INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CONTRACT FABULOS

Cesena i-ar da lui Mutu 2 milioane de euro pe an. :D Acolo, cel mai mare salariu e 350.000 de euro!

adrian mutu
adrian mutu

Articol de - Publicat joi, 06 ianuarie 2011 00:00

Oferta anunţată de impresarii lui Adrian Mutu, venită din partea Cesenei, este reală, iar ziariştii italieni scriu că formaţia clasată pe locul 18, cu 15 puncte, e dispusă să-i ofere un salariu colosal, două milioane de euro pe fiecare dintre cei trei ani pe care ar semna! "Cei de la Cesena ar fi de acord cu solicitările lui Mutu, dar numai în condiţiile în care l-ar lua gratis".

Aceeaşi sumă o primeşte oficial Mutu şi la Fiorentina, dar la Cesena cel mai mare salariu în lotul actual îl are Jimenez, doar 350.000 de euro pe an, ceea ce face din oferta pentru Mutu ceva aproape incredibil.

Fondul de salarii total al Cesenei la acest moment este de aproximativ 5 milioane de euro, astfel că dacă îl ia pe Mutu l-ar creşte cu aproximativ 40 la sută!

Mutu a intrat, miercuri seară, cu Fiorentina într-un conflict care pare fără ieşire, părăsind antrenamentul echipei fără încuviinţarea staff-ului după ce a auzit că i s-ar da drumul gratis la orice altă echipă, dar nu din Italia. În cazul echipelor din Serie A, Fiorentina ar cere bani în schimbul dezlegării.

Agentul jucătorului, Ioan Becali, a spus că aşteaptă trecerea meciului cu Bologna pentru a vedea dacă patronatul Fiorentinei îşi menţine decizia, caz în care va susţine o conferinţă de presă în care va dezvălui mai multe lucruri.

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League

Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!

Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!

Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (1)
tatutzu
tatutzu  •  06 Ianuarie 2011, 14:58

parca impostorul asta nu mai avea licenta de impresar

Vezi toate comentariile (1)
Comentează