FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

FOTO Galamaz: "Am făcut plîngere împotriva organizatorilor şi a acelui băieţaş. Trebuie dat un exemplu"

Galamaz a vorbit pentru prima dată după incidentul de la Ploieşti +4   FOTO
Galamaz a vorbit pentru prima dată după incidentul de la Ploieşti

Articol de GSP - Publicat luni, 07 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 07 noiembrie 2011 11:12

George Galamaz a anunţat într-o conferinţă de presă va da în judecată organizatorii meciului dintre Petrolul şi Steaua, în timpul căruia un suporter al gazdelor a intrat pe teren şi l-a agresat. Fundaşul stelist spune că va purta o perioadă o cască menită să îl protejeze

"Sînt ok, mai am ceva probleme, dar sînt bine. E mai greu cînd mănînc sau e mai răcoare afară. Colegii au strigat la mine în momentul cînd acel individ s-a apropiat, dar fiind penalty şi tot stadionul huiduia, nu am auzit. Am dat o declaraţie la poliţie, sper ca acel suporter să fie aspru pedepsit. Le mulţumesc colegilor care au sărit în ajutorul meu. Voi da în judecată organizatorii şi firma de pază, iar banii obţinuţi îi voi dona.

El a intrat hotărît să lovescă, mi-am dat seama pe imagini că el urmărea să mai lovească şi pe alţii. Voi juca avînd o cască şi bineînţeles că mă voi uita mai cu atenţie în spate de acum încolo. :)

Cred că agresorul a avut ceva în mînă, pentru că mi s-a înfundat osul unde am fost lovit. Spre sfîrşitul săptămînii voi intra la antrenament cu echipa. Sper ca eu să fiu primul şi ultimul caz de acest fel. Trebuie să facem ceva pentru a fi protejaţi, atît noi, cît şi spectatorii. După acest incident, echipa este mult mai unită. Voi uita greu acest incident", a spus George Galamaz.

Vezi mai jos o galerie foto cu Galamaz la conferinţa de presă

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate

Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto

Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga

După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis

VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (28)
jmeck
jmeck  •  07 Noiembrie 2011, 21:46

CAND BECALI BATE SUPORTERII NU MAI FACII PLANGERE TU ITI EI SALARIU DIN BANII NOSTRII NESIMTITULE JUCATII FOTBAL SI NU VA MAI VAITATI DACA ERATII IN COLUMBIA ERATI IMPUSCATI DEMULT

6.6.6
6.6.6  •  07 Noiembrie 2011, 22:04

Mi se pare normala atitudinea lui Galamaz. Cum la fel de normal ar fi ca acel individ sa-i dea in judecata pe martinovic! sa vedem daca justitia va valida mizeria care a cuprins presa romaneasca!

morarroion
morarroion  •  07 Noiembrie 2011, 21:55

RUSINE PT ENACHE SI PT TOTI CEI CERE IL SUSTINETI! DOAR CA A LOVIT PE LA SPATE NE ARATA CE CARACTER ARE ACEST GOLAN,DIN CAUZA CARUIA TREBUIE SA-MI VAD ECHIPA MEA DOAR LA TV!SCUZE TUTUROR DIN PARTEA ADEVARATILOR SUPORTERI PETROLISTI!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează