De ce ții cu Novak Djokovic, când există Federer și Nadal? DEZBATERE neconvențională pe GSP.RO

Mai mult de o decadă excepțională pentru tenisul masculin, care are în Roger Federer, 38 de ani, Rafael Nadal, 33, și Novak Djokovic, 32, pe cei mai galonați jucători ai istoriei. 

Ei au capturat primele trei locuri într-o ierarhie a numărului de titluri majore, cu 20, 19, respectiv 16. S-au aflat pe primul loc al clasamentului mondial începând cu 2 februarie 2004 până în prezent, adunând 790 de săptămâni la vârf și permițându-i doar lui Andy Murray să producă o fisură de 41 de săptămâni, în 2016, anul de referință al britanicului. 

Rivalitatea Federer-Nadal s-a creionat încă din 2005, dar Djokovic a început să-și facă tot mai mult loc odată cu prima sa finală majoră, US Open 2007, apoi cu primul titlu, Australian Open 2008. 

Pe atunci nu era perceput decât ca o amenințare ocazională la gloria celorlalți doi. Din 2011 însă, a arătat că este la același nivel, ba chiar mai sus în unele sezoane în care a dominat cu o stăruință greu de întâlnit. 

Tot la început era considerat băiatul simpatic, glumeț, care își imită adversarii și amuză publicul. În timp, profilul său a suferit unele modificări, iar astăzi, în ciuda rezultatelor impresionante, pare să fie sensibil mai puțin popular decât ceilalți doi mari rivali ai săi. E un verdict definitiv? 

Câțiva fani români ai sârbului au oferit pentru Gazetă propria viziune în ceea ce-l privește pe Novak , răspunzând la următoarele întrebări:

1. De când ții cu Nole și ce te-a determinat să o faci? 
2. De ce crezi că nu e la fel de popular în comparație cu Federer și Nadal, deși rezultatele l-ar recomanda? 
3. Cum te raportezi la ceilalți doi, Roger și Rafa, îi placi, nu-i placi, și de ce? 
Părerile lor arată că Djokovici stârnește admirație nu doar din punctul de vedere sportiv, ci și uman. Și, de asemenea, că e posibil să ții cu un jucător și să-i respecți și apreciezi în aceeași măsură rivalii. Voi ce credeți?

Alexandru B., Reșița: „Avea nevoie de partenerul lui de dans”

1. Cred că am început să țin cu Nole undeva, prin 2007 când începea să devină cel mai băgat în seamă "underdog", iar eu, proaspăt fan al tenisului în general, căutam tenismenul care să crească odată cu pasiunea mea pentru "sportul alb". Căutam pe cineva care nu era deja un zeu, ca Nadal și Federer, dar care putea să le strice petrecerea. Am știut că el este "alesul", după ce el și Șarapova au câștigat Australian Open-ul în 2008, probabil ediția mea preferată, din motive pur subiective. 

2. Cred că lumea în general este atrasă de rivalitatea dintre doi jucători, iar celorlalți le este greu să intre în dansul lor, mai ales dacă s-a ratat startul. Și, chiar și dupa atâția ani, povestea lui Federer și Nadal, chit că mai impredictibilă, continuă. Pe lângă asta, poate că Nole avea nevoie de partenerul lui de dans, pe care să nu i-l fi luat altcineva înainte. 

3. Trebuie să recunosc că invincibilitatea lui Roger Federer (cu excepția sezonului de zgură) în perioada în care am început să urmăresc tenis, mi se părea, cu potențialul de a face bineînțeles istorie, plictisitoare și enervantă. De Nadal îmi plăcea, că era stângaci, ca mine. Acum, după ani și ani de urmărit tenis, simt un respect destul de mare pentru cei doi și mă simt norocos că am trait pe vremea acestor legende. Probabil sunt eu mai matur. Sau ei mai muritori.

