INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LIVERPOOL-UNIREA 1-0

MM Stoica: "Am în memorie meciul Steaua-Valencia, cu «dubla» lui Andrei Cristea"

Articol de GSP - Publicat joi, 18 februarie 2010 00:00

Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, spune că Unirea poate face o figură frumoasă în returul de joia viitoare, pe Ghencea, dînd ca exemplu partida din 2005, cîştigată de Steaua contra deţinătoarei Cupei UEFA la acea vreme, Valencia. Roş-albaştrii au întors atunci un 0-2 înregistrat pe Mestalla, marcând în Ghencea de două ori şi impunându-se apoi la penalty-uri.

"Putem privi încrezători, chiar dacă Liverpool a luat o opţiune serioasă pentru calificare. Am în memorie acel rezultat obţinut de Steaua cu Valencia, prin «dubla» lui Andrei Cristea. (n.r. 2-0)

Sper că stadionul va fi plin, numele adversarului este important. Ar fi păcat ca iubitorii fotbalului din România să nu umple pînă la refuz arena din Ghencea, pentru că pot să vadă la lucru unul dintre cei mai mari jucători pentru care  unii plătesc mii şi mii de euro să-i aducă să joace.

Sîntem la pauză, e 1-0 pentru Liverpool, vom juca pe teren neutru, dar publicul îl poate transforma într-un meci "acasă".

Lucrurile s-au schimbat de cînd am jucat cu Steaua aici, un singur om nu s-a schimbat, Steven Gerrard,
care este unul dintre cei mai compleţi jucători din lume", a zis Mihai Stoica la sportro.

Citește și:
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis

Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League

Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”

Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”

FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (2)
 •  19 Februarie 2010, 02:19

Sincer, va urez bafta! Meritati o calificare, chiar daca pare imposibila...

 •  19 Februarie 2010, 00:30

bafta MM!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close