INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchester United a şters de pe site declaraţii în care Rooney spune că urăşte clubul Liverpool

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 martie 2009 00:00

Declaraţiile în care atacantul Wayne Rooney spune că urăşte clubul FC Liverpool au fost şterse de pe site-ul oficial al grupării, înainte ca cele două echipe să se întâlnească în derby-ul de sâmbătă, potrivit Reuters.

"Sunt foarte entuziasmat de acest meci pentru că am crescut ca un susţinător al lui Everton şi uram pe Liverpool. Situaţia nu s-a schimbat nici acum", a spus Rooney într-un interviu publicat joi pe site-ul oficial al echipei din Manchester. Articolul a fost apoi modificat şi s-a îndepărtat declaraţia lui Rooney referitoare la Liverpool.

"Comentariul a fost înlăturat. Noi înţelegem ce a vrut el să zică, dar nu am vrut ca presa să facă un subiect senzaţional din aceste declaraţii", a confirmat purtătorul de cuvânt al clubului.

Rooney şi-a început cariera la Everton, iar din august 2004 evoluează la Manchester United, principalul rival al lui Liverpool. Manchester United este liderul clasamentului 65 de puncte şi are un meci mai puţin disputat, iar Liverpool este pe locul 3, cu 58 de puncte. Cele două echipe se vor întâlni sâmbătă, pe Old Trafford.

Sursă: NewsIn

Citește și:
42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Mexic – Africa de Sud » Așteptarea a luat sfârșit: începe cel mai mare Campionat Mondial din istorie! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mexic – Africa de Sud » Așteptarea a luat sfârșit: începe cel mai mare Campionat Mondial din istorie! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Superliga
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc


Comentarii (1)
 •  13 Martie 2009, 16:24

fortza ronaldo

Vezi toate comentariile (1)
Comentează