Eduard Z, Constanța: „Cred că este la fel de popular”

1. Țin cu Nole de când l-am văzut în tenisul mare, cred că de prin 2005. Ce-mi place la Nole? Stilul de joc, condiția fizică și spiritul de fair-play. Nu-mi plac jucătorii care nu știu să piardă, de tipul, dacă vrei, Mariei Șarapova sau Nick Kyrgios sau cei prea încrâncenați pentru a câștiga. De aceea, îl iubesc și pe Andre Agassi.

 2. Ba cred că este la fel de popular sau aproape. Adu-ți aminte finala trecută de la Wimbledon cu Federer, suporterii erau împărțiți cam 50-50. Dacă totuși, nu am dreptate, e posibil să fie din cauza faptului că e est european. Oricum este mult mai simpatic, în sensul că știe să se facă plăcut, ca Nadal și Federer.

  3. Pe Federer îl plac, nu și când joacă cu Nole. Pe Nadal, mai puțin pentru că nu-mi place încrâncenarea, uneori exacerbată, cu care joacă. Oricum, niciunul nu-mi este antipatic. 

Valentina N., București: „E genul de sportiv cu care te poți identifica” 

1. De prin 2009-2010. La început, mi-a plăcut pentru că era un luptător. Apoi, pentru că pur și simplu nu era preferatul tuturor, pentru că, adesea, era greu să-l urmărești și să nu te enervezi cot la cot cu el. Pentru că a adus în circuit un pic de "culoare", e genul de sportiv cu care te poți identifica ușor. Mai ales la început, când nu era foarte echilibrat și ieșea în evidență cu reacții extreme.

Mi-au atras atenția forța și energia pe care le afișa pe teren, dar și felul în care se exterioriza în momentele în care nu-i ieșea jocul: crizele de nervi, rachetele rupte, discuțiile cu el însuși și, bineînțeles, showul pe care-l făcea când imita diverși jucători din circuit. Apoi, felul în care se hrănește cu antipatia publicului, mai ales când joacă împotriva unuia dintre Roger și Rafa. Trebuie să fii extrem de puternic psihic să absorbi toată antipatia și s-o folosești în favoarea ta.

 2. E greu să îți faci loc printre preferații publicului când ai în față doi sportivi ca Federer și Nadal, două branduri uriașe, iar tu nu ești tocmai "the good guy", ci mai degrabă un răzvrătit. Tocmai asta îmi place atât de mult la Djokovici. El a vrut cu orice preț să se facă plăcut și a încercat să obțină asta în stilul american, a pus accent pe spectacol. Cred că iubitorii de tenis încă îl judecă pentru perioada în care ironiza ticurile colegilor din circuit. Și mai cred că indiferent ce va face pe teren, va rămâne un outsider. Tenisul, spre deosebire de fotbal, e un sport cu un public puțin dispus să aprecieze bufoneriile. 

3. Îmi plac și Federer, și Nadal, cu un plus pentru Rafa, și îmi place rivalitatea sănătoasă dintre ei și felul în care se motivează unul pe celalalt. Pe lângă faptul că sunt niște sportivi fantastici, sunt un exemplu și în afara terenului. 

Iuliana N., București: „Extraordinar de profesionist şi dedicat” 

1. Cred că am peste 7-8 ani de când țin cu Nole. Țin cu el pentru că mi se pare extraordinar de profesionist şi dedicat. Pentru că are clasă şi dincolo de terenul de tenis. Pentru că este din Europa de Est şi poate că nu i-a fost la îndemînă să facă performanță la nivelul ăsta. Pentru că a demolat într-un fel miturile Nadal & Federer şi şi-a menținut nivelul de joc fabulos constant. 

Pentru că pe teren ajunge la cele mai imposibile mingi avînd o pregătire fizică de invidiat şi o voință de fier, pentru că dacă Roger are har, Nole a trebuit să muncească enorm ca să ajungă şi să se mențină la nivelul la care este, pentru că nu abandonează şi îşi propune mereu să îmbunătățească jocul. Pentru că este modest în declarațiile despre el, dar conştient de ce valoare are şi nu în ultimul rînd pentru că e very handsome în opinia mea.

2. Nu înțeleg de ce nu este la fel de popular, consider că are absolut toate calitățile necesare pentru a fi popular. Poate naționalitatea şi faptul că le-a dat bătăi de cap celor doi foarte populari şi pentru faptul că probabil nimeni nu va fi mai popular vreodată comparativ cu Roger.

3. Pe Roger nu ai cum să nu îl placi şi deşi țin cu Nole, de fiecare dată cînd joacă cu Roger nu mă deranjează dacă pierde în fața lui pentru că pe Roger îl iubeşti dacă iubeşti tenisul. E la pachet. De Rafa îmi place, mă obosea într-un timp să-l urmăresc din cauza ticurilor, dar am trecut peste ca să mă pot bucura de tenisul lui. 

Cred că suntem absolut norocoşi să îi avem pe cei trei în competiții şi orice combinație de meciuri între ei e de neratat. Sunt fabuloşi şi modeşti, Nole & Roger au clasă, sunt stilați, Rafa e un model de dedicare 100% tenisului. Mi se pare cel mai dedicat prin prisma volumului de muncă depus la antrenamente. Mi se pare genul tenisul pe locul 1 şi de la 10 încolo viața personală. Între 2-10 e tot tenisul. 

Marius T., Timișoara: „Nu știu cât loc mai era pentru încă un titan”

1. Cam de când îmi amintesc că l-am remarcat prima dată. Probabil Miami 2007. Primul lucru care mi-a plăcut la el a fost tenisul pe care îl joacă, atât de precis, de exact, mingi la linie, "puse cu mâna", deplasarea și flexibilitatea fenomenale. În timp, am început să țin și mai mult văzând că e "outsider"-ul tot timpul, că nu i se dă creditul pe care zic eu că îl merită (legătura cu punctul 2). În plus, apreciez mentalul incredibil pe care și l-a construit în timp. De asemenea, evoluția fizică a fost impresionantă, de la tânărul slăbuț, firav, cu o grămadă de retrageri și probleme de natură fizică...

2. Pe de o parte, sunt împrejurările. Roger și Rafa erau deja acolo, își câștigaseră (pe merit, clar) poziția de favoriți ai publicului, și nu știu cât loc mai era pentru încă un "titan". Dacă Nole s-ar fi mulțumit să fie eternul loc 3...5, să reușească o victorie din 10 meciuri cu cei doi, și asta prin sferturile sau semifinalele unui turneu de 500 (sau maximum Master mai puțin frecventat), cred că lumea l-ar fi privit cu mai multă îngăduință. Însă el s-a încăpățânat să scuture zeii de pe piedestal, și lucrul ăsta nu poate fi iertat. 
De asemenea, fără să fiu adeptul teoriei conspirației, sau al vreunui complex de inferioritate național, cred că nici originea nu l-a ajutat, la nivel de expunere, promovare, "reach" să zicem așa. 

Nu în ultimul rând, aș zice că he's trying too hard să fie plăcut, popular, și obține efectul advers. Toate inimile alea trimise sau desenate, toate zâmbetele și pozele în mulțime... nu zic că ar fi fake, dar poate unii cred că se chinuie prea tare să mai ia puncte la popularitate, fără să simtă neapărat lucrurile alea.

De asemenea, nu are un "brand". Roger e gentleman-ul desăvârșit, artistul, talentul întruchipat, Rafa e băiatul de treabă, muncitor până la epuizare, cel care nu renunță niciodată, regele zgurii... Nole... nu prea știi ce e. Și dacă nu cunoști în detaliu tenisul, poate nu îți dai seama că e vreun mare lucru faptul că ajunge toate mingile, și le pune la 5 cm în interiorul tuturor liniilor.

3. Pe Roger îl admir, clar, pentru joc, pentru realizări, îl urmăresc cu destulă plăcere. Sunt cel puțin 4-5 combinații posibile de meci în care nu țin cu el, însă dacă termină cu cel mai mare număr de GS, chiar nu mă deranjează deloc. Rafa... Îl apreciez ca persoană, sunt convins că e un băiat de treabă, profesionist desăvârșit, are realizări enorme și el, dar nu mă pot uita la meciurile lui decât când joacă cu Nole și sunt convins că Nole câștigă. 

Altfel, nu rezonez deloc cu jocul lui, mi se pare mult prea „radical” la ambele capete. Ba stă 5 metri în spatele liniei, doar aleargă și aruncă baloane înapoi, ba, după 20 de lovituri, când nu mai poți, fiindcă l-ai tot atacat cu tot ce ai avut, și scapi una mai scurtă, iese de după prelată și îți dă winner. Și mai și sare în sus cu "vamos"-ul lui. Cum zicea și Roger odată, jocul lui Nole e mult mai direct, zic eu chiar mai "bărbătesc". Pe când cel al lui Rafa e prea învăluitor pentru gustul meu.

Iulia R., Cluj-Napoca: „Unici în felul lor”

1. De când a întrat în circuitul profesionist ca o alternativa la Federer vs Nadal 
2. Ca popularitate cred ca l-a depășit pe Nadal 
3. Îmi plac și ceilalți, căci sunt unici în felul lor 

Anca N., București: „Recunosc ordinea generației lor!”

1. Din 2011, de când s-a ridicat peste cei doi, ei fiind in competiții, nu accidentați. Mie îmi place poporul sârb, iar el este un reprezentat emblematic. 
2. Nu este la fel de popular tocmai din cauza a ceea ce am spus la prima întrebare. 
3. Sunt mare fan Novak, este clar, dar trebuie să recunosc ordinea generației lor! Federer, Nadal și apoi Djokovici. Îi urmăresc meci de meci, dar când joacă Novak cu ei, evident țin cu el. 

Dan L., Timișoara: „Mai degrabă un antierou”

1. Cu Nole țin cam din 2009. Pâna atunci urmărisem tenis doar sporadic. L-am ales pe Nole pentru că îmi plăcea că începe să provoace cele două mari legende, mi-a placut tupeul pozitiv, caracterul jucăuș și ambiția de a lupta pana la capat.

2. De ce nu e așa de popular s-a tot discutat și sunt de acord în mare cu opinia generală. Pentru început, trebuie să recunosc că mă cam plictisisem la un moment dat să văd cum îi bate pe toți, nu mai aveam nicio emoție. Apoi, lumea era deja împărțită în două, fiecare și-a ales eroul și antieroul. Faptul că a apărut Nole care să îi bată pe amândoi cred că l-a transformat mai degrabă în antierou pentru aproape toată lumea. 

Pe acest fond, insistența cu care încearcă să intre totuși în grațiile publicului nu mi-a lăsat nici chiar mie un gust foarte bun. Într-un fel mi se pare că, mai ales de la episodul yoga guru încoace, a tăiat accesul publicului la omul Novak Djokovici și ne prezintă un personaj care se străduiește să dea bine. Chiar dacă nu pot înțelege de ce și pentru ce, continui să îl susțin și îi doresc un nou sezon la fel ca 2011.

3. Pentru Roger am un soi de admirație, câștigată mai ales acum, pe final de carieră, când începe să își mai arate din vulnerabilități. Jocul nu e de comentat. Îi doresc o carieră cât mai lungă. Nu-mi place aroganța fanilor lui, deloc. La Rafa admir îndârjirea cu care luptă, dar over all, deși știu că spun o tâmpenie, senzația e că nu merită chiar fiecare victorie. Nu-mi plac în general jucătorii care se hrănesc din greșelile adversarilor

• foto: Guliver/Getty Images

Vezi și: 

Simona Halep e singura jucătoare din România care a adus trofee anul trecut » În 2020, câte trofee urmează?