campionate
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Superliga
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Campionate
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (18)
mishu_74
mishu_74  •  12 Februarie 2013, 19:45

Succes Cristina Neagu.Recuperare usoara sa ai pt ca sigur vei reveni mai tare decat inainte.Esti liderul de care are nevoie o echipa, pe langa talentul enorm pe care-l posezi.Inca din Canada, din anul 2006 cand ati fost la tineret si v-ati clasat pe locul 3 am stiut ca vei ajunge cea mai buna.La fel ca si mesajul de atunci de la Sherbrooke iti spun: "In inimile noastre tu esti Campioana! "Multa sanatate din Canada.

mirel1010
mirel1010  •  11 Februarie 2013, 23:10

Asteptam vesti de la tine,Cristina, neintelegand de ce , atat media cat si clubul au tacut cum stiu ei mai bine in legatura cu situatia ta medicala. Ne bucura mult faptul ca operatia a decurs bine si s-a finalizat cu succes. Ramane sa te inarmezi cu foarte multa rabdare si s-o iei pas cu pas. Stim ca ai o vointa de fier si o perseverenta de mare campioana. Toti cei care te admiram si te pretuim iti transmitem toate gandurile bune si te asiguram de tot respectul nostru. Mai da-ne un semn,atunci cand se poate, si nu inceta sa crezi in steaua ta! Te imbratisam cu dragoste.

aguris
aguris  •  11 Februarie 2013, 22:58
Postat de ultras.nationalist pe 11 Februarie 2013, 21:13

deja dupa prima accidentare nu mai era ce a fost probabil de acum va fi o handbalista mediocra....probabil ca va fi in lotul Oltchimului,poate titulara,poate la Nationala...dar oricum nu va mai fi ce a fost! mare pacat!

Cristina, nu pune la suflet rautatile, nu merita! Numai tu stii prin ce momente grele treci de 2 ani incoace si cat de greu ti-a fost/iti este sa stai departe de teren. Pe mine ma impresioneaza ambitia ta fantastica, de cate ori ai fost 'cazuta' te-ai ridicat si parca mai puternica. E nevoie de un mare CARACTER pt a reusi acest lucru, si ma intreb cati dintre noi, oameni de rand sau sportivi, nu ar fi cedat/clacat totusi. La un moment dat iti pierzi speranta...dar tu nu! Din suflet iti doresc sa te refaci 100%, sa fii ferita de alte accidentari si sa ne incanti din nou pe terenul de handbal. Un talent ca al tau e pacat sa se iroseasca pe margine din cauza accidentarilor. Fii tare, Cristina!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